Mihai Tociu Blog

Nu cred sa fie cineva care nu a auzit sintagma „dragoste de tiganca”. Nu are o semnificatie standard, dar in perceptia mea este o relatie sexuala lipsita de orice obligatii sau incorsetari morale. Si mai ales lipsita de preludiu…

Cineva ar putea spune ca poporul a denumit o floare cu organul sexual al tigancii si, deci,  explicatia sintagmei ar trebui cautata in aspectul si in senzatia olfactiva. Cei care au verificat au ajuns la concluzia ca, oricat de urat mirositoare ar fi floarea respectiva, poporul a fost nedrept cu ea…

Altii ar putea crede ca explicatia se gaseste… inauntru. Nici vorba: anatomic vorbind, nu exista nicio diferenta notabila intre tiganci si romance. Recunosc ca nu am verificat pana acum pe pielea mea, scuzati expresia, dar am interogat cateva cunostinte cu porniri mai exotice si am fost foarte dezamagit ca nu au avut nimic de povestit.

…………….. // ………………

Atunci de ce ar fi tigancile mai predispuse la astfel de relatii libertine? Chiar sa nu fie nicio explicatie pentru aparitia acestui stereotip cultural?

Spre dezamagirea victimologilor, acest comportament nu poate fi justificat prin secolele de sclavie. Daca tigancile au fost abuzate sexual de boieri, ar fi trebuit sa capete o repulsie transcedentala de a se mai apropia de romani. Ori, dimpotriva: romanii parca le ung pe suflet…

Poate e sindromul Stockholm, adica victima unui abuz ajunge sa simpatizeze cu agresorul. Dar vorba aceea, cui pe cui se scoate si, daca dupa 150 de ani de la „eliberare” inca nu s-a vindecat sindromul, inseamna ca este o problema cu… cuiul!

……………… // ……………..

Pista asta pare logica, insa are cineva curajul sa emita o asemenea ipoteza si sa efectueze studii comparative intre „cuie”?

Ei bine ca da! Si cine ar putea sa fie mai interesat de subiect si sa cerceteze cu mai mare seriozitate decat firmele de prezervative?

Nu cred ca exista barbat care nu a avut o infuzie de testosteron cand a rulat un prezervativ pana la capat si a observat ca au mai ramas doua degete descoperite… sau o intrebare existentiala cand a ramas cu o bucata buna din prezervativ nedesfasurata.

Ei bine, aceste probleme sunt chestiuni de marketing pentru producatorii de prezervative, constienti fiind ca vanzarile sunt proportionale cu gradul de satisfactie a clientului.

Si astfel, Durex &Co au masurat planeta in lung si in lat. Nu discut aici de cercetari malitioase, care spun ca italienii o au mai lunga, francezii mai groasa si germanii ca surubul, pentru ca oricine stie ca popoarele difera mult in interiorul aceluiasi stat, cateodata chiar rasial.

……………… // ……………..

Exact asta au descoperit cercetatorii adevarati: ca exista diferente rasiale in dimensiuni. Si problema nu e ca exista, ci ca diferentele sunt incorecte politic. Am anticipat astfel bomba: rasa indiana o are mai mica in medie cu 2 cm fata de cea caucaziana!!!

De cine este reprezentata rasa indiana in Europa? De… de… cel mai bine stie Elena Basescu.

Iata deci cum fenomenul social denumit „dragoste de tiganca” isi gaseste explicatia in raspunsul la intrebarea banala: „Oglinjoara, Oglinjoara, cine o are cea mai lunga din tara?”.

Dar mai e ceva! Oare Inchizitia antidiscriminare va avea curajul sa cenzureze un astfel de studiu?

Imi si inchipui un tribunal in care un om de stiinta alb isi neaga in public rezultatele cercetarii, pentru ca in final sa strige galilean: „Si totusi, a noastra e mai mare!”.

