Nu Iliescu a organizat Mineriada!

September 21st, 2017

Învinovățirea lui Iliescu este o pistă falsă, chiar o diversiune, care are scopul de a-i ascunde pe adevărații autori și beneficiari.

De la început, trebuie definit la ce ne referim când spunem ”Mineriadă”. Tendința generală este de a limita Mineriada la distrugerile, agresiunile și crimele comise în intervalul 13-15 iunie 1990. Din această perspectivă, vinovățiile se limitează la identificarea celor care au avut funcții de execuție și la acțiunile lor, respectiv cât de legale au fost și consecințele lor, la care se adaugă unii indivizi care au comis fărădelegi luați de val. Astfel, în așa-zisul ”Proces al Mineriadei”, avem de o parte victime și pagube, iar la polul opus avem vinovați, fapte penale și prejudicii. Această abordare induce așteptarea că Dreptatea se realizează prin pedepse grele pentru vinovați, adică câțiva angajați din poliție, armată și servicii, plus câțiva miniștri, secretari de stat, directori și funcționari, în frunte fiind, bine înțeles, Ion Iliescu.

Perspectiva se schimbă dacă adăugăm la faptele din perioada 13-15 iunie, care sunt vizibile, dovedibile și comensurabile, unele evenimente care au avut loc pe parcursul a câteva săptămâni anterioare, și care au generat condițiile pentru declanșarea Mineriadei. Mai interesant este dacă luăm în calcul și consecințele politice ale Mineriadei, la nivel național și, mai ales, internațional.

Împărțim astfel Mineriada într-o parte ”văzută”, pe care o aflăm din documente, poze, filmări, martori etc, și o parte ”nevăzută”, pe care o aflăm prin deducții, pe baza a două principii: Unu, nimic nu se întâmplă fără un serviciu în spate, și Doi, ”cui folosește?”

Să începem cu partea ”pregătitoare” a Mineriadei: greviștii foamei, adică pretextul pentru acțiunea în forță a poliției în dimineața de 13 iunie.

Principiul Unu: aceștia au fost niște indivizi apăruți din neant, unii dintre ei aparent boschetari (să remarcăm că ”boschetarii” au apărut în România după Revoluție, majoritatea fiind bărbați tineri), și care au dispărut din viața publică imediat după Mineriadă, cu toate că evoluția evenimentelor ar fi trebuit să-i transforme în eroi. Aceștia au beneficiat de corturi ”oferite” de nu se mai știe cine (un alt erou care se vrea anonim) și, mai ales, de o atenție mediatică constantă, pozitivă și negativă deopotrivă, de parcă de ei depindea soarta țării. Nu exista zi fără o știre sau un articol despre ”greviștii foamei” din fața Teatrului Național!

Principiul Doi ne arată că aceștia nu foloseau cauzei pe care o invocau, și anume că vor înceta greva foamei când Iliescu își va da demisia sau când activiștii PCR și foștii securiști vor fi scoși în afara vieții publice – solicitări total utopice, din moment ce fuseseră alegeri și Iliescu și FSN-ul lui luaseră, pe bune, peste 90% din voturi. Cât de posibil era ca Iliescu să-și dea demisia doar pentru că niște neica nimeni făceau de o lună greva foamei în Piața Universității? Cu greu putea fi imaginată o condiție mai imposibil de obținut pentru plecarea lor de acolo!

În concluzie, momentul real al începerii Mineriadei a fost aducerea în Piața Universității a celor ce aveau rolul de a fi bătuți de poliție în dimineața de 13 iunie, restul evenimentelor fiind doar bifarea etapelor unei ”foi de parcurs” deja stabilite.

Surescitarea mediatică cu privire la greviști a fost tot o componentă a Mineriadei, după cum ne arată Principiul Unu, singura necunoscută fiind serviciul care a butonat presa și jurnaliștii timp de trei săptămâni încontinuu, între 22 aprilie și 13 iunie. Hai să fim deștepți și să nu considerăm SRI-ul un serviciu de informații, ci doar o babilonie de servicii străine.

Evaluarea consecințelor Mineriadei în plan politic poate fi o teză de doctorat în sine. La nivel internațional, Mineriada a deschis robinetul exodului creierelor către Occident. Să ne amintim că imediat după Revoluție era practic imposibil pentru români să plece și să lucreze în vest, pentru că est-europenii primeau drept de muncă doar dacă erau solicitanți de azil politic, ori atunci se considera că plecarea lui Ceaușescu a adus democrație în România și nu mai existau motive pentru a solicita azil. Mineriada a oferit pretextul ideal pentru primul val de sute de mii de români ca să emigreze, pe motiv că erau persecutați și se temeau pentru viețile lor, pentru participarea la protestul din Piața Universității. S-au creat adevărate filiere de obținere de ”invitații” de călătorie în Occident, prin care se trăgeau unii pe alții – rude, colegi și prieteni – și se informau ce poezii trebuie să recite la birourile de solicitanți de azil pentru a primi drept de ședere, drept de muncă, ajutoare sociale etc. Acest exod trebuie evaluat prin prisma faptului că majoritatea celor care au plecat aveau studii superioare, făcute pe bune, și că statele primitoare cunoșteau că toți mint, dar le procesau solicitările cu anii, timp în care aceștia se ”împământeneau” acolo, adică se căsătoreau, își luau case, făceau copii, îi duceau la școli și… adio România!

