Archive for January, 2014

Cenzura, Democrația și Evreii, sau cine răspunde când suni ”la Cartianu”?

Wednesday, January 22nd, 2014

Constituția României, Art. 30: ”Cenzura de orice fel este interzisă.”

Vocea redactorei era gravă:

-Vă rog să veniți la Redacție să avem o discuție.

-Despre?

Făceam pe inocentul. Era 21 ianuarie, ziua de ”comemorare a pogromului legionar”, și numai ce postasem articolul ”Și evreii greșesc, nu-i așa?”. Scrisesem la el toată noaptea și apucasem să dorm trei ore. Acum așteptam furtuna… de fapt, eram mai mult curios să văd ce argumente o să aducă.

-Despre ultimul articol, cel cu evreii. Vă dați seama că a trebuit să-l scoatem și trebuie să vorbim pe tema asta.

-Păi, de ce l-ați scos?, mă făceam eu că sunt surprins. Înțeleg că este un subiect sensibil, dar tot ce am scris acolo este adevărat, documentat, și n-am jignit pe nimeni. Știți că pot să dovedesc fiecare cuvânt pe care l-am scris, da?

-Da, dar nu este vorba despre ce ați scris, ci despre modul în care dvs meșteșugiți cuvintele.

-Păi, și asta nu e de bine? Nu ăsta e motivul pentru care m-ați invitat să public pe blogul Adevărul?

-Vă rog să mă înțelegeți, am venit la birou de o oră și am primit o sută de telefoane să scot articolul ăsta.

-De la cine?

-De la cine?, repet eu, pe un ton mai insidios.

-Nu contează. Important e că publicația Adevărul nu poate accepta astfel de articole.

-Hai, de curiozitate, zi-mi măcar un nume.

Nu eram nepoliticos cu redactora șefă a blogului Adevărul, Iulia Maria Roșu. Așa ne vorbeam noi de obicei, și cred că în ziua aceea era prima oară când ne ”domneam”. Odată ce am apucat să vorbim, se mai calmase, și și-a revenit la tonul obișnuit:

-Știi că nu pot. Cartianu vrea să vorbească cu tine.

Grigore Cartianu era atunci redactorul șef la Adevărul și ombudsman pentru departamentul de bloguri.

-Bine, hai că vin. Dar pregătește-te să nu-ți placă ce-o să auzi.

Timp de o oră, am stat înfipți în două scaune incomode din jurul mesei imense din Redacție. A fost vorba despre posibilitatea de a-mi retrage singur articolul și de a nu folosi cuvântul ”cenzură”. Iulia s-a învârtit într-una în jurul cozii, pentru că nu putea să-mi dea singurul lucru pe care i-l ceream la schimb: numele celor care sunaseră să scoată articolul. Din când în când, suna ”la Cartianu”.

-Iulia, hai să tragem o concluzie, ca să nu stăm aici toată ziua. Eu nu sunt jurnalist, să scriu la comandă. Eu chiar cred în ceea ce scriu, pentru că articolele mele ies din mine, ca izvoarele din pământ, fără să le pot opri. Te înțeleg, ești mică și vrei să trăiești și tu. Articolul e scos de pe sait și scos va rămâne, indiferent de ce discutăm noi acum. În situația asta, propunerea mea este următoarea: eu nu folosesc cuvântul cenzură, dar Adevărul să dea o explicație pentru blocarea articolului, împreună cu un drept al meu la replică. Ce zici?

Iulia sună din nou ”la Cartianu”.

-De acord, dar să trimiți dreptul la replică azi!

Și iată cum, în locul articolului meu de pe blogul Adevărul, acum se găsește următorul text:

Grigore Cartianu, Editorul Public (Ombudsman) al Grupului Adevărul:

“Textul «Şi evreii greşesc, nu-i aşa?», semnat de dl Mihai Tociu, are o abordare inacceptabilă pentru un ziar respectat precum «Adevărul». De asemenea, el încalcă evident legislaţia în vigoare, punând la îndoială secvenţe ale Holocaustului din România şi anumite trăsături ale Holocaustului european. Negaţionismul textului nu se bazează pe dovezi ştiinţifice, ci pe supoziţii şi pe simplele percepţii ale autorului. În caz că dl Tociu va recidiva ori va insista în această direcţie, «Adevărul» va avea o singură soluţie rezonabilă: renunţarea la colaborarea domnului Tociu”.

Mihai Tociu, semnatarul articolului „Și evreii greșesc, nu-i așa?”:

“Înţeleg decizia editorială a redacţiei ”Adevărul”, în contextul în care probabil că orice alt ziar ar fi procedat la fel. Şi totuşi, cred că era în interesul tuturor ca subiectele abordate în articol să fi fost dezbătute prin intermediul argumentelor şi al dovezilor istorice, şi nu ghilotinate de o lege adusă de vânt. Dar asta depinde şi de noi, şi de vremuri…”

Bună treabă, zic eu, Adevărul nu mă reclamă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau mai știu eu unde sunt pârâți cei care fluieră în biserică. Dar dacă o vor face alții, cel mai probabil împricinații? Deja îmi setasem mintea pentru momentul în care voi găsi lipită pe ușa casei citația de la vreo organizație evreiască.

Dar întotocheate sunt căile Domnului… Nu apucă să se răcească subiectul și, bang, un țigan postează pe același blog Adevărul un articol cu un titlu elaborat, ”Toleranţă zero pentru antisemitism. Primul caz de autoreglementare în presa românească”, în care aduce osanale publicației pentru că, vezi Doamne, s-a autosesizat și s-a ”autoreglat” prin cenzurarea articolului meu:

Folosesc aici termenul de țigan în aceeași măsură în care aș fi spus suedez, sau american, sau japonez, de exemplu, deoarece Petre Florin Manole, că despre el este vorba, este un țigan asumat și reprezentativ, adică un militant activ pentru cauza țiganilor. In cazul de față, identitatea sa țigănească a avut un rol definitoriu pentru rolul de trompetă care i s-a dat. Dar să nu anticipez…

Partea cu ”auto-sesizarea” a fost singura pe care am înțeles-o: neștiind despre telefoanele date la redacție, în naivitatea sa, Manole a crezut sincer că Redacția a luat singură decizia să rupă pisica în două și să termine cu ”antisemitismul”.

