Archive for the ‘Maghiarisme’ Category

Cine a strecurat steagul secuiesc în spatele ambasadorului SUA în România?

Wednesday, September 14th, 2016
ambasador-sua-steag-secuiesc-agerpres-2016-crop
Către Ambasada SUA în București
În atenția Domnului Ambasador Hans Klemm
 
Stimate Domnule Ambasador,
Doresc să vă felicit pentru interesul pe care îl manifestați față de relațiile dintre maghiari și români și apreciez foarte mult faptul că vă informați personal, la surse, așa cum dovedește și ultima dumneavoastră vizită în județele Covasna și Harghita din 13 Septembrie 2016.
Declarațiile dumneavoastră prezentate în știrea Agerpres despre acest eveniment mi-au dat încredere că sunteți în căutarea adevărului, într-un mod sincer și profesional (http://www.agerpres.ro/politica/2016/09/13/ambasadorul-sua-hans-klemm-in-vizita-in-judetul-covasna-16-23-23).
Totuși, imaginea care însoțește știrea conține un element care mi-a atras atenția în mod deosebit, anume expunerea în sala instituției în care vă aflați a steagului prin care se identifică etnicii maghiari/secui, alături de celelalte trei steaguri oficiale: cel al Statelor Unite, cel al României și cel al județului. Nu știu dacă ați observat până acum, dar în spatele dumneavoastră, în timp ce vorbeați în calitate de ambasador, se observă clar aceste 4 steaguri!
Este un fapt de notorietate în România că administrația locală din județul Covasna, majoritar maghiară, și-a făcut o ambiție și o obișnuință din a strecura și expune în locurile oficiale steagul prin care maghiarii/secuii se identifică etnic, cu scopul de crea o asociere subliminală între prezența populației maghiare și organizarea administrativ-teritorială, adică un fel de ”însemnare a locului”.
Sunt convins că aveți cunoștință de faptul că nu există niciun temei legal pentru expunerea de steaguri etnice alături de drapele oficiale, sau în clădiri oficiale, și că situații similare din alte județe au fost decise de instanțele de judecată ca fiind ilegale.
În contextul în care ”steagul secuiesc” a fost expus la loc de egalitate cu drapelul României și cu cel al Statelor Unite, la evenimentul oficial care a marcat vizita dumneavoastră în județele Harghita și Covasna, vă adresez rugămintea, și consider că este de interes general, să faceți publică poziția dumneavoastră față de această situație.
Cu deosebită considerație,
Mihai Tociu
14 Septembrie 2016

Să-i arătăm lui Lucian Boia că românii au ouă

Thursday, April 24th, 2014

În ianuarie 2014, un comedian, Radu Banciu, a zis la o emisiune de divertisment că moldovencele sunt curve şi toată ţara s-a răscolit. A fost înjurat la nivel naţional, i s-au trimis scrisori publice de protest, ambasada Republicii Moldova a luat atitudine, s-a protestat în faţa B1TV. După trei zile, totul a fost uitat…

Lucian Boia nu e un comedian, ci un profesor la Universitatea din Bucureşti. Lucian Boia nu îşi limitează opiniile la nivelul unei efemere emisiuni tv, ci le scrie pentru a le da autoritate şi pentru a putea fi răspândite şi reproduse uşor timp de zeci de ani.

Lucian Boia nu spune că doar moldovencele sunt curve, ci că noi, românii, cu toţii, suntem curve! Curve ale istoriei, care existăm doar pentru că alţii au avut nevoie de noi, care am fost posedaţi de toţi cei care ne-au vrut, în orice poziţie am fost aşezaţi, fără să fi spus vreodată NU, dar care ne cosmetizăm trecutul şi ne fardăm faţa cu minciuni şi ficţiuni.

În timp ce istorici români valoroşi sărăcesc în anonimat, un Lucian Boia este împins în faţă de lichele, de propagandă şi de bani. (more…)

Locul Budapestei este pe Arcul de Triumf din București

Tuesday, December 24th, 2013

Motto: Dacă voi conduce această ţară, în primul rând aş încerca să îi redau DEMNITATEA.