O altă consecință directă a Mineriadei a fost degradarea instantanee a imaginii României în lume. Dintr-o țară privită unanim apreciativ, eliberată eroic de sub dictatură, în fața căreia Ungaria și celelalte țări est-europene erau doar o umbră, în doar câteva zile am devenit o paria internațională, un no-go land, condusă de o castă mafiotă comunist-securisto-fascistă, care bate și omoară oponenții în mijlocul străzii, în miezul zilei. România era, din nou, o țară bătută de soartă, ruptă definitiv de lumea civilizată, iar românii victime eterne ale fatalității istorice, demni doar de milă.

Mineriada a fost momentul în care s-a lansat sintagma ”rușinea de a fi român”.

Pe plan politic intern, cea mai importantă consecință a Mineriadei a fost acapararea arhivei cu dosarele incriminatorii ale Securității de către o anumită grupare. În cel mai idiotic mod, s-a afirmat că Arhiva Securității a fost incendiată și distrusă de protestatari în 13 iunie, ceea ce i-a făcut pe mulți să respire ușurați și să scoată capul în viața publică. Numai că foi din acele dosare apăreau hocus-pocus prin presă, ”pe surse”, la momentul potrivit, și ele sunt instrumentul prin care majoritatea politicienilor și jurnaliștilor români sunt șantajați și jucați pe degete de 27 de ani încoace, fără să se știe exact de cine.

Revenind la cei care au suferit și care de 25 de ani sunt vârful de lance în Procesul Mineriadei… Este imposibil de contestat traumele fizice și psihice prin care au trecut cele peste o mie de victime directe ale Mineriadei, iar despre cei uciși nu există cuvinte să exprime tragediile, fie ei ”doar” 6, numărul oficial, sau câteva zeci, cât se estimează neoficial. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să judecăm  Mineriada la un nivel mai amplu, în care victimele majore sunt imaginea României și întreaga ei viață politică ulterioară.

Și astfel ajungem unde am pornit: ce interes ar fi avut Ion Iliescu, proaspăt ales președinte cu cvasi-unanimitate, având în spate un partid FSN hegemonic, să schimbe atât de dramatic situația politică a țării, într-un mod total nefavorabil? Ce interes ar fi avut să-și schimbe statutul de ”președinte ales democratic” în ciumatul Europei? Ce interes ar fi avut să transforme într-un martir pe un lider al unui protest care fusese încheiat cu o lună în urmă, pe care rezultatul alegerilor l-a omorât politic, pur-și-simplu? Este deasupra oricărei logici să acuzi pe cineva de o faptă, fără să prezinți beneficiile pe care a urmărit să le obțină, pentru el sau pentru altul, și un proces real al Mineriadei cu asta ar trebui să înceapă!

Cu siguranță că Ion Iliescu este unul dintre vinovați și trebuie să i se acorde acest statut juridic cât încă mai trăiește, și la fel și tuturor celorlalți implicați, de la primul ministru până la ultimul miner care a lovit, dar este o mare diferență între fapte comise din proprie inițiativă, care pot avea o multitudine de explicații, și fapte care au constituit ordine executate militărește, ca parte a unui plan de acțiune bine pus la punct.

În concluzie, a judeca procesul Mineriadei doar prin prisma suferințelor și pagubelor produse este doar o perdea de fum, pentru că miza nu trebuie să fie satisfacerea sentimentului de dreptate prin pedepsirea unor vinovați, dintre care unii doar idioți, neprofesioniști sau simpli papagali, ci un astfel de proces trebuie să expună public structura de comandă a Mineriadei, de la strategi până la ultimul executant, chiar cu riscul de a scoate la lumină un beneficiar supranațional al Mineriadei.

A arăta cu degetul spre Ion Iliescu, în acest context, nu mai poate fi considerată o naivitate, pentru că cine a organizat o Mineriadă și nu a fost prins, va mai face una: atenție la Piața Victoriei!

Nu Iliescu a organizat Mineriada!

September 21st, 2017

.

Senatorul patriot care a uitat pentru ce a fost ales și își petrece mandatul scriind scrisori ambasadorului SUA

September 14th, 2016

senator-disparut-dupa-alegeri-serban-nicolae-scrisoare-ambasador-sua

Un senator PSD, Șerban Nicolae, ne-a făcut capul mare cu scrisoarea lui patriotardă către ambasadorul SUA, fără să-și dea seama că el de fapt se autodenunță și paragrafe întregi din scrisoare ar putea fi folosite ca justificare pentru cerea sa de demisie din Parlament. Și iată de ce:

  1. Senatorul nostru critică folosirea sintagmei ”ținutul secuiesc”, dar a tăcut ca rahatu-n ploaie când Ministerul Transporturilor a organizat, la un eveniment internațional, un stand de prezentare pentru ”ținutul secuiesc”, și pe care l-a vizitat ministrul în persoană – ministru al României, nu al Ungariei! Tot la fel tace și când sintagma e folosită în presă, la TVR și Radio România, de parcă acesta deja ar exista pe hartă. Exact în cur l-a durut de fiecare dată când a văzut și auzit până acum despre ”ținutul secuiesc”, pentru că altfel nu l-ar fi așteptat pe dl. ambasador Klemm să repete ce zice toată lumea, de ani de zile. Mai țineți minte evenimentul nocturn cu lanțul de lumânări aprinse, care să delimiteze ”ținutul secuiesc”, acum vreo doi ani, anunțată cu surle și trâmbițe în toată presa? L-ați auzit cumva pe dl. senator spunând atunci că ”ținutul secuiesc” nu există, că nu are bază istorică, juridică, administrativă, că el contestă dreptul României de a fi întreagă … adică tot ce behăie acum?
  2. Senatorul îi acuză pe maghiarii cu care s-a întâlnit dl. Klemm că sunt extremiști, revanșarzi, revizioniști și segregaționiști. Pe bune? Păi, dacă ei sunt așa, cum se face că sunt încă liberi, într-un stat național așa cum scrie în Constituție că am fi? Unde este legea care să-i lege pe cei care atentează la unitatea statului Român, la istoria nostră, la demnitatea noastră? Cine trebuia s-o facă, dacă nu chiar senatorul nostru patriot?

Unde e legea care să oprească anti-românii de la funcțiile publice, pentru că maghiarii pe care el îi acuză acum, nu numai că nu au fost niciodată condamnați, și nici măcar acuzați, ci sunt chiar conducători de județe – și asta datorită incompetenței, nepăsării și prostiei parlamentarilor… dintre care unul este chiar ”patriotul” nostru!

  1. Acum un an, senatorul nostru patriot a ales ca membru la Consiliul Național pt Combaterea Discriminării pe unul dintre cei mai antiromâni dintre maghiari, pt al treilea mandat consecutiv, doar pt că PSD avea o înțelegere politică cu UDMR. Când a ridicat mâna aia cârnățoasă ca să-l voteze, credeți că s-a interesat de discriminarea la care îi supun maghiarii pe români și la care acest consiliu închide ochii? Credeți că n-a știut că un maghiar care l-a amenințat pe un român că îi ia gâtul a fost declarat nevinovat de acest consiliu, pe motiv că a fost doar o glumă? Credeți că n-a știut că d-alde Sabin Gherman, Patapievici sau Boia scuipă continuu pe români și n-au pățit nimic niciodată?

Ei, uite așa, cu senatori din ăștia, numai român în țara ta să nu fii, dar trebuie să te simți mândru că mai scrie câte o scrisoare belicoasă, dar inutilă, în ajun de alegeri parlamentare.

Partea proastă e că se găsesc destui fraieri care să pună botul la șmecheria asta și să îi mai dea încă un mandat.

Democracy is a Lie

Cine a strecurat steagul secuiesc în spatele ambasadorului SUA în România?

September 14th, 2016
ambasador-sua-steag-secuiesc-agerpres-2016-crop
Către Ambasada SUA în București
În atenția Domnului Ambasador Hans Klemm
 
Stimate Domnule Ambasador,
Doresc să vă felicit pentru interesul pe care îl manifestați față de relațiile dintre maghiari și români și apreciez foarte mult faptul că vă informați personal, la surse, așa cum dovedește și ultima dumneavoastră vizită în județele Covasna și Harghita din 13 Septembrie 2016.
Declarațiile dumneavoastră prezentate în știrea Agerpres despre acest eveniment mi-au dat încredere că sunteți în căutarea adevărului, într-un mod sincer și profesional (http://www.agerpres.ro/politica/2016/09/13/ambasadorul-sua-hans-klemm-in-vizita-in-judetul-covasna-16-23-23).
Totuși, imaginea care însoțește știrea conține un element care mi-a atras atenția în mod deosebit, anume expunerea în sala instituției în care vă aflați a steagului prin care se identifică etnicii maghiari/secui, alături de celelalte trei steaguri oficiale: cel al Statelor Unite, cel al României și cel al județului. Nu știu dacă ați observat până acum, dar în spatele dumneavoastră, în timp ce vorbeați în calitate de ambasador, se observă clar aceste 4 steaguri!
Este un fapt de notorietate în România că administrația locală din județul Covasna, majoritar maghiară, și-a făcut o ambiție și o obișnuință din a strecura și expune în locurile oficiale steagul prin care maghiarii/secuii se identifică etnic, cu scopul de crea o asociere subliminală între prezența populației maghiare și organizarea administrativ-teritorială, adică un fel de ”însemnare a locului”.
Sunt convins că aveți cunoștință de faptul că nu există niciun temei legal pentru expunerea de steaguri etnice alături de drapele oficiale, sau în clădiri oficiale, și că situații similare din alte județe au fost decise de instanțele de judecată ca fiind ilegale.
În contextul în care ”steagul secuiesc” a fost expus la loc de egalitate cu drapelul României și cu cel al Statelor Unite, la evenimentul oficial care a marcat vizita dumneavoastră în județele Harghita și Covasna, vă adresez rugămintea, și consider că este de interes general, să faceți publică poziția dumneavoastră față de această situație.
Cu deosebită considerație,
Mihai Tociu
14 Septembrie 2016

Marian Munteanu, sau întoarcerea fiului risipitor

April 26th, 2016

Este deasupra oricărei îndoieli că singurul om de dreapta care avea șanse reale să câștige Primăria Bucureștiului este Marian Munteanu. Este un brand, are carismă, are capacitatea să formeze o echipă din cei mai buni profesioniști.