Am primit citaţie de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a susţine reclamaţia pe care am făcut-o împotriva campaniei “Românii n-au valoare”, finanţată de francezii de la Radio 21.

Între 20 februarie şi 7 martie 2011, Bucureştiul a fost tapetat cu mesaje jignitoare şi defăimătoare la adresa românilor. Mash-uri cât blocul şi sute de panouri publicitare stradale, în metrou sau în staţiile de transport în comun titrau: Românii n-au valoare, Românii n-au viitor, Românii nu sunt buni la pat, Tinerii români sunt superficiali etc.

Ca într-un sat fără câini, autorităţile locale şi instituţiile statului nu au luat nicio măsură ca să oprească batjocura, şi le-au fost complice toate ong-urile aşa-zis apărătoare ale drepturilor omului, altădată gălăgioase până la paroxism.

Închipuiţi-vă cum ar fi lătrat cu toţii dacă mesajele ar fi fost de genul: Ţiganii n-au viitor, Evreii n-au valoare, Africanii sunt superficiali, Maghiarii nu sunt buni la pat etc, etc. Read the rest of this entry »

Ungaria şi-a schimbat ambasadorul în România, începând cu 15 martie 2011, în persoana domnului Cibi Barna.

Pentru prima dată în istoria diplomaţiei, un ambasador se schimbă prin aprobare tacită: vechiul ambasador tace, guvernul Ungariei tace, guvernul României tace, iar singurul a cărui voce se face auzită este, fireşte, noul ambasador.

Vechiul ambasador, domnul Oszkar Fusez, obişnuia să vorbească când era în funcţie, aşa cum face orice ambasador.

De exemplu, într-o noapte din ianuarie 2011, cineva a scris ceva de dulce pe gardul ambasadei Ungariei din Bucureşti. Instantaneu, poliţia a pornit girofarele şi a demarat o anchetă, MAE român a condamnat actul de vandalism şi a sesizat instituţiile statului, iar domnul Oszkar a convocat imediat jurnalistii la o conferinta de presa tinuta in strada și a declarat că “Este un incident izolat. Nu trebuie acordată atenţie mare acestui incident”.

De parcă nu era suficient, a doua zi a mai ținut o conferință, la Centrul Cultural Maghiar, de data asta în numele Ungariei ca președintă a UE, amintind din nou de “evenimentul izolat”!

După numai două luni, pe 15 martie 2011, domnul Cibi Barna construieşte o spânzurătoare în centrul unui oraş din România, după care regizează un proces împotriva unui manechin cu chipul lui Avram Iancu, apoi condamnă manechinul la moarte şi îl spânzură, iar în final îşi însuşeşte toporişca de la brâul spânzuratului şi pleacă legănat să bea o ţuică.

De data aceasta, poliţia română a privit neputicioasă timp de o oră, cât a durat circul, deoarece domnul Barna are imunitate diplomatică, MAE român nu a mai condamnat nimic, ca să nu strice relaţiile cu MAE ungar, iar din clădirea ambasadei Ungariei nu a mai avut nimeni curaj să zică că ar fi un incident izolat, care nu merită atenţie, pentru că nimeni nu a riscat să se împuşte singur în picior.

Read the rest of this entry »

Un tip rătăcit în deşert ajunge, cu ultimele resurse de energie, la o casă izolată. Bate la uşă, dar nu răspunde nimeni. “Şi tăcerea e un răspuns” îşi zice şi apasă pe clanţă. Uşa se deschide şi înăuntru vede o masă plină cu de toate şi un pat, în care stăteau dezbrăcaţi un tip şi o tipă.

“Salvaţi-mă! Daţi-mi o gură de apă”.

Cei doi se uită unul la altul şi nu zic nimic. “Şi tăcerea e un răspuns” îşi spune omul, apoi se repede la masă şi bea o sticlă de apă dintr-o înghiţitură.

“Acum că am băut, mi s-a făcut foame. Pot să mănânc puţin?”