Dar acum Manole a intrat în horă și trebuie să joace.

Deci, ca să o luăm cu începutul, ar trebui să explice de ce a folosit sintagma ”Toleranță Zero” în titlul articolului său, pentru că aceasta este numele unei organizații înființate de mine și despre care află oricine care dă un search pe google pe numele meu. Deci, ”Floriane”, alege: m-ai plagiat sau m-ai furat?

Apoi, Manole a uitat să explice de unde provine interesul său pentru tematica antisemitismului. Nu este vorba despre o justificare, pentru că oricare dintre noi avem dreptul să îmbrățișăm cauze cât se poate de extravagante, cum ar fi câinii comunitari, sau mistreții, sau delfinii, dar stă în firea lucrurilor să ne explicăm alegerea. De exemplu, românii care militează pentru drepturile țiganilor obișnuiesc să spună că o fac pentru că ”sunt, și ei, oameni”. Adică, motivul este unul emoțional, și nu material. Ce vreau să spun este că mie parcă nu-mi vine să cred că s-a trezit suedezul, pardon, țiganul, așa, dintr-o dată, să fie cuprins de grija evreilor și să le ia apărarea!

Apoi, Manole a prezentat un punct de vedere emis de ditamai președintele Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România, dl. Marco Katz. Interesant, dar acel punct de vedere nu se găsește nicăieri pe pagina de internet a Centrului sau altundeva la îndemâna publicului larg. Nu are nume de Comunicat, cu dată și număr de înregistrare, și nu a fost preluat de alte ziare. Petre Florin Manole a fost ales unicul căruia să i se transmită acest punct de vedere:

Apreciem pasul făcut de redacţia Adevărul. Este pentru prima dată în România când o publicaţie ia o atitudine fermă împotriva unui articol care de la început nu ar fi trebuit publicat. Nu avem nici o îndoială că această retragere a articolului va genera o nouă polemică, care va fi presărată cu obiecţiuni şi comentarii anti-Semite şi  sper că redacţia va exercita aceiaşi responsabilitate pe care a exercitat-o faţă de un articol tendenţios care îl defineşte pe cel care l-a scris ca o persoană ignorantă şi posedată de prejudecăţi. În încheiere mulţumesc domnului Cartianu, ombudsmanul Adevărul, pentru poziţia sa exprimată public. Acest demers este demn de respect în special când el este primul demers de acest gen în România pe care îl considerăm un protest împotriva prostiei şi a urii oarbe a celor care îi urăsc pe evrei prin definiţie”.

De parcă nu era suficient, până și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel în România, prin directorul său, Radu Florian, tot lui Petre Florin Manole îi adresează, în exclusivitate, ”asocierea” sa cu opinia domnului Katz.

În concluzie, este dreptul Centrului pentru Minitorizarea și Combaterea Antisemitismului și cel al Institutului Elie Wiesel să îl considere pe Petre Florin Manole un far al antisemitismului și o portavoce a lor, dar respectivii trebuie să înțeleagă că, atunci când este vorba despre o poziție oficială care îl privește pe un cetățean obișnuit, cum aș fi eu, Mihai Tociu, opinia lor trebuie să depășească cadrul unui articol de presă semnat de un oarecare, în blogul unui ziar oarecare. Sunt instituții publice, cu bani de la buget, și au minima obligație să facă publice deciziile pe care le iau. Au saituri proprii, plătite tot de la buget, și o mulțime de angajați care să le opereze.

Da, în 21 ianuarie 2013 am publicat articolul ”Și evreii greșesc, nu-i așa?” și am pretenția ca oricine are vreo obiecție, fie cetățean, fie organizație, fie instituție, să o facă public și cu argumente. Dacă vor dovedi că am scris ceva greșit, cu siguranță că mă voi corecta și voi cere scuze public. Până atunci, eu rămân la părerea că ”Și evreii greșesc, nu-i așa?”.

Hai, sunați ”la Cartianu”!

P.S.1 Mulțumesc FrontPress.ro pentru preluarea articolului ”Și evreii greșesc, nu-i așa?” imediat ce acesta a fost cenzurat de Adevărul.

P.S.2 Grigore Cartianu a plecat de la Adevărul la o săptămână după acest incident și îmi place să cred că ”va vorbi”.

P.S.3 Dialogul de mai sus este o reproducere din memorie; personajele și contextul sunt reale.

Articolul lui Petre Florin Manole: http://adevarul.ro/news/societate/toleranta-0-antisemitism-caz-autoreglementare-presa-romaneasca-1_510156b1aa73e8e04b3be80b/index.html

Şi evreii greşesc, nu-i aşa?

Wednesday, January 22nd, 2014

A trebuit să moară Ceauşescu ca să descopăr că oamenii dintr-o poză din cartea de istorie, morţi, aliniaţi pe jos în curtea Morgii, în pielea goală, încă sunt comemoraţi… Victimele pogromului „legionar”… La urma urmei, au fost şi ei oameni vii, mi-am zis, şi e normal, era să zic creştineşte, ca cineva să le păstreze vie amintirea. Numai că au început să apară întrebările…

Astăzi, 21 ianuarie 2013, a fost organizată o astfel de comemorare. M-aş fi dus, în calitate de om, ca să ascult ce au de zis ambasadorul Israelului, Stelian Tănase (da, jurnalistul, nu e coincidenţă de nume) şi invitatul de onoare, Mircea Albulescu, actorul. Aş fi avut ocazia să o ascult şi pe doamna Maia Morgenstern, şi nu m-aş fi supărat pe domnia sa, indiferent ce ar fi zis. Prea mult a înălţat numele României în cinematografia mondială…

Te simţi binevenit în sinagogă?