Așa a gândit și conducerea PNL, că au pus mâna pe o locomotivă puternică pentru partidul lor din fiare vechi. La rândul lui, Marian Munteanu știa ce investiții înseamnă o campanie electorală, adică un râu de bani, logistică, oameni cu experiență și sute de trepăduși, așa că a coborât puțin din preț: le-a copiat discursul și și-a înmuiat radicalismul.

Aparenta sa înrolare în PNL a fost ca benzina de avion pentru simpatizanții partidului și un magnet pentru cei care votează omul, și nu partidul. Pentru prima oară, bucureștenii aveau sentimentul că au scăpat de coșmarul alegerii răului cel mai mic.

Pe partea cealaltă, naționaliștii radicali, mulți dintre ei foști golani, s-au simțit trădați de concesiile făcute de Marian Munteanu, dintre care cea mai șocantă a fost modul în care a justificat o eventuală aprobare pentru marșurile homosexualilor. A fost momentul în care naționaliștii și-au pierdut speranța că un Marian Munteanu primar PNL ar mai reprezenta idealul unui București al normalității, după chipul și asemănarea românilor. Numai că naționaliștii sunt o voce mică și nu ar fi influențat procesul electoral.

Toate sondajele arătau că Marian Munteanu era în marș triumfător spre Primăria Capitalei și PNL-ul beneficia de cel mai luminos face-lift din istoria postdecembristă.

Când, dintr-o dată, căruța s-a stricat! Varianta oficială este că niște ong-uri au făcut gălăgie pe tema simpatiilor legionare ale lui Marian Munteanu, din care cauză unii membri marcanți ai PNL s-au simțit datori să se distanțeze și a apărut riscul ”să se rupă partidul”.

Orice om cu cap, chiar și mulți dintre cei fără cap, și-a dat seama că motivul era inventat, ba chiar pueril, pentru că așa-zisul scandal mediatic pe teme de legionarism era doar un bâzâit de muște enervant, dar care îi aducea voturi lui Marian Munteanu, iar cei câțiva PNL-iști dizidenți ar fi trebuit, dimpotrivă, să se bucure că partidul lor ia primăria capitalei. Bucureștenii, cu mic cu mare, au simțit că explicația reală a fost temerea că un Marian Munteanu la Capitală ar fi stricat mașina de jefuit banul public și, mai rău, ar fi pus capăt hegemoniei binomului partide-ong-uri din mizerabila politică românească.

Ca să fie clar, toate partidele parlamentare formează o singură mafie, divizată în câteva găști, denumite partide, între care politicienii se mută ca partenerii de sex din cluburile de swingers. Toți parlamentarii și guvernanții sunt niște marionete, ațele care îi mișcă sunt dosarele DNA sau slăbiciunile lumești, păpușarul este încă necunoscut, dar se pot face presupuneri după indiciul că piesa care se joacă este jefuirea țării și golirea ei de români.

Decorul acestei piese este asigurat de un cor de ong-uri care și-au luat abuziv numele de ”societatea civilă”, care mimează vocea nemulțumită a cetățenilor. Partide și ong-uri împreună, formează o lume mică și incestuoasă, pe care o hrănește aceeași mână.

Se pot face multe ipoteze despre cum ar fi acționat Marian Munteanu odată ajuns în lumea aceea, dar cert este că mafioții nu au vrut să riște: decât un primar PNL Marian Munteanu necontrolabil, ba încă cu potențial de surprize, mai bine unul de la oricare alt partid, dar care să asigure continuitate în jaf și să respecte Omerta. În concluzie, asistăm la un nou blat PNL-PSD, unde Predoiu este pus doar ca să nu rămână gol terenul de joc, iar primarul va fi PSD, impus de  masa de manevră a PSD.

Este evident că alegerile nu se mai dispută între PNL și PSD, sau ALDE, ci între cei care de 25 de ani ne-au furat prin rotație și câteva nume noi, cu discurs naționalist. Da, la aceste alegeri există o șansă uriașă de a scăpa de eternele fețe mucegăite feseniste și de a le înlocui cu oameni noi, poate nu cei mai buni, dar cu siguranță mai bine intenționați și mai puțin escroci.

Dar, pentru că era prea frumos să fie perfect, această șansă este dinamitată de faptul că aceștia sunt prea mulți și niciunul nu vrea să lase de la el. Este ca atunci când Napoleon a avut nevoie de un general și i s-a spus că i se vor trimite doi foarte buni. Răspunsul lui a rămas celebru: ”Poate să fie și unul mai prost, dar să fie doar unul!”.

Ca să vorbim concret, cei trei generali care își dispută conducerea armatei bucureștenilor nepomanagii sunt: Cătălin Berenghi, Bogdan Diaconu și Daniel Fenechiu. Fiecare în parte e incomparabil mai bun decât oricare dintre candidații partidelor feseniste, însă faptul că ei divid un electorat care altfel ar putea înfrânge armata PNL-PSD-ALDE face ca orice comparație între ei să fie fără relevanță.