Cei doi iar se uită unul la altul şi tac. “Şi tăcerea e un răspuns” zice omul, apoi se aşează la masă şi mănâncă pe îndelete. Desface şi-o sticlă de vin şi apoi una de whisky, după care se ridică şi dă să plece.

“Mulţumesc, mi-aţi salvat viaţa. Am mâncat, am băut şi, dacă văd că sunteţi aşa de toleranţi, îndrăznesc să vă cer să-mi permiteţi să mă joc puţin cu doamna”. Cei doi se uită din nou unul la altul, nu zic nimic, aşa că omul se dezbracă, pentru că “Şi tăcerea e un răspuns”, apoi se suie în pat şi îi dă un dop femeii.

“Mulţumesc. Sunteţi cei mai ospitalieri oameni de pe pământ. O să spun şi la alţii” zice omul, în timp ce iese pe uşă şi îşi vede de drum.

Tipul se uită dezgustat la femeie şi îi spune: “Eşti o curvă ordinară!”, la care femeia strigă extaziată: “Tu ai vorbit primul! Măta-i curvă!”.

De două săptămâni încoace, Radio 21 ne-o trage pe toate părţile, fiind convinşi că nimeni nu va deschide gura, ca nu cumva Radio 21 să obţină publicitate. Radio 21 se bazează pe faptul că orice scandal generează publicitate, iar publicitatea negativă tot publicitate rămâne, adică oamenii vor uita repede despre ce a fost vorba, însă vor reţine numele de Radio 21. Perversă mişcare!

Pe acest principiu, ei caută cu tot dinadinsul să provoace scandal, în timp ce toată presa se face că nu vede, numai ca să nu le ofere publicitate gratis.

Dar noi, românii, ce vină avem de am ajuns să fim folosiţi de Radio 21 Read the rest of this entry »

Pe când românii erau adormiţi în somnul raţiunii, “democraţia” a născut un mic monstru, denumit Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi l-a dat UDMR-ului să-l crească.

Micul monstru a fost învăţat să se hrănească cu valoarea românilor, dar la un anumit moment cineva a anunţat pe panouri publicitare că aceasta nu mai este.

Să fie adevărat? Nici vorbă! Micul monstru nu trebuie să se teamă că va muri de inaniţie: românii mai au încă valoare, după cum se va vedea mai jos.

Oare micul monstru UDMR o va suge în continuare?

Către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Nr. 1453/01.03.2011

Prin prezenta vă aduc la cunoștință faptul că, în data de 1 Martie 2011, am constatat existența unor panouri publicitare în București, care transmit mesaje ce aduc atingere demnitatii și creează o atmosferă de intimidare, degradare, umilitoare și ofensatoare, îndreptată împotriva membrilor comunității cetățenilor români de naționalitate română, astfel:

• la intersecția b-dul Iuliu Maniu cu str. Dezrobirii, mesajele: „Românii n-au valoare” și „Românii nu sunt buni la pat”.

Consider că gravitatea expunerii acestor mesaje este mărită prin faptul că acestea nu sunt asumate, ceea ce induce privitorului ideea că respectivele mesaje au statut de adevăr general valabil, precum și faptul că mesajele sunt accesibile în egală măsură copiilor, inducandu-le sentimentul că apartenența la naționalitatea română presupune un statut de inferioritate, fapta care atrage consecințe incomensurabile asupra dezvoltării personalității și a confortului psihic ale acestora pentru tot restul vieții.

Ținând cont de cele de mai sus, vă solicit să analizați prezenta reclamație cu celeritate și să îi penalizați atât pe inițiatorii acestei campanii, cât și pe cei care au facilitat desfășurarea ei, într-un mod care să devină un element de referință pentru viitor.

Astfel, consider necesar ca rezoluția Dumneavoastră să oblige Primăria București, pe lângă amenda maximă, să finanțeze organizarea unor activități reparatorii eficiente de către organizații care au ca domeniu de activitate afirmarea identității românești, precum și să declanșeze procedurile judiciare de desființare a tuturor firmelor care au comandat și care și-au adus aportul la desfășurarea acestei campanii.