BUDAPESTA este unul dintre numele care au fost trecute iniţial pe Arcul de Triumf, şi alegerea nu a fost deloc ușoară. Justificarea „oficială”, şi de necombătut, a fost faptul că, în 1919, pe câmpul de luptă militar, armata română a înfrânt-o pe cea maghiară, iar în cel ideologic, România a salvat Ungaria de la pericolul comunist.

Totuşi, ca să spunem lucrurilor pe nume, a avea capitala unui stat vecin trecută pe Arcul de Triumf reprezintă cu mult mai mult decât localizarea unei victorii militare. Politic vorbind, acesta este simbolul unui raport de forţe imagologic şi de ascendenţă morală. Este expresia faptului că, la scară istorică, românii au fost deasupra ungurilor. Și, cu riscul de a pune degetul pe rană, trebuie spus că etalonul acestei supremaţii a reprezentat-o, dintotdeauna, Transilavania.

Dacă pentru români Transilvania este un spaţiu originar, în care ei au dat numele Tisei, Mureşului şi Oltului, pentru unguri Transilvania a reprezentat o obsesie permanentă de demonstrare a apartenenţei sale culturale şi religioase la Budapesta. Adică, pentru unguri, „transilvănenii”, sau „ardelenii”, ar fi un alt fel de români, de care ei se simt responsabili și care ”își pot găsi liniștea” numai în sânul ”națiunii maghiare”, alipiți teritorial la Ungaria!

Istoria abundă de exemple în care ungurii au dovedit că pretențiile lor asupra Transilvaniei sunt o constantă transideologică și transcedentală: în plină revoluţie, la 1848, aristocrații unguri, în loc să se concentreze pe revendicările sociale şi naţionale proprii, supralicitează alipirea Transilvaniei la Ungaria, şi la fel în 1919, comuniștii unguri, în loc să îşi vadă de schimbarea sistemului politic, îşi risipesc și ei energiile pentru alipirea Transilvaniei. Doar un an mai târziu, în 1920, la Conferința de la Trianon, aceiași unguri, de data aceasta reveniți la sistemul democratic prin intervenția militară română, se încăpățânează să solicite din nou alipirea Transilvaniei la Ungaria, dar pentru un motiv care ar trebui să intre în Cartea Recordurilor ca dovada maximă de dispreț a unui popor ”european” față de altul: delegația oficială a Ungariei a susținut că românii sunt ”o rasă cu civilizație inferioară”!

Acesta a fost contextul istoric în care românii au decis că sunt îndreptățiți să menționeze BUDAPESTA pe Arcul de Triumf din București și, spre meritul lor, toți politicienii români interbelici au aprobat acest gest, de mare curaj politic. A fost anul inaugurării Arcului, 1936.

Dar bucuria nu a durat mult… Dreptul de a ne scrie singuri istoria ne-a fost luat în 1953, de către ocupantul-eliberator sovietic, care a decis, prin intermediul marionetelor sale de la București, să acopere cu ciment inscripția BUDAPESTA. Pentru sovietici nu a contat că Arcul de Triumf era monument istoric și arhitectonic de cea mai importantă clasă, după cum nu a contat nici semnificația emoțională a gestului lor. Simbolul a o mie de ani de rezistență a românilor împotriva pierderii identității și a bucuriei naționale că am ieșit câștigători în competiția Istoriei a fost acoperit în doar câteva minute cu o mistrie, de un zidar care purta un coif făcut din ”Scânteia”. În termeni juridici, Arcul de Triumf a fost ”blasfemiat”.

Vae victis” spuneau romanii, și noi, românii, am simțit cu vârf și îndesat umilința a 45 de ani de dominație sovietică. Pentru că sistemul comunist, cel pe care acum pretindem că-l blamăm, nu a fost altceva decât expresia politică a aparteneței României la sfera de influență sovietică! Numai un naiv, sau un rău intenționat, poate separa comunismul de Rusia.

Acum 24 de ani am avut o Revoluție, despre care spunem că a schimbat sistemul politic dictatorial, comunist, de origine sovietică, cu unul democrat, care reprezintă voința poporului. În numele acestei ”voințe”, de 24 de ani se dau legi care compensează material și moral toate nedreptățile comise în cei 45 de ani de așa-zis comunism, și se retrocedează absolut orice proprietarilor inițiali, sau urmașilor lor, în numele reparațiilor istorice.