De ce oare unii oameni aleg o înfrângere eroică în locul unei victorii pe care să o împartă cu alții? Cât de reprezentativi mai sunt acești oameni pentru ideea comună pentru care luptă, atâta timp cât o pun în pericol prin simplul fapt că refuză să colaboreze?

Am fost cel mai acerb critic al compromisului pe care Marian Munteanu l-a făcut cu PNL, pe care l-am echivalat cu o dizolvare a sa în mizeria politicianistă, și cu atât mai mult mă bucur să îl știu scăpat de tovărășia acelor gunoaie politruce. O dovadă că am asistat la o tentativă de alianță contra naturii este chiar finalul comic al acesteia: promisiunea obținută de PNL că Marian Munteanu nu va candida ca independent. Cum naiba să-ți mai pese dacă un om mai candidează, odată ce l-ai dat afară pe motiv că nu e bun?

 

La moment de bilanț, putem considera că tot răul a fost spre bine. Un Marian Munteanu ajuns primar pe mâna PNL-ului ar fi fost un primar foarte bun, cu siguranță, dar rămânea pentru totdeauna bântuit de suspiciunea că a trecut în tabăra politicianistă cu arme și bagaje. În schimb, degringolada pe care apariția sa a produs-o în PNL, dar și în PSD și ceilalți, este cea mai puternică dovadă a incompatibilității sale cu mlaștina politică românească. Este prea hard core ca ei să îl poată accepta.

Cu acest certificat de incompatibilitate față de ei, Marian Munteanu s-a întors acasă, în familia Golanilor, vechi și noi deopotrivă. Experiența lui ne-a adus certitudinea că naționalismul creștin se poate manifesta doar pe față, sub steag propriu, și că românii vibrează la mesajul nostru. Cu un Marian Munteanu eliberat de înțelegerile cu politicienii actuali, să ne bucurăm că suntem, din nou, în formulă completă, și acum mai urmează doar să ne hotărâm să facem pasul înainte.

DNA se uită la PSD și PNL?

April 21st, 2016

Nu știi dacă să plângi sau să râzi când auzi că cineva împrumută un partid politic, sau că fiscul îi mai permite să funcționeze cu datorii de milioane de euro. Iar ca o culme a absurdului, PSD și PNL, înglodați în datorii, se etalează în această campanie electorală cu o avere, de parcă ar fi câștigat la loto. Bannere, corturi, materiale promoționale, ziare, oameni plătiți cu ziua, întreaga țară acoperită cu bani, bani, bani, dar fără ca cineva să spună de unde sunt aceștia, cu toate că legea obligă la ”transparență”. 

Haide să vedem dacă DNA are curaj să se uite la PSD și la PNL acum, cât situația e caldă. Sau doar peste vreo 7-10 ani va termina ancheta și va constata că faptele s-au prescris?

 

Către Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală

În atenţia Doamnei Procuror Laura Codruţa Kovesi

Subsemnatul Mihai Tociu, domiciliat în București, …. vă sesizez potrivit disp. art. 289 Cod Procedură Penală cu prezenta

PLÂNGERE PENALĂ

Cu privire la fapte de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 pct. 1 lit. C din Legea 241/2005 precum şi fapte de finanţare ilegală a activităţii politice şi a campaniei electorale, prevăzute de disp. art. 5, 51, 52, 53 şi 8 din Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, modificată prin Legea 113/2015.

MOTIVE:

ÎN FAPT: În București, Partidul Naţional Liberal și Partidul Social Democrat au început, cu mai multe săptămâni în urmă, afişarea în spaţiul public de bannere cu conţinut electoral, deşi campania electorală pentru alegerile locale şi parlamentare nu a început încă oficial.

Cu titlu de exemplu, în sectorul 6, PNL a arborat în intersecţiile principale din sectorul 6 (Bulevardul Iuliu Maniu cu toate arterele cu care se intersectează, B-dul Timișoara cu toate arterele cu care se intersectează, strada Lujerului la toate intersecțiile, B-dul Ghencea și Prelungirea Ghencea, strada Brașov la toate intersecțiile și altele) bannere electorale de mari dimensiuni ce încalcă legea electorală. Candidatul PNL Răvan Mironescu a împânzit stâlpii de curent de pe Bulevardul Ghencea, Bulevardul Iuliu Maniu și alte străzi din sectorul 6, precum și stâlpii de curent dintre șinele de tramvai de pe Bulevardul Timișoara, cu afișe electorale, în număr de ordinul sutelor.

De asemeni, candidatul PSD Gabriel Mutu apare pe Bulevardul Iuliu Maniu cu afişe electorale în spaţii publicitare.

Tot cu titlu de exemplu, în Piaţa Unirii sau la Gara de Nord, PSD a arborat un banner cu inscripţia “PSD îţi dă Puterea”. Tot în Bucureşti, candidaţi ai Partitului Naţional Liberal (exemplu candidatul la Primăria Sectorului 1 – Diana Tuşa) a arborat în intersecţii din sectorul 1 Bucureşti bannere electorale de mari dimensiuni (unul dintre ele lângă sediul Teatrului Masca), ce încalcă legea electorală. Tot de la PNL, candidatul Răzvan Sava apare pe Bulevardul Tineretului cu afişe electorale în spaţii publicitare.