Numai că evenimentul a fost organizat în Sinagoga mare din Bucureşti. Ce să caut eu într-o biserică în care nu mă simt bine? E firesc ca o slujbă de pomenire să se ţină într-o biserică, dar de ce să te baricadezi în ea pentru o prezentare a faptelor istorice şi pentru declaraţii politice?

Să nu fi putut oferi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, unul dintre vorbitorii de marcă ai evenimentului, o sală prestigioasă? Să nu mai fi având Comunitatea evreiască bani pentru închirierea unei săli în centrul Bucureştiului, aşa cum cerea importanţa evenimentului? Sau există o raţiune deasupra înţelegerii generale, ca o asemenea acţiune doar să se bifeze, cu batista pe ţambal?

Prima întrebare a fost despre săpun

Fiind internat într-un spital cu mai mulţi ani în urmă, întâmplarea a făcut să ajung într-un salon cu un inginer chimist, tehnolog într-o fabrică de săpun. Încă îl aud: „Hai, dom’le, fii serios! Nu se poate face săpun la nivel industrial din grăsime umană!”. Dar cum, când… „Nu vă supăraţi, dar eu am terminat o facultate şi de 30 de ani fac numai săpun… Dumneavoastră credeţi ce vreţi…”

În momentul acela am simţit de parcă cineva mi-a luat o greutate imensă de pe umeri. Ideea de a folosi ceva de la oameni, ca materie primă pentru un produs comercial, mi se părea cel mai grotesc atentat la adresa umanităţii. Îmi imaginam cum putea suna o reclamă pentru acel produs şi mi se făcea pielea de găină.

Când „naţional” înseamnă „vinovat eşti tu, cu naţiunea ta!”

Şi totuşi… Într-o după amiază de luni, cuprins de plictiseală, dau drumul la televizor. Singurul post unde vorbeau oameni era televiziunea NAŢIONALĂ… emisiunea Confluenţe, a minorităţilor naţionale… preşedintele comunităţii evreieşti din Ploieşti mă plimba prin cimitirul evreiesc, printre doctori şi avocaţi… îl simţeam aproape, de parcă mă ţinea de braţ.

Deodată, mă opreşte în faţa unui monument: „Aici se odihnesc fraţii şi surorile noastre, transformaţi în săpun de nazişti”. Dar… o clipă… omul ăsta nu e un oarecare, şi nici un necunoscător, şi nici nu este la un şpriţ în bufetul gării: „naziştii” eram EU, şi nu pentru că i-aş fi simpatizat, ci pentru că EU eram cel care trebuia să plec capul…

Şi acum înţelegeţi de ce am scris NAŢIONALĂ, cu litere mari.

Când vine vorba despre discriminare, românii sunt ultimii pe listă

Cuprins de spirit civic şi de încredere în valoarea democratică a legislaţiei non-discriminare, pun pe hârtie o petiţie pe tema „săpunului” către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Trece un an şi nu primesc niciun răspuns. Or fi copleşiţi, săracii, mi-am zis, şi am verificat cât timp le ia să rezolve diverse alte situaţii. Interesant: trei zile pentru doi homosexuali cărora le-a fost refuzat statutul de „îndrăgostiţi” de Velăntainz Dei, o lună pentru un bărbat care s-a cocsat de la un afiş cu „femeie” de servici. Vă aşteptaţi să spun ceva despre ţigani, nu? Hmmm…

Conform legii, fac o „revenire”, adică le amintesc că trebuie să facă şi ceva ce nu le place. Mai trece un an… Şi, în sfârşit, primesc un răspuns atât de lung, încât nici nu l-am citit. Decât la final: „coadă de peşte”!

Totuşi, uimirea mea nu se îndreaptă către CNCD, nişte oameni care „mănâncă şi ei o pâine”, ci spre „Comunitate”, la nivel de vârf: cum de au dat aviz unei asemenea emisiuni? Apoi, dacă reprezentantul lor din Ploieşti a greşit în aşa hal, de ce nu l-au dat cu capul de toţi pereţii şi apoi un şut în fund? De ce nu l-au dezavuat public pentru răspândirea unei minciuni ridicole şi discreditarea Comunităţii?

Parcă vorbeam despre pogromul „legionar”, nu?

Pe cuvântul meu dacă m-ar fi interesat subiectul, dacă nu l-aş fi cunoscut pe Charles Krafft!

Aşa cum Dumnezeu i-a păcălit pe evrei şi, în loc să le nască Împăratul în puf şi în sunet de trompete, a făcut-o într-un grajd, tot aşa s-a jucat şi cu noi, românii, şi ne-a trimis un mic Mesia, dar nu un cioban mioritic, plesnind de sănătate şi doinind din fluier, ci pe un american scheletic, hipiot patologic, flower-power, mirosind a „iarbă”, cam de 60 de ani: Charles Krafft!

Din câte probleme sunt acum în America şi în lume, pe acest Charles Krafft Dumnezeu l-a încărcat cu obsesia descoperirii victimelor pogromului „legionar” din România. Nu e evreu, n-are rude aici, nu e plictisit de viaţă, ba dimpotrivă, are de lucru de nu-şi vede capul, dar… i s-a năzărit aşa, dintr-o dată, şi ăsta a devenit ţelul vieţii lui. Sau unul dintre ele…

Şi uite aşa a venit până în România, ca să studieze Arhivele… iar eu l-am cunoscut când i-am fost propus ca translator. Dumnezeu le potriveşte pe toate, nu?

De la Woodstock la legionari…

Who the f..k is Charles ăsta, veţi zice, de a devenit aşa de important dintr-o dată? Păi, printre altele, el a fost implicat în organizarea Festivalului de la Woodstock… Google it!

Normal că am avut o discuţie pe tema consecinţelor la nivelul societăţii americane ale aşa zisului festival şi nu m-am putut abţine să-l întreb: „Hey, Charles, who do you think was behind your bloody Woodstock?”. „Well, Mihai, to be sincere, this is still the question of my life: I believe it was either KGB or MOSAD… or both…”.