În tot acest avânt reparatoriu, ar fi fost normal să se acorde aceeași atenție, dacă nu chiar mai mare, recuperării simbolurilor care ne reprezintă pe toți, pe noi ca neam. Este greu de făcut o ierarhie a acestora, dar 24 de ani este un termen suficient de lung pentru a le termina pe toate.

Și totuși, unul dintre cele mai importante simboluri, dacă nu chiar cel mai important, anume inscripția BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf, a rămas în continuare ”blasfemiat”, la fel ca în timpul ocupației sovietice și la fel ca în perioada dictaturii ceaușiste.

Actualii conducători nu au nici măcar scuza unei erori pentru această omisiune, atâta timp cât sunt ani de zile de când o mulțime de organizații patriotice, dar și simpli cetățeni, au atenționat toate instituțiile statului despre această nedreptate. Prezidenție, guverne, ministere, primării, servicii de informații, Justiție, Senat și Camera deputaților, niciuna nu a rămas neinformată, în modul cel mai legal și oficial cu putință. Și totuși, degeaba… În ciuda faptului că există cadrul legal și bugete alocate, ba chiar au existat oferte de finanțare extrabugetară, și în ciuda presiunii civice, de 24 de ani inscripția BUDAPESTA refuză să reapară pe Arcul de Triumf!

Cum este posibil ca într-un sistem ”democratic”, care reprezintă dorința majorității, și pe care l-am câștigat printr-o Revoluție, dramatică, și pe ai cărei eroi îi omagiem în fiecare decembrie… deci, cum este posibil ca această dorință atât de simplă, atât de nevinovată, atât de necostisitoare, atât de unanimă, să nu fie îndeplinită? Cât poate să coste ridicarea unei schele de 10 metri și îndepărtarea cu o daltă și un ciocan, de către un meșter priceput, a celor câtorva kilograme de ciment care îngroapă un cuvânt? Deja, este evident pentru toată lumea că răspunsul nu este unul care se măsoară în bani.

În loc de explicație, hai să ne uităm cine sunt cei care ne conduc de 24 de ani. Deci…

Ca dizident major, simbol al rezistenței, al curajului, al anti-comunismului, al libertății de gândire, al Revoluției, ni se repetă obsesiv că ar fi un… maghiar. Adică, dintre toți românii care s-au opus dictaturii și care și-au distrus viețile spunând NU, nu s-a găsit niciunul suficient de hotărât ca să înceapă Revoluția. Oare?!

Ca reprezentant al României în Parlamentul European și vice-președinte al acestuia este același… maghiar. Democratic vorbind, aceasta reprezintă dorința românilor. Oare?!

Democrația” nu permite formarea unor partide pe criterii etnice, în schimb echivalează, în lupta electorală, partidele cu ong-urile minorităților etnice. Această anomalie legislativă, care frizează ridicolul, are ca principal beneficiar un ong… maghiar. Dar ea este rezultatul unei Constituții care a fost votată de majoritatea românilor. Oare?!

Pe post de partid care participă gălăgios la alegeri și care este perpetuu la guvernare, este acel ong… maghiar. Acesta este rezultatul procesului electoral. Oare?!

Ca aliat politic al tuturor partidelor aflate la guvernare și care primește constant posturi în guvern, este același ong… maghiar. Probabil că votanții partidelor care câștigă alegerile își doresc aceasta. Oare?!

Parlamentul a legiferat folosirea limbilor minorităților naționale, de fapt a celei maghiare, în administrația publică și acum dezbate dacă aceasta să fie oficializată și în justiție. Probabil că parlamentarii consideră că cei care i-au votat își doresc aceasta. Oare?!

Șeful Inchiziției Gândirii, adică al Consiliului pentru ”Combaterea Discriminării”, este tot un… maghiar. Poate este o întâmplare, și poate este un profesionist echidistant… Oare?!

Timp de patru ani, responsabil suprem pentru monumentul clasă A – Arcul de Triumf, ministru al culturii românilor, a fost tot un… maghiar.

Și aceste exemple pot continua pe pagini întregi… Oare nu este evident că clasa politică românească a ajuns la un astfel de nivel de josnicie și de venalitate încât este gata să facă orice concesie minorității maghiare doar pentru a se menține la putere?