Cu considerație,

Mihai Tociu

Eram prin anii 90, în Irlanda, când m-am trezit în mijlocul la cea mai chicioasă sărbătoare din viaţa mea. Toata ţara era în roz, inimioare şi pernuţe din catifea roşie spânzurate peste tot, ursuleţi roz te priveau din toate colţurile, LOVE era scris cu şprei roz pe toate vitrinele şi toată lumea vorbea numai despre căsătoriile de o zi de… Sfântul Velăntain!

Oi fi fost eu atunci proaspăt basculat din comunism în capitalism, dar prost încă nu eram, aşa că priveam detaşat la acest spectacol caraghios, cu gândul că în România nimeni nu ar înghiţi aşa ceva.

Oare? Peste doar câţiva ani, iată că ProTV-ul consumă energie cât pentru o revoluţie în Egipt şi lansează şi în România moda Velăntain, pentru ca apoi să fie copiaţi de celelalte posturi şi, în 2003, chiar de TVR. Îmi amintesc asta deoarece am găsit petiţia pe care am adresat-o TVR chiar atunci, în care îi reproşam că s-a lăsat dezvirginată de către „Sfântul” Velăntain. Evident că TVR nu mi-a răspuns nici acum, după 7 ani, pentru că aşa e-n tenis…

Dacă am văzut eu că societatea de consum tratează individul ca pe un vierme, mi-am zis că am totuşi posibilitatea să-mi fac auzită vocea prin intermediul societăţii civile. Am aşteptat cuminte un an şi în 2004 l-am întâmpinat pe Velăntain împreună cu Noua Dreaptă, la acţiunea „Societatea de consum te vrea prost: Ieşi din cireadă!”.

Evident, era vorba despre boi şi despre vaci. În faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, sub privirile lui Caragiale, un bou galant îi arată vacii sale o balegă Read the rest of this entry »

Domnul Mihai Viteazu, cel domiciliat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a fost până acum un an pe lista celor care primeau onoruri şi jerbe de 1 Decembrie.

Chiar dacă cele câteva minute de onoruri care îi erau adresate nu erau foarte mediatizate, datorită paradei de la Arcul de Triumf, jerbele care rămâneau în juru-i activau memoria şi imaginaţia trecătorilor multe săptămâni după eveniment. Timpul îngălbenea coroanele, dar pe tricolorul lor se putea citi în continuare: Preşedintia, Primul Ministru, Senat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, Prefectul, Primăria Capitalei etc. şi astfel te simţeai şi tu, om obişnuit, puţin părtaş la sobrietatea trecutului eveniment.

Ca de obicei, şi anul acesta toţi cei care au ţinut discursuri de 1 Decembrie au vorbit despre Unire. Însă, cel care a creat acest ideal, adică cel care le-a oferit lor acest subiect de discuţie, Mihai Vitezu însuşi, a aşteptat în zadar ca cineva să-l bage în seamă şi să-i aducă o floare.

Proaspăt mutat din Piaţa Universităţii în mijlocul câmpului din Parcul Izvor, a ascultat cuminte discursurile înălţătoare care făceau referire la el de la radioul paznicului alături de care îşi numără zilele. S-a simţit ca o mamă aruncată într-un azil de bătrâni, care citeşte în ziar o odă pe care i-o închină fiul său cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ba nu! S-a găsit totuşi cineva, un oarecare, care a agăţat cu sârmă o coroană mică de soclul său, pe care a scris pompos: Fundaţia Academia Daco-Română- Partidul României Europene. Ce-a fost şi ce-a ajuns Mihai Viteazu!