Înapoi la pogrom…

În pasiunea lui pentru acest pogrom, Charles a citit tot ce a găsit şi a ajuns să corespondeze cu directorul celui mai important muzeu al holocaustului, din Ierusalim, pardon, Tel Aviv, pardon, Washington… Washington? Da! Radu Ioanid este cel în cauză şi poate explica de ce Washington.

Întrebările lui Charles au fost cât se poate de simple şi de logice: din sutele, sau miile de morţi în luptele de stradă din 21-23 ianuarie 1941, cum de a putut comunitatea evreiască să aleagă cadavrele morţilor evrei şi să le ia de la Morgă, în focul evenimentelor? Ia încearcă acum să iei un cadavru de la Morgă, fără documente, să vezi ce păţeşti! Dară-mi-te în situaţii de excepţie…

S-au grăbit ca fata mare la măritat

De ce nu au aşteptat şi ei, ca toţi ceilalţi, să le fie făcută autopsia, să li se elibereze certificat medico-legal, cu cauza şi împrejurările morţii, să fie identificaţi de către rude? Ar fi avut acum nişte dovezi „beton”.

Ei zic că au vrut să respecte tradiţia iudaică, să fie îngropaţi de pe o zi pe alta! Păi, creştinii se îngroapă la trei zile, dar, în cazul unor situaţii criminale, dogma cedează în favoarea aflării cât mai multor date despre făptaş… Sau nu sunt ortodocşii suficient de dogmatici?

Charles Krafft a fost surprins că lista celor 123 de nume de victime ale pogromului nu are în spate documente, şi că Radu Ioanid sau „Comunitatea” nu se înghesuie să-i facă lumină.

Cine plânge morţii?

Şi a mai băgat el de seamă ceva ce nu se potriveşte: 123 de morţi ar trebui să aibă 123 de familii, cu copii, fraţi, surori, nepoţi, acum strănepoţi şi stră-strănepoţi, care ar fi trebuit să umple pădurea de la Jilava cu lumânări aprinse… „Du-te în cimitirul eroilor Revoluţiei între 21 şi 23 decembrie, şi nu vei avea loc de părinţi, copii şi nepoţi… peste 20 de ani vor fi strănepoţi, peste alţi 20 vor fi stră-stră-nepoţi, şi peste 100 de ani vor fi tot ai lor, pentru că sunt, în primul rând, morţii lor. În partea cealaltă a lumii dacă ar fi, şi tot vor trimite pe cineva cu avionul să le aprindă o lumânare, for this is how God made us… Pe când la morţii ăştia vin doar preşedinţi, ambasadori, jurnalişti şi actori… I wouldn’t like that myself…”.

I-am arătat lui Charles celebra poză din cartea de istorie. Hai, Charles, mai zi ceva! Mi-a zâmbit sarcastic, şi m-a intrebat dacă am vazut celebrele imagini cu cadavrele cusute pe burtă de la Timişoara, din Revoluţie…

Eu, ce pot să zic acum? Cine ar trebui să aibă interesul să alunge orice umbră de îndoială pe care o are Charles Krafft?

Charles a bătut drumul până în România în speranţa că va putea dormi liniştit când se va întoarce acasă la el. În schimb, s-a ales doar cu o copie a unei cereri pentru studierea Arhivelor pogromului, la care, după şapte ani, încă aşteaptă răspuns.

Aveţi ceva de declarat? Da, un săpun…

Întors în America, Charles mi-a trimis prin poştă un săpun, făcut de el, din rămăşiţe umane. Probabil singurul din lume… Din nişte suedezi, parcă… Vă închipuiţi mirarea vameşului când i-am spus că în colet se află… un săpun.

S-a uitat la săpun… s-a uitat la mine… s-a uitat la mine… Probabil că am eu ceva, puţin altfel…

P.S. Acest articol a fost publicat pe blogul Adevărul în 21 ianuarie 2013 și a fost imediat cenzurat de conducerea Adevărul. Articolul a fost preluat de FrontPress.ro și folosesc (și) această ocazie pentru a le mulțumi. Opinia mea cu privire la această gravă încălcare a Constituției de către Adevărul o găsiți în articolul ”Cenzura, Democrația și Evreii, sau cine răspunde când suni ”la Cartianu”?”

Dragă domnule Willy Schuster,

Saturday, January 18th, 2014

Vă scriu pentru că sunteți o persoană publică, asociată cu noul val de politicieni care se conturează.

Astăzi, 18 ianuarie 2014, am văzut pe pagina dvs. de facebook că ați dat share la o postare de pe pagina Autonomy for Transylvania, reprezentând o fotografie de-a dvs. Fotografia era însoțită de titlul ”Ardeleanul anului 2013”, acordat de respectiva organizație.

Consider că este inutil să vă explic că tema așa zisei autonomii a Transilvaniei, indiferent de forma de manifestare, reprezintă un atentat la unitatea României și o jignire adusă românilor. Din acest motiv, decizia unei persoane de a se asocia cu această idee înseamnă atât compromiterea sa, cât și a tuturor celor cu care aceasta se asociază. Simultan, orice altă idee pentru care aceasta militează, indiferent de cât de benefică ar fi, își pierde valoarea, deoarece va fi evaluată sub prezumția unui interes circumscris cauzei ”autonomiei”.

Din aceste motive, subiectele autonomiei și cel al unității nu pot fi tratate decât în alb și negru, și singura justificare a unei opțiuni este numai repulsia instinctivă și viscerală față de cealaltă.

Faptul că ați dat share la acea postare a organizației Autonomy for Transylvania reprezintă o manifestare a voinței dvs. și vă obligă să vă clarificați public poziția față de subiectele ”autonomie a Transivaniei” și ”ardelenism”, pe care aceasta le promovează.