În această situație, este la fel de evident faptul că refuzul de a repune inscripția BUDAPESTA pe Arcul de Triumf nu mai este o decizie managerială, determinată juridic sau financiar, ci este o decizie strict politică, o expresie a orgoliului maghiarilor, din România și de pretutindeni, dublată de lipsa de patriotism a clasei politice care a ajuns să ne conducă.

Și dacă ar fi vorba numai despre orgoliu, ar fi bine, dar din ce în ce mai mult se vorbește în spațiul public despre autonomie locală, autonomie ”culturală”, autonomie pur-și-simplu, descentralizare, regionalizare, transilvănism, secuism, ”m-am săturat de România”… Iar singurii beneficiari ai acestui discurs sunt… aceiași.

Sunt unul dintre românii obișnuiți, care se simte neputincios în fața acestui val de minciună și de ipocrizie care, încet-încet, pare să acopere și să distrugă această țară. Am sperat cu tot sufletul meu că această țară va renaște după înlăturarea ceaușeștilor și că voi trăi aici la fel de bine și de mândru ca orice alt european, dar totul pare să fie altfel decât mi-am imaginat. În loc de o țară prosperă și independentă, România a ajuns la mila creditorilor internaționali și a multinaționalelor, care se comportă aici ca într-o republică bananieră.

Deocamdată, nu pot să fac prea multe pentru a-i schimba destinul, pentru că așa numitul sistem democratic este o barieră de netrecut pentru ca un grup de cetățeni care nu face parte dintr-o mafie-oligarhică să ajungă să formeze un partid politic și să își permită financiar să participe la alegeri. Nici Ceaușescu nu și-a închipuit un mecanism politic mai ne-democratic decât cel actual, așa numit ”democratic”.

Dar nici nu pot să privesc tăcut cum această țară se duce de râpă iar eu, ca român, să ajung batjocura și sperietoarea celorlalte țări europene… Și cum poți să ai pretenția ca alții să te respecte dacă tu, la tine în țară, în care se presupune că tu îți faci regulile, te lași călcat în picioare de cei care declară că sunt aleșii și reprezentanții tăi ”legitimi”?

Absența inscripției BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf nu mai este demult o banală nerealizare arhitectonică. Și nici o dovadă a lipsei de recunoștință față de militarii care s-au jertfit în luptele din Ungaria anului 1919, pentru că inscripția nu comemorează eroii, ci menționează Victoria. Faptul că acceptăm ca acea inscripție să nu fie repusă la locul ei a devenit deja unul dintre simbolurile lipsei noastre de demnitate, ca popor, și este momentul trecem peste barierele legale cu care ”conducătorii” noștri ne încorsetează și să nu mai acceptăm așa ceva.

Dar, până când vom reuși să îi convingem să facă această reparație istorică a Arcului de Triumf, am decis să facem, eu împreună cu un grup de prieteni, colegi de ideal, o minimă reparație morală, prin inscripționarea cu vopsea a cuvântului simbol al demnității noastre: BUDAPESTA!

Poate că modalitatea tehnică pe care am aleas-o pentru a ne atinge scopul a fost spectaculoasă, sau poate că mecanismul pe care l-am creeat este ceva inedit, sau poate chiar o invenție. Părerea mea este că partea tehnică este o chestiune minimală. Este doar rodul unui hobby și îmi doresc ca românii să nu judece acest demers numai prin ingeniozitatea sa tehnică…

Scopul nostru a fost ca acel ”grafiti” să aducă bucurie și speranță în inimile tuturor românilor, la acest moment aniversar și de sărbătoare.

Foarte probabil că va urma o bătălie juridică cu cei care vor considera că, din punct de vedere legal, am alterat un monument istoric, probabil cel mai important monument istoric din România. Toți cei care am participat la această acțiune suntem responsabili și ne-am asumat acest risc din momentul în care am zis Hai!

Noi, cei câțiva care am reușit să repunem simbolic BUDAPESTA pe Arcul de Triumf, considerăm că acest demers este unul strict politic și că vom fi susținuți moral de toți românii care și-ar fi dorit să le crească aripi pentru a o face ei înșiși.