Deşi cele două partide mai sus menţionate sunt partide parlamentare cu reprezentare la nivel naţional, acestea figurează cu datorii uriaşe la bugetul de stat, înregistrând debite atât în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor cât şi cu privire la plata chiriilor către RAPPS.

În aceste condiţii, explozia de materiale publicitare în spaţiul public a celor două partide este lipsită de justificare din punct de vedere financiar, întrucât potrivit informaţiilor disponibile în mod public pe site-ul Ministerului de Finanţe, aceste formaţiuni politice înregistrează datorii. Mai mult, sursa acestor sume cu care au fost plătite aceste materiale publicitare este necunoscută, ne-fiind îndeplinite obligaţiile de publicare în Monitorul Oficial a eventualelor donaţii, potrivit legii.

Pentru toate aceste considerente, vă solicităm să dispuneţi luarea măsurilor legale ce se impun şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, pentru asigurarea unui climat politic fundamentat pe principiul legalitatii, principiul egalitatii de sanse, principiul transparentei veniturilor si cheltuielilor, principiul independentei partidelor politice si a candidatilor fata de finantatori şi principiul integritatii competitiei politice si electorale – principii consfiinţite prin disp. art 1 din Legea 334/2006.

Cu stimă,

Mihai Tociu

Banii noștri au ajuns agățați pe toți stâlpii, ilegal

April 21st, 2016

Către Autoritatea Electorală Permanentă

Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084

În atenţia Doamnei Preşedinte   Ana Maria Pătru

 

Subsemnatul Mihai Tociu, domiciliat în București, ….,  vă sesizez prin prezenta

SESIZARE

Cu privire la fapte de încălcare a legii electorale, respectiv momentul începerii campaniei electorale (art. 64 din Legea 115/2015), folosirea de mijloace financiare ilicite pentru campania electorală (art. 65 pct. 3 din Legea 115/2015), afişaj electoral ilegal (art. 79 din Legea 115/2015) precum şi fapte de finanţare ilegală a activităţii politice şi a campaniei electorale, prevăzute de disp. art. 5, 51, 52, 53 şi 8 din Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, modificată prin Legea 113/2015.

MOTIVE:

ÎN FAPT: În sectorul 6 din Bucureşti, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul România Unită, Partidul Național Democrat, gruparea ALDE și candidatul independent Sebastian Bodu au început, cu mai multe săptămâni în urmă, afişarea în spaţiul public de bannere cu conţinut electoral, deşi campania electorală pentru alegerile locale şi parlamentare nu a început încă oficial.

Toți aceștia au arborat în intersecţiile principale din sectorul 6 (Bulevardul Iuliu Maniu cu toate arterele cu care se intersectează, B-dul Timișoara cu toate arterele cu care se intersectează, strada Lujerului la toate intersecțiile, B-dul Ghencea și Prelungirea Ghencea, strada Brașov la toate intersecțiile și altele) bannere electorale de mari dimensiuni ce încalcă legea electorală. De asemeni, candidatul PSD Gabriel Mutu apare pe Bulevardul Iuliu Maniu cu afişe electorale în spaţii publicitare, și la fel și candidatul independent Sebastian Bodu pe b-dul Vasile Milea. Candidatul PNL Răvan Mironescu a împânzit stâlpii de curent de pe Bulevardul Ghencea, Bulevardul Iuliu Maniu și alte străzi din sectorul 6, precum și stâlpii de curent dintre șinele de tramvai de pe Bulevardul Timișoara, cu afișe electorale, în număr de ordinul sutelor.

Deşi PSD și PNL sunt partide parlamentare cu reprezentare la nivel naţional, acestea figurează cu datorii uriaşe la bugetul de stat, înregistrând debite atât în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor, cât şi cu privire la plata chiriilor către RAPPS.

În aceste condiţii, explozia de materiale publicitare în spaţiul public a celor două partide este lipsită de justificare din punct de vedere financiar, întrucât potrivit informaţiilor disponibile în mod public pe site-ul Ministerului de Finanţe, aceste formaţiuni politice înregistrează datorii. Mai mult, sursa acestor sume cu care au fost plătite aceste materiale publicitare este necunoscută, ne-fiind îndeplinite obligaţiile de publicare în Monitorul Oficial a eventualelor donaţii, potrivit legii.

Pentru toate aceste considerente, vă solicităm să dispuneţi luarea măsurilor legale ce se impun şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, pentru asigurarea unui climat politic fundamentat pe principiul legalitatii, principiul egalitatii de sanse, principiul transparentei veniturilor si cheltuielilor, principiul independentei partidelor politice si a candidatilor fata de finantatori şi principiul integritatii competitiei politice si electorale – principii consfiinţite prin disp. art 1 din Legea 334/2006.

Cu stimă,

Mihai Tociu

 

Marian Munteanu și virusul Iorga

April 20th, 2016

1906. Iorga era profesor de istorie la Universitate. La cursurile lui veneau studenți de la toate facultățile, ciorchine de oameni. Nu mai erau despre istorie, ci despre starea națiunii și despre ce ar trebui făcut pentru oprirea valului de cosmopolitism și dez-românizare. La nivelul de conducere a statului, devenise o rușine să vorbești românește. Cursurile erau vulcanice și Iorga de neoprit.

