Archive for December, 2010

Cine l-a tăiat cu pixul pe Mihai Viteazu?

Friday, December 3rd, 2010

Domnul Mihai Viteazu, cel domiciliat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a fost până acum un an pe lista celor care primeau onoruri şi jerbe de 1 Decembrie.

Chiar dacă cele câteva minute de onoruri care îi erau adresate nu erau foarte mediatizate, datorită paradei de la Arcul de Triumf, jerbele care rămâneau în juru-i activau memoria şi imaginaţia trecătorilor multe săptămâni după eveniment. Timpul îngălbenea coroanele, dar pe tricolorul lor se putea citi în continuare: Preşedintia, Primul Ministru, Senat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, Prefectul, Primăria Capitalei etc. şi astfel te simţeai şi tu, om obişnuit, puţin părtaş la sobrietatea trecutului eveniment.

Ca de obicei, şi anul acesta toţi cei care au ţinut discursuri de 1 Decembrie au vorbit despre Unire. Însă, cel care a creat acest ideal, adică cel care le-a oferit lor acest subiect de discuţie, Mihai Vitezu însuşi, a aşteptat în zadar ca cineva să-l bage în seamă şi să-i aducă o floare.

Proaspăt mutat din Piaţa Universităţii în mijlocul câmpului din Parcul Izvor, a ascultat cuminte discursurile înălţătoare care făceau referire la el de la radioul paznicului alături de care îşi numără zilele. S-a simţit ca o mamă aruncată într-un azil de bătrâni, care citeşte în ziar o odă pe care i-o închină fiul său cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ba nu! S-a găsit totuşi cineva, un oarecare, care a agăţat cu sârmă o coroană mică de soclul său, pe care a scris pompos: Fundaţia Academia Daco-Română- Partidul României Europene. Ce-a fost şi ce-a ajuns Mihai Viteazu!

Am aflat acest fapt a doua zi după 1 Decembrie, trecând întâmplător prin parc, şi nu mi-a venit să cred că o asemena onoare poate fi căpătată atât de uşor. Am profitat imediat de ocazie şi, în mai puţin de o oră, suiam pe soclul eroului propria jerbă cu următorul text pe tricolor: “Rex Thraciae et Daciae partius”- Asociaţiile “Toleranţă Zero” şi “Civic Media”. Adică “Regele teritoriilor Traciei şi Daciei”- aşa cum l-au numit contemporanii săi. Dacă-i bal, bal să fie!

Nici nu vă puteţi închipui (more…)