Am aflat acest fapt a doua zi după 1 Decembrie, trecând întâmplător prin parc, şi nu mi-a venit să cred că o asemena onoare poate fi căpătată atât de uşor. Am profitat imediat de ocazie şi, în mai puţin de o oră, suiam pe soclul eroului propria jerbă cu următorul text pe tricolor: “Rex Thraciae et Daciae partius”- Asociaţiile “Toleranţă Zero” şi “Civic Media”. Adică “Regele teritoriilor Traciei şi Daciei”- aşa cum l-au numit contemporanii săi. Dacă-i bal, bal să fie!

Nici nu vă puteţi închipui Read the rest of this entry »

Trăiască 20 Octombrie 2005 – Ziua semnării „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”!

Prin acest program, Ungaria „ne dă”, printre altele, filme gratis. La un asemenea semn de prietenie, m-am simţit dator să fac şi eu un pas  spre reconciliere şi m-am hotărât să îmi dau silinţa să cunosc şi să îndrăgesc cultura maghiară. Iată-mă, deci, spectator la a patra ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti, în 21 noiembrie 2010.

Adâncit în scaun, cu o bucată de halviţă într-o mână şi cu mintea setată pentru două ore de limbă maghiară, văd cum se suie un nene pe scenă şi ne vorbeşte despre o graniţă specială şi spirituală care ar exista între România şi Ungaria, la Salonta, care este şi locul de baştină al regizorului. Săracul om, zic în sinea mea, greu să te naşti în ţară străină!

În sfârşit, nenea tace şi începe filmul. Un motociclist cu comportament de redus mintal are probleme la trecerea graniţei româno-maghiare, înspre România. Măi să fie, dar ăsta e un film românesc! După secvenţa introductivă, iată că apare pe ecran şi titlul: „Morgen”. Ciudat, îmi zic, parcă nu-mi vine să cred că a rămas cinematografia maghiară fără filme. Trebuie să fie ceva lucrătură necurată la mijloc. Read the rest of this entry »

Sa nu fi stiut cei care au incercat sa-l linseze pe Paunescu, in zilele Revolutiei, ca era un poet genial, un mare patriot si un oarecare dizident? Sa nu fi auzit ei de Cenaclu? Sa nu fi cantat si ei “Traiasca Romania/Traiasca tricolorul”?

Atunci, de unde dorinta de a-l ucide? Si daca se intampla sa fie ucis, cati ar fi cerut atunci sa-i fie depus sicriul la Ateneu? Ar fi avut obrazul sa ceara ginerele vreunuia dintre ministrii lui Ceausescu, sa zicem Adrian Nastase, sa fie decretat doliu national pentru el?

Cum ar fi fost considerati ucigasii lui? Infaptuitorii unui act de dreptate revolutionara sau niste criminali ordinari?

Nu stiu ce a fost in capul celor care au apucat sa dea cu pietre dupa el, dar pot spune de ce as fi facut-o eu, daca aveam norocul sa fiu acolo. Read the rest of this entry »

     A înnebunit primarul Capitalei, Sorin Oprescu? Nu de alta, dar a mutat statuile din Piaţa Universităţii pentru a face loc unei firme din Spania să construiască o parcare subterană, aiurea-n tramvai, adică fără un plan de urbanism.

     Cine cunoaşte legea construcţiilor, ştie că atâta timp cât nu există un plan de urbanism, numai un nebun se apucă să facă o parcare subterană într-un loc în care Consiliul General, singurul decident, poate hotărî să se facă o linie de metrou, de exemplu, sau poate un lac cu peşti.

     De fapt, Oprescu nu zice că a început construcţia parcării, ci doar că face cercetări arheologice. Asta scrie în avizul pe care l-a semnat, împreună cu viitorul său coleg de celulă, arhitectul şef al Capitalei, Pătraşcu. Ambii sunt convinşi că bucureştenii nu dorm noaptea de grija a ceea ce ar putea fi îngropat sub statuia lui Mihai Viteazul şi s-au apucat de săpat. Read the rest of this entry »