Teatrul Național anunță o piesă de teatru în limba franceză, cu actori români, pentru public român. Chiar înainte de spectacol, Iorga are curs. O mare de studenți îl așteaptă pe Guru. ”Dom’ Profesor, așa nu se mai poate! Am ajuns străni la noi în țară. Ce facem?”

Iorga ține un discurs despre apărarea valorilor naționale. Studenții se îndreaptă către teatru, care se afla atunci pe Calea Victoriei, și fac o horă mare în fața intrării. Circulația se blochează. Guvernul trimite jandarmii. Studenții răstoarnă un tramvai și construiesc baricade în jurul teatrului. Jandarmii atacă cu baionetele. Foaierul teatrului se umple cu răniți. Sânge peste tot. Perdelele sunt transformate în bandaje. Lupta a ținut toată noaptea. Sute de arestări.

Iorga este arestat și acuzat de agitație cu consecințe deosebit de grave. Toți intelectualii români și toate universitățile la care Iorga era membru protestează. Cazul Iorga devine internațional. Iorga este eliberat. Și studenții.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

În tinerețe, Marian Munteanu a fost idolul unei generații. Iorga, la fel.

Fenomenul Piața Universității a fost simbolul dorinței de revenire la România normală. Articolele și discursurile universitare ale lui Iorga, la fel.

Marian Munteanu a fost simbolul celor care se doreau eliberați de tirania rețelei securisto-nomenclaturistă, omniprezentă și omnipotentă. Îndemnurile lui Iorga de eliberare de sub tirania cosmopolitismului conducătorilor statului și pentru renașterea românismului, la fel.

Revoluția spirituală pornită de Marian Munteanu a condus în final la intervenția brutală a forțelor de represiune și la bătăi în stradă. Cea pornită de Iorga, la fel.

Marian Munteanu a scăpat ca prin minune de înscenarea unei acuzații de instigare cu consecințe deosebit de grave și de mulți ani de închisoare. Iorga, la fel.

Marian Munteanu a organizat Drumul Crucii, o fascinantă demonstrație alegorică pentru Unire. Iorga a fost susținătorul cel mai important al rezistenței armate în timpul retragerii din Moldova din 1917. Într-un ocean de deznădejde, când totul părea pierdut, Iorga vedea Victoria și îndemna la luptă.

Marian Munteanu a devenit un erou și un idol. Iorga, la fel.

Și ar fi rămas așa, dacă nu-și băga Dracu’ coada….

~~~~~~~~~~~~

Marian Munteanu a devenit un apropiat al celor împotriva cărora ridicase întreaga țară. Iorga, la fel: a devenit un militant pentru acordarea cetățeniei române tuturor evreilor, în masă, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată până atunci, în toată istoria României.

Marian Munteanu s-a înrolat într-unul dintre așa-zisele partide democrate și acum îl ridică în slăvi ca pe Sfintele moaște. Iorga a ales să-și facă un partid propriu pentru a se face de rîs, în plan politic.

Este necesar să facem o clarificare importantă: este foarte bine că un naționalist de calibrul lui Marian Munteanu acceptă un culoar politic pentru a ajunge într-o funcție publică importantă, pentru că astfel va avea posibilitatea să dea viață ideilor și principiilor sale. Toți cei care s-au simțit reprezentați de el acum 25 de ani se așteaptă să devină un exemplu de acțiune naționalistă și creștină, și nici nu mai contează că ajunge acolo pentru interesul PNL-ului, sau al PSD-ului, sau chiar al lui Iliescu. Să fie ei sănătoși cu interesele lor, pentru că pentru noi contează interesul nostru: naționaliști în cât mai multe funcții publice.

Tot la fel și cu cei care îl contestă pe Marian Munteanu: toată armada soroșistă, diverse organizații evreiști și jurnaliștii democratoizi. Am observat la foarte mulți logica prin care Marian Munteanu crește în valoare doar pentru că este acuzat de legionarism de așa-zisul Centru pentru Monitorizarea Antisemitismului, sau de anti-occidentalism de către cățeii lui Soroș. Adică noi nu avem cap să vedem care este interesul nostru și ne luăm după interesele altora? Principiul arab ”dușmanul dușmanului meu este prietenul meu” este periculos, dacă nu știi care este motivul pentru care cei doi se dușmănesc. În plus, ce garanție ai că noul ”prieten”, dușman al dușmanului tău, nu îți este și ție dușman? Vorbim de principii aici, iar concluzia este că evaluarea lui Marian Munteanu trebuie făcută exclusiv prin prisma modului în care acesta va respecta idealurile noastre. Și aici apare problema.

~~~~~~~~~~~~~~

De când cu nominalizarea, Marian Munteanu pare a fi alt om. A început să vorbească despre Partid, despre liberalism, despre continuitatea ideilor lui Brătianu… Se poartă de parcă este în PNL de când lumea și nici nu știm ce ratăm dacă nu ne înscriem și noi. Dintr-o dată, PNL nu mai are nicio legătură cu clasa politică, cu PSD, cu USL, cu PDL, cu FSN, cu PCR, cu Securitatea… PNL nu a fost acolo când economia a fost ruinată, terenul agricol înstrăinat, jumătate dintre românii în putere plecați în pribegie, confundați în lume cu țiganii, și ei și numele țării, istoria interzisă, poarta deschisă imigranților și, uber ales, omniprezența interlopilor.