Ai vrea să fii în plutonul care l-ar executa pe deputatul Bogdan Diaconu?

Friday, December 6th, 2013

Dar pedeapsa cu moartea e abolită în România, veți spune. Da, așa este, dar asta nu înseamnă că nu poate să apară o situație istorică în care să fie reconsiderată. De exemplu, în cazul unei tragedii naționale, cum ar fi cea din 1940, când România a fost forțată să cedeze o treime din teritoriu. Într-o astfel de situație, va apărea necesitatea de a fi evaluate toate deciziile politice, aparent mărunte, care au generat-o și pe care opinia publică le va cere pedepsite la un nivel pe măsura consecințelor. Chiar dacă execuția câtorva politicieni nu îndreaptă situația, ea oferă un sentiment de echitate care este absolut necesar pentru despărțirea de un trecut dureros și chiar rușinos.

Și de ce exemplul ar fi tocmai deputatul Bogdan Diaconu, un tânăr nou apărut în politică, incomparabil mai puțin malefic decât (more…)

Cât de ”democratic” v-ați simțit când ați tăcut în fața UDMR, domnule deputat?

Thursday, November 7th, 2013

Stimate domnule/doamnă deputat,

Camera Deputaților a adoptat în data de 29.10.2013 Propunerea legislativă pentru punerea în aplicare a prevederilor art.9 Justiţia al Chartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare conform Legii de ratificare nr.282/2007 (Pl-x 273/2013).

Unele dintre modificările pe care aceasta le va produce la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi a procurorilor atrag atenția în mod deosebit, astfel: (more…)

Noul ambasador al Ungariei l-a spânzurat pe Avram Iancu de 15 martie!

Wednesday, March 16th, 2011

Ungaria şi-a schimbat ambasadorul în România, începând cu 15 martie 2011, în persoana domnului Cibi Barna.

Pentru prima dată în istoria diplomaţiei, un ambasador se schimbă prin aprobare tacită: vechiul ambasador tace, guvernul Ungariei tace, guvernul României tace, iar singurul a cărui voce se face auzită este, fireşte, noul ambasador.

Vechiul ambasador, domnul Oszkar Fusez, obişnuia să vorbească când era în funcţie, aşa cum face orice ambasador.

De exemplu, într-o noapte din ianuarie 2011, cineva a scris ceva de dulce pe gardul ambasadei Ungariei din Bucureşti. Instantaneu, poliţia a pornit girofarele şi a demarat o anchetă, MAE român a condamnat actul de vandalism şi a sesizat instituţiile statului, iar domnul Oszkar a convocat imediat jurnalistii la o conferinta de presa tinuta in strada și a declarat că “Este un incident izolat. Nu trebuie acordată atenţie mare acestui incident”.

De parcă nu era suficient, a doua zi a mai ținut o conferință, la Centrul Cultural Maghiar, de data asta în numele Ungariei ca președintă a UE, amintind din nou de “evenimentul izolat”!

După numai două luni, pe 15 martie 2011, domnul Cibi Barna construieşte o spânzurătoare în centrul unui oraş din România, după care regizează un proces împotriva unui manechin cu chipul lui Avram Iancu, apoi condamnă manechinul la moarte şi îl spânzură, iar în final îşi însuşeşte toporişca de la brâul spânzuratului şi pleacă legănat să bea o ţuică.

De data aceasta, poliţia română a privit neputicioasă timp de o oră, cât a durat circul, deoarece domnul Barna are imunitate diplomatică, MAE român nu a mai condamnat nimic, ca să nu strice relaţiile cu MAE ungar, iar din clădirea ambasadei Ungariei nu a mai avut nimeni curaj să zică că ar fi un incident izolat, care nu merită atenţie, pentru că nimeni nu a riscat să se împuşte singur în picior.

(more…)

Săptămâna Filmului Maghiar pentru anexarea Ardealului – “Morgen”

Monday, November 22nd, 2010

Trăiască 20 Octombrie 2005 – Ziua semnării „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”!

Prin acest program, Ungaria „ne dă”, printre altele, filme gratis. La un asemenea semn de prietenie, m-am simţit dator să fac şi eu un pas  spre reconciliere şi m-am hotărât să îmi dau silinţa să cunosc şi să îndrăgesc cultura maghiară. Iată-mă, deci, spectator la a patra ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti, în 21 noiembrie 2010.