Suplimentar, este greu de crezut că nu ați avut cunoștință de titlul ”Ardeleanul anului 2013” care v-a fost acordat de organizația secesionistă Autonomy for Transylvania, adică de faptul că aceasta se folosește de numele dvs. în cel mai dezinvolt mod cu putință pentru a-și promova imaginea și mesajul otrăvit. În momentul în care ați ales să colaborați cu această organizație, prin distribuirea fotografiei pe care v-au făcut-o, însoțită de numele lor, implicit ați recunoscut forul care v-a evaluat și ați acceptat titlul.

Dragă domnule Willy Schuster,

Reacția firească a omului care atinge ceva fierbinte este să sară ca ars. Dacă dvs. vă place să vă jucați cu focul, e alegerea dvs., dar aveți obligația să ne spuneți și nouă asta, ca să ne ferim de dumneavoastră. Nu de alta, dar poate noi suntem mai pățiți. Deci,

Dragă domnule Willy Schuster,

Ca să fie treaba românească, aștept să spuneți cât se poate de clar că ați dat share la poza aceea fără să știți că ea va purta ”eticheta” Autonomy for Transylvania și că respectivii, indiferent cine or fi ei, sunt niște idioți, care abuzează de numele dvs., și pe care nu îi cunoașteți, și cu care nu ați avut niciodată nimic de împărțit, și nici nu vreți să auziți ceva de ei, nici măcar de bine.

Și după ce o să scrieți asta mare, pe pagina dvs. de facebook, la header, să vadă și chiorul, o să fim iar prieteni.

Cu drag,

Mihai Tociu

O agendă politică pentru un candidat la europarlamentare

Thursday, January 16th, 2014

Ce șanse credeți că ar avea cineva care ar candida la europarlamentare cu următoarea agendă politică:

1.Relocarea țiganilor din întreaga Europă într-un stat asiatic, după metoda statului evreu.

Țiganii nu sunt doriți de niciunul dintre statele europene deoarece, așa cum foarte bine a spus primul ministru al Franței în 2013, au un mod de viață diferit de cel al europenilor. De când au venit în Europa, ei au fost tratați într-un mod aparte, deoarece fizionomia lor îi diferențiază de europeni și a devenit inseparabilă de matricea lor cultural-genetică. Mai mult decât orice stereotip comportamental negativ, care poate fi modificat în timp, există și un element deasupra rațiunii: faptul că europenii îi văd pe țiganii ca fiind urâți! Iar urâtul în frumos niciodată nu se schimbă.

Legislația anti-discriminare și de integrare forțată a fost aplicată timp de sute de ani în întreaga Europă, și este momentul să avem curajul politic să îi declarăm eșecul. Singura modalitate prin care țiganii vor fi considerați în mod natural egali cu ceilalți este ca aceștia să trăiască într-un spațiu geografic în care să nu se diferențieze de alți locuitori, sau diferențele să fie minime. India și Pakistanul sunt țările lor de origine, dar se pot face convenții de strămutare și cu alte state.

De menționat că ideea politică similară a strămutării evreilor din Europa a apărut în urmă cu doar o sută de ani, a avut motivații similare și la momentul acela a fost considerată utopică. Strămutarea unor grupuri semnificative de evrei în Argentina și apariția statului Israel sunt dovezi incontestabile că, prin înțelegere politică între state, se pot găsi locuri în care popoare discriminate să-și găsească fericirea.

2.Până la momentul rezolvării problemei țigănești, toate statele europene să preia contingente de țigani, proporțional cu mărimea propriei populații.

O Europă Unită se poate baza numai pe împărțirea echitabilă a dificultăților și sarcinilor sociale. Prezența masivă a țiganilor în estul Europei se datorează în primul rând politicilor de blocare a migrației țiganilor către vest. În timp ce statele occidentale au impus, timp de sute de ani, legi care le interziceau total accesul și mergeau până la legalizarea linșării țiganilor, România le-a permis să trăiască și le-a oferit un rol social. Înmulțirea disproporționată a țiganilor a condus la apariția unui dezechibru demografic și la presiuni din partea țiganilor de a ocupa un rol mai pregnant în societate și în economie. Astfel, toleranța românilor și a celorlalte state est-europene a ajuns să se întoarcă împotriva lor și să trebuiască să facă față unei amenințări de schimbare a echilibrului etnic.

Dacă Uniunea Europeană susține că toleranța este o valoare, acum au ocazia să o dovedească prin preluarea temporară a unor contingente de țigani și dezvoltarea unor programe sociale identice cu cele pe care le-au impus României în ultimii 24 de ani. Simpla finanțare a programelor pentru țiganii care trăiesc în România, așa cum se întâmplă în prezent, este doar o dovadă a fugii de răspundere și a politicilor de a-i ține pe țigani departe occident.

Să fie clar: fondurile europene actuale adresate țiganilor nu trebuiesc contorizate ca fiind alocate României!

3.Interzicerea folosirii numelui ”rom” în Europa și revenirea la numele originale pe care le aveau țiganii. Cuvântul ”rom” să poată fi folosit doar în limba țigănească.

Nu mai există niciun dubiu că întreaga mișcare de emancipare a țiganilor a fost inițiată și finanțată de statele din vest, cu scopul de a se crea impresia că țiganii aparțin țărilor în care s-a născut generația lor actuală. Un popor care prin natura lui este nomad a fost înșelat, prin cumpărarea liderilor săi, sau prin formarea unei elite țigănești false, să se sedentarizeze în țările în care au fost surprinși de acest moment istoric. Un popor care cultural este apatrid a fost încetățenit sub presiune, în viteză, pe genunchi, fără ca cineva să le explice țiganilor că acceptarea unei cetățenii înseamnă sfârșitul culturii lor de oameni liberi.

Simultan, cetățenii europeni au fost mințiți de liderii lor și de presă că țiganii ar avea ca țară pe cea a cărei cetățenie o dețin. Un caz aparte îl constituie România, datorită confuziei care s-a construit între numele de român și noul nume care a fost impus țiganilor, cel de rom.