 

Iorga, la fel. Într-o țară distrusă de camarila amantei regelui, el îi făcea apologia. Le-a reproșat tinerilor naționaliști care acuzau monopolul evreilor asupra comerțului, că nu dovedesc că și românii pot face comerț. După câțiva ani, când naționaliștii au deschis magazine și restaurante românești, și au dovedit că o pot face, și chiar mai bine, și chiar mai corect, același Iorga a cerut regelui să le închidă… fără motiv. Când i s-a reproșat că nu este cinstit sufletește, a abuzat de o lege stupidă și l-a băgat șase luni la închisoare pe cel care a avut curajul să-i spună adevărul.

Spre stupoarea tuturor, în doar câțiva ani, Iorga nu mai era omul care a fost. Dar Marian Munteanu, mai este?

~~~~~~~~~~~~~~~~

Acum 25 de ani, nu ar fi existat niciun dubiu la cum ar fi reacționat Marian Munteanu dacă i s-ar fi cerut să permită un marș al homosexualilor prin mijlocul Bucureștiului, sau construcția unei mega-moschei, sau aducerea unei mase de imigranți musulmani, de exemplu.

Acum însă, ne vorbește despre starea de legalitate cu privire la acestea. ”Dacă marșul homosexualilor este legal, de ce nu?” – este răspunsul său tranșant la întrebarea dacă va da aprobare pentru așa ceva. După acest răspuns, dacă observăm că și mega-moscheea, și invazia imigranților, au baze legale, să ne pregătim pentru foarte multe ”De ce nu”-uri.

Da, astăzi avem un Marian Munteanu care acceptă cu nonșalanță ca valorile naționale și creștine să fie eclipsate de niște legi, absurde, trimise în plic în România, votate de niște parlamentari mafioți, sub șantajul DNA. Astăzi avem un Marian Munteanu căruia nu îi pasă că aceste legi nu reprezintă voința cetățenilor, adică sunt NEDEMOCRATICE, și că poate apela la Referendum, dacă ar vrea ca Bucureștiul să fie o capitală așa cum o vor românii, și nu cum o vor americanii, englezii, belgienii.

~~~~~~~~~~~~~~~~

În timpul guvernării legionare, Iorga umbla însoțit de unu-doi legionari, trimiși de conducere, care aveau grijă să nu fie luat la bătaie pe stradă de tinerii care cu ani în urmă îl idolatrizau, dar care acum se simțeau înșelați în idealurile lor. Ar fi fost o pată pe imaginea legionarilor dacă s-ar fi întâmplat ca Iorga să fie agresat.

După acel ”De ce nu?”, oare câți dintre vechii golani nu l-ar lua acum de guler pe MM, când l-ar întâlni pe stradă, ca să-i zică: ”Marianeeee, m-au durut oasele când m-au bătut minerii pe semnătura lui Iliescu, dar acum o să mă doară sufletul când o să mă bată jandarmii, pe semnătura ta, când o să le strig homosexualilor ”România e țară creștină”, pentru că, spre deosebire de tine, eu nu m-am schimbat – am rămas același Golan!”.

Dar, probabil că o să-i asigure PNL-ul bodiguarzi, pentru că ar fi o pată pe imaginea Democrației să nu-și protejeze oamenii care le fac treaba și le scoate pulimea la vot.

 

În încheiere, mă gândesc cum ar fi fost dacă Marian Munteanu era omorât de nenorocitul acela de miner. Acum ar fi fost considerat un simbol al luptei pentru Democrație și pentru Libertate, ar fi avut nume de stradă, sau chiar de piață, s-ar fi învățat despre el la istorie, am fi avut statusuri pe FaceBook ”Je suis Marian Munteanu”, ar fi fost insigne cu imaginea lui hristică, cu Crucea în mână.

Se pare însă că Istoria românilor l-a refuzat pe Marian Munteanu. Acum este un PNL-ist oarecare, un candidat ca oricare altul la Primăria Capitalei, un fel de Gabriela Firea cu barbă… Ce păcat! Ce păcat!…

Strângere semnături pt candidatura la Primăria Sectorului 6

April 11th, 2016
Miercuri, 20 Aprilie, strâng semnături între orele 9 – 20 la Piața Veteranilor, ieșirea de la metrou (stația Lujerului).

Formular listă susținători

April 11th, 2016

Lista susținători Mihai Tociu - orizontal

Persoanele care mă pot ajuta să strâng semnături, pot printa acest formular – format jpg, sau le pot trimite, la cerere, unul în format word.
Formularul nu trebuie să aibă completate toate cele 10 linii, însă cele completate trebuie să aibă toate căsuțele completate, cu datele reale, numai de la cetățeni cu drept de vot și cu adresă din CI în sectorul 6. Fiecare semnătură contează!
Atenție: Autoritatea Electorală le va verifica, iar cele incorecte sau incomplete vor fi eliminate, plus scandalul de rigoare.
Rog pe cei care intenționează să mă ajute să mă contacteze pe privat pe pagina de FB. Data limită la care aceste liste îmi pot fi de folos este duminică, 24 Aprilie.
Vă mulțumesc