Adâncit în scaun, cu o bucată de halviţă într-o mână şi cu mintea setată pentru două ore de limbă maghiară, văd cum se suie un nene pe scenă şi ne vorbeşte despre o graniţă specială şi spirituală care ar exista între România şi Ungaria, la Salonta, care este şi locul de baştină al regizorului. Săracul om, zic în sinea mea, greu să te naşti în ţară străină!

În sfârşit, nenea tace şi începe filmul. Un motociclist cu comportament de redus mintal are probleme la trecerea graniţei româno-maghiare, înspre România. Măi să fie, dar ăsta e un film românesc! După secvenţa introductivă, iată că apare pe ecran şi titlul: „Morgen”. Ciudat, îmi zic, parcă nu-mi vine să cred că a rămas cinematografia maghiară fără filme. Trebuie să fie ceva lucrătură necurată la mijloc. (more…)

Sprijin oferit Ambasadei Ungariei pentru rememorarea Trianonului

Sunday, June 6th, 2010

.

Dacă tot îşi doresc atât de mult, de ce să nu sprijinim şi noi, românii, eforturile maghiarilor de a rememora Dictatul de la Trianon? Îi zic şi eu tot dictat, pentru că nici Ungaria, nici România, nu au avut vreo putere de negociere când li s-a hotărât viitorul.

În plus, acel dictat ne-a afectat în egală măsură şi pe noi, pentru că a lăsat în afara graniţelor ţării sute de mii de români, şi este datoria noastră să le amintim continuu că nu i-am uitat şi că încă îi considerăm ”ai noştri”.

În mod normal, asta este treabă care se face de către Guvern, dar… (more…)

Domnule Senator, sunteţi trădător?

Friday, March 12th, 2010

Ce legătură este între OINĂ şi trădători? Nu, deocamdată nu este bâta, ci plicul!

137 de plicuri “Oina-sport naţional” au fost distribuite tuturor senatorilor în data de 12.03.2010, în care au găsit oferta onorabilă de a-şi denunţa colegii care au trădat cauza naţională în şedinţa din 10.02.2010. Este vorba despre adoptarea tacită a propunerii UDMR de a reface Regiunea Autonimă Maghiară, sub o nouă denumire, şi de a forma trei regiuni de aşa-zisă dezvoltare, pe teritoriul rupt din România prin Diktatul de la Viena.

Scrisoarea a fost puţin ajustată pentru cei 40 de senatori care au absentat la acea şedinţă, aceştia fiind întrebaţi doar cât de tare i-a durut în cur de nu au venit deloc.

Iată textul primei scrisori:

Stimate doamnă/domnule senator……”PREZENT PE HÂRTIE”

 

Mă adresez dumneavoastră în speranţa că sunteţi unul dintre cei 60 de senatori care s-au aflat în sală la finalul şedinţei Senatului din data de 10 februarie 2010, deoarece sunteţi menţionat în Monitorul Oficial printre cei 97 de senatori care au fost prezenţi la începutul acestei şedinţe.

Scopul demersului meu este de a clarifica modul în care Senatul a adoptat una dintre propunerilele legislative cele mai antiromâneşti (more…)

Ce e aia: “ţinutul secuiesc”?

Friday, March 12th, 2010

În sfârşit, o instituţie a statului pune în discuţie în mod oficial conţinutul sintagmei “ţinutul secuiesc”!

Este vorba despre Consiliul Naţional al Audiovizualului, după cum se vede în răspunsul primit la petiţia pe care am adresat-o, cu nr. 1777/11.02.2010:

Domnule Presedinte,

 

In data de joi, 4 februarie 2010, in jurul orei 17.25-17.30, postul de radio Radio Romania Actualitati (frecventa 105,3MHz) a difuzat o stire de circa 60 de secunde referitoare la diverse actiuni intreprinse in judetele Covasna si Harghita.

 

In aceasta stire, reporterul a folosit sintagma “Tinutul Secuiesc” si doresc sa supun atentiei Consiliului National al Audiovizualului cateva considerente privind acest fapt:

 

                           nu exista si nu a existat niciodata (more…)