Trebuie să afirmăm clar că țiganii NU sunt români, la fel cum nici ungurii, turcii, evreii, bulgarii si toate celelalte minorități care locuiesc în România nu sunt români, ci sunt etnia care sunt. Cetățenia română e doar un raport juridic cu statul și nicidecum o identitate etnică. Obținerea cetățeniei germane, de exemplu, de către un țigan, și renunțarea la cea română, nu îl transformă din român în german.

Pentru a opri această confuzie între români și țigani, primul pas care trebuie făcut la nivel european este renunțarea la utilizarea numelui de ”rom” pentru țigani. Că țiganii își spun în limba lor ”romi” sau care este etimologia acestui cuvânt, sunt chestiuni care îi privesc numai pe ei. Cuvântul ”rom” nu există în nicio limbă europeană și nu se poate cere unui popor să-și schimbe un cuvânt cu traducerea acestuia dintr-o altă limbă.

Solicitarea de a interzice utilizarea numelui ”rom” nu este negociabilă.

4.Transferarea unei părți din impozitul pe care îl plătește un imigrant în țara în care lucrează către țara europeană din care provine.

România și alte state est-europene cheltuie sume importante din bugetul lor pentru educație, dar un număr semnificativ dintre persoanele astfel educate pleacă să muncească în statele occidentale. Astfel, aceștia produc valoare și venituri bugetare în țări care nu au investit nimic în creșterea și educarea lor, dar își lasă în urmă părinți pensionari, și se așteaptă să le fie plătite pensiile și cheltuielile medicale din contribuțiile celor care rămân în țară.

Cât timp lipsa locurilor de muncă în țările de origine se datorează țărilor vest europene, care refuză să localizeze industrii în țările est-europene, trebuie să se conceapă un mecanism financiar care să compenseze dezechilibrul dintre generații pe care îl generează migrația forței de muncă.

5.Menționarea naționalității în documentele de identitate ale cetățenilor statelor europene. Naționalitatea se transmite prin ”sânge” și se vor stabili reguli de adoptare a acesteia în cazul persoanelor din familii etnic mixte.

Una dintre valorile europene trebuie să fie recunoașterea oficială a identității etnice a tuturor cetățenilor.

6.Încurajarea de către statele europene a creșterii demografice a popoarelor native europene. Se va susține financiar creșterea copiilor din familiile etnice europene, proporțional cu numărul de copii și cu vârsta mamei, pe principiul că o mamă mai tânără va primi o alocație mai mare.

7.Re-naționalizarea companiilor din estul Europei care au fost privatizate fraudulos.

8.Cumpărarea de pământ în țările est-europene de către cetățenii altor state se permite numai după ce nivelul de trai se egalizează între est și vest.

9.Schimbarea sistemului de organizare a competițiilor sportive între state, astfel încât țările să fie reprezentate pe criterii etnice, în limite convenite.

Scopul măsurii este ca dorința de palmares a statelor să nu se mai facă în detrimentul renunțării la identitatea națională. Se vor elimina astfel situațiile rușinoase de genul finalei de campionat de fotbal european în care echipa reprezentativă a Franței nu a avut niciun jucător francez!

10.Revenirea la valorile familiei tradiționale, formată din bărbat și femeie.

Se vor interzice propaganda homosexuală în școli și manifestările publice ale persoanelor care se identifică prin sexualitate. Sexualitatea este o chestiune strict personală și intimă, și nu va mai fi permisă expunerea ei în spațiul public.

De ce am da dreptul să se căsătorească la doi bărbați care zic că se iubesc, și nu am face-o și pentru trei? Sau pentru un bărbat și mai multe femei, așa cum deja există în alte culturi? Sau pentru o femeie și un câine, dacă este evident că și câinele o ”iubește” pe femeie? Sau orice altă combinație imaginabilă? În momentul în care se pune în discuție legalizarea relațiilor dintre persoanele care au sentimente și necesități sexuale diferite de cele dintre bărbat și femeie, atunci toate aceste tipuri de deviații trebuiesc tratate în mod egal. Singurul mod egal în care acestea pot fi tratate egal este de nu fi niciunul acceptate ca firești și de a fi descurajate în egală măsură.

11.Vânzarea-cumpărarea de locuințe să se facă și cu acordul vecinilor.

Legislația europeană trebuie să recunoască că cea mai mare calitate a unei case este vecinătatea ei. Oricât de mult ți-ar plăcea o casă, un vecin rău îți poate face viața amară până la nivelul la care o vinzi și în pagubă, numai să pleci în altă parte.

O situație care pare a fi de domeniul hazardului a fost transformată de către unele popoare ne-europene în strategie de acaparare de proprietăți, la prețuri subevaluate enorm, prin terorism etnic. Mecanismul este următorul, identic în toată Europa: într-un cartier sau într-un bloc bine cotat, o proprietate este scoasă la vânzare și este cumpărat de o familie de negri, țigani, magrebieni etc la prețul pieței. Aceștia se mută și își aduc zece copii, care umblă în pielea goală pe stradă, zece frați și cumetri, cu buricul la vedere și care au fiecare câte o rablă de mașină, dar tunată, cu care fac ture pe stradă între 1 și 4 dimineața, fac petreceri în fiecare noapte, se îmbată și se înjură de ți se zguduie pereții, apoi se bat și se taie cu săbiile până îi ia salvarea, duminica scot masa în mijlocul străzii și fac o petrecere de împăcare, care tot cu scandal se termină și tot așa. Chemi poliția, care doar ”discută” cu ei, pentru că sunt ”minoritari” și polițiștilor le e teamă să nu fie acuzați de discriminare, ca tu apoi să fii porcăit și să ajungi să-ți fie frică să mai ieși din casă. Mașina ți-e zgâriată, cutia de scrisori vandalizată, în fața ușii găsești zilnic excremente…

În final, te hotărăști să vinzi și să pleci, dar ce prost găsești să cumpere o casă în Infern? În final, te bucuri că ți-o cumpără ”vecinii” la 10% din preț, care vecini ajung, din aproape în aproape, să cumpere tot de jur împrejur pe nimic.

Ce este liber-consimțit în aceste tranzacții? Nimic! De ce nimeni nu face nimic să le oprească și să le anuleze pe cele deja încheiate?

Dacă Europa apreciază libertatea, atunci trebuie să țină cont și de libertatea de a refuza un vecin pe care ai toate motivele să-l bănuiești că-ți va distruge viața.

12.Reintroducerea pedepsei cu moartea și regândirea întregului sistem juridic pentru a fi adaptat și populațiilor ne-europene care au ajuns să trăiască în Europa.

Sistemul juridic european a fost conceput pe bazele filosofiei de viață a europenilor, unde un rol major în abținerea de la comiterea de fapte antisociale îl are sentimentul de rușine. Rușinea de a fi prins, rușinea de a căpăta statutul de pușcăriaș, rușinea copiilor de a avea un părinte condamnat. De asemeni, spiritual, cu toții ne temem de un Dumnezeu comun, care pedepsește la fel toate națiunile din care facem parte și care pune viața mai presus de orice.

Realitatea a dovedit că unele dintre popoarele care au fost acceptate să trăiască în Europa au un sistem de valori dual: cultura și credința lor îi obligă la moralitate între ei, dar le permite să fure de la alte popoare, adică de la noi, europenii. Pentru mulți dintre aceștia, satisfacerea unei pedepse cu închisoarea este un subiect de mândrie, de valoare și de ierarhie socială între ei. A venit momentul să recunoaștem că astfel de oameni nu sunt descurajați să fie antisociali de sistemul nostru juridic în aceeași măsură cu noi, și nu facem decât să cheltuim bani aiurea aplicându-le niște pedepse care pentru ei nu au aceeași valoare ca pentru noi.

O Europă care acceptă că suntem diferiți va trebui să recunoască că diferențele se manifestă și în latura anti-socială și că sistemul juridic trebuie personalizat.

13.Renunțarea la sistemul de vot universal și egal și înlocuirea acestuia cu unul proporțional, bazat pe educație, merit social și vârstă.

Sistemul actual de vot, universal și egal, așa numit democratic, nu a fost niciodată un sistem de a alege pe cineva. Așa cum spunea Mark Twain, ”dacă prin Democrație s-ar putea schimba ceva, aceasta ar fi interzisă”!

Este suficient să-i privești pe cei care se duc la urne ca să-ți dai seama că habar nu au pe ce lume trăiesc. Ce dovadă mai mare poate fi că majoritatea electoratului este formată din iresponsabili din punct de vedere politic decât faptul că, de 24 de ani, aceștia sunt cei care îi înjură pe cei pe care ei înșiși îi votează?

Se justifică zicând că nu au avut între cine să aleagă, dar nu sunt în stare să-ți spună cine au fost aceia dintre care au avut de ales.

Ca dovadă că Democrația actuală are la bază prostia umană este faptul că țara se umple de banere și de postere în campania electorală, în loc de idei politice. Votanții aleg candidații după aceleași principii după care aleg un detergent: cel cu cea mai multă reclamă este cel mai bun! Când îl pui la treabă, constați că doar mozolește rufele și mai și miroase urât. Când se termină, cumperi tot din acela, pentru că țara e plină din nou de reclame cu el, de data asta într-un nou ambalaj, mai colorat.

Am cerut odată unui candidat PNL să-mi spună două principii ale liberalismului și mi-a răspuns: ”Băi, eu sunt liberal din naștere, băi. Lasă-mă cu chestiile astea teoretice”!

De ce să nu recunoaștem că cel puțin România a ajuns să fie condusă de toate leprele, inculții și penalii, doar pentru că majoritatea celor care votează nu au nici cea mai mică educație politică? De ce să acceptăm să continuăm acest sistem, care de trei ori ni l-a adus pe Iliescu și acum pe Elena Băsescu?

Faptul că este numit ”democrație” nu este o garanție că este și bun pentru noi. Tot democrație a fost și pe vremea lui Caragiale, de care acum murim de râs, și rușii tot democrație au numit sistemul pe care ni l-au adus, și care încă ne mai face să plângem. Cuvântul democrație a ajuns un fetiș, ba chiar un mic dumnezeu.

A venit momentul să recunoaștem că sistemul politic actual, în care votul prostului este egal cu al deșteptului și unde cu toții votează după ureche, ne-a dus de râpă economia, ne-a golit țara de 3 milioane de oameni productivi, ne-a vândut resursele minerale pe nimic, ne-a împrumutat de bani pe care nici nepoții noștri nu o să poată să-i dea înapoi. Acum urmează să-i lase pe străini să ne cumpere pământul, apoi să ne regionalizeze și, în final, să dispărem ca țară.

Tot nu este clar că Democrația este o minciună?

Geamurile B1TV – îndemn la Acţiune Radicală

Thursday, January 16th, 2014

Geamuri B1TV

Aţi văzut câte geamuri are B1TV?

Douăzeci de metri de geamuri înşirate pe Calea Victoriei ne oferă ocazia să ne spunem părerea despre cloaca de anti-români de la B1TV, care ne otrăvesc sufletele zi-de-zi, şi unde Radu Banciu are rol de Zyklon B.

În emisiunea din 24 decembrie 2013, Radu Banciu nu a otrăvit doar basarabenii, făcându-i milogi şi curve, ci ne-a jignit pe toţi românii, din ambele părţi ale Prutului, când a ridiculizat ideea de unire şi de comuniune sufletească dintre noi. Radu Banciu a redus idealul reparării unei samavolnicii a istoriei, petrecută acum 200 de ani, la nişte stereotipuri de comportament, cu o superioritate de vest-european care îşi dă cu părerea despre cei care au avut ghinionul să fie mai aproape de ruşi. El, care ştie că la doar 500 de km mai la vest este considerat milog, curvă şi ţigan, le zice exact la fel celor care trăiesc 500 de km mai la est, ignorând faptul că acolo suntem tot noi, românii.

Dar priviţi mai sus decât Radu Banciu. El e doar un dobitoc infantil, angajat pe post de circar, de la care te poţi aştepta la orice. Să nu judecăm câinele care muşcă, ci stăpânul care îl ţine de lesă, îi dă să mănânce şi îl asmute!

Deasupra lui Banciu sunt şefii B1TV, care continuă să îl ţină în braţe, în loc să-l fi dat afară în stradă în şuturi, în secunda doi, direct din studio, live. După două săptămâni de gândire, şefii lui încă consideră că ai jigni pe români în stilul Banciu ”se încadrează în limitele libertăţii de exprimare”. Pentru ei, românii nu sunt la fel de oameni ca ţiganii, de exemplu, sau ca evreii, aşa că pot fi porcăiţi fără limite.

Dar priviţi şi la cei care sunt umăr la umăr cu Radu Banciu, care mănâncă pâine din aceeaşi palmă cu el: democraţii, deontologii, integrii, moraliştii, patrioţii Turcescu, Cristoiu, Stoiceasca… Pe niciunul nu l-a deranjat că are un asemenea ”coleg” şi cu toţii au considerat că, înainte de a fi români şi de a refuza să mai lucreze sub aceeaşi egidă cu Radu Banciu, trebuie să respecte contractul pe care l-au semnat cu B1TV. Contract care le cumpără, înainte de orice, tăcerea. Încă o dovadă că ”jurnalistul independent” gândeşte cu stomacul!

Dar priviţi şi la cei care au alimentat cu bani ”afacerea” B1TV şi care îşi scot profit din audienţa pe care le-o face Radu Banciu. Priviţi-i în măsura în care se poate afla cine sunt aceştia, pentru că regulile ”economiei de piaţă” sunt făcute încât să ţi-l plăteşti tu însuţi, fără să ai habar, pe cel care-ţi face vânt de pe stâncă. La Registrul Comerţului se pot afla nişte nume, dar românii s-au deşteptat suficient încât să-şi dea seama că aceia sunt doar nişte marionete.

Priviţi şi la instituţiile care ar fi trebuit să penalizeze B1TV, pe care le plătim noi, cetăţenii acestui stat, din puţinul nostru: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. Primul, nici măcar nu s-a sesizat, aşa cum a făcut-o de atâtea alte dăţi când cei jigniţi au fost ţiganii, interlopii, evreii sau homosexualii. Conform legii, pentru fapta comisă de Banciu şi, mai ales, pentru asumarea acesteia de către conducerea B1TV, acest post trebuia să fi fost închis.

În schimb, Consiliul Naţional al Audovizualului a făcut chiar mai mult decât să-şi bată joc de Lege şi de titulatura de „naţional” pe care o poartă. CNA a ales să arunce în derizoriu acest atentat la adresa idealului Unirii, prin judecarea acestuia împreună cu o criză de paranoia a lui Vadim Tudor, petrecută într-o altă emisiune. Fără doar şi poate, fiecare membru al CNA ştia că simpla asociere a celor două subiecte este o batjocură la adresa tuturor românilor, dar… nu s-au putut abţine!

E clar, deci. Ce au făcut toţi aceştia depăşeşte nivelul dialogului şi al argumentelor logice. Nu mai avem ce le cere, pentru că este absurd să ceri unei vedete să aibă simţul măsurii, unui director de post tv să fie patriot, unor jurnalişti să aibă demnitate, unui investitor să aibă moralitate, unor instituţii ale statului să respecte legea. Dacă nu au făcut-o de prima dată, nu o vor face niciodată! Instituţiile statului mimează neputinţa, dar iau decizii prin îşi bat joc de noi, adică de cei în numele cărora funcţionează şi ale căror interese ar trebui să le reprezinte.

În această situaţie, ce ne rămâne de făcut, nouă, ca simpli cetăţeni? Să ne consolăm la gândul că suntem prea mici? Să ne luăm lumea în cap în speranţa că vom ajunge într-o ţară care ne va trata cu respectul cuvenit unei fiinţe umane? Să scriem petiţii la nesfârşit? Să protestăm „paşnic” până ne paralizează gerul, ploia sau arşiţa?

Sau poate a venit momentul să ne luăm soarta în mâinile noastre, la propriu?

Eu zic că DA! Douăzeci de metri de geamuri pe Calea Victoriei ne aşteaptă. Orice autoturism pe care scrie B1TV are parbriz şi lunetă. Orice cameră de filmat cu însemnele B1TV are un obiectiv. Orice jurnalist B1TV are cap, fund şi picioare. Oricine aflat pe ştatul de plată al B1TV nu mai e om, ci un paria. Afacerea B1TV trebuie falimentată. Maşina de propagandă anti-românescă B1TV trebuie distrusă, exemplar, ca să fie învăţătură de minte şi altora.

Legea care ar fi trebuit să ne oprească să ne facem singuri dreptate nu mai există, pentru că altfel ar fi fost aplicată la B1TV. Legea care se aplică preferenţial nu este lege, ci abuz de forţă. Nu vrem să trăim într-o ţară fără lege şi e datoria fiecăruia dintre noi să acţionăm.

Să fie închis B1TV! Să fie acuzaţi de defăimare Radu Banciu şi cei care l-au susţinut! Să fie demişi toţi membrii CNA şi CNCD!

Puterea noastră de convingere stă în geamurile B1TV. Piatră, vopsea, bâtă, sticker, marker, orice poate lăsa un semn pe geamurile B1TV este un mesaj că am ajuns la limita răbdării.

A venit momentul Acţiunii Radicale!

Geamuri B1TV

Articolul prof. Ion Coja despre Acţiunea Budapesta

Friday, January 3rd, 2014

Prof. Ion Coja ne-a făcut onoarea, celor care am contribuit la Acţiunea Budapesta, de a ne dedica acest articol-îndemn:

Modelul de vitejie MIHAI:  Rapcea  şi  Tociu

Am aflat aseară câteva detalii ale acţiunii întreprinse de dumnealor MIHAI RAPCEA şi MIHAI TOCIU. Cei doi au găsit o soluţie tehnică ingenioasă pentru a inscripţiona la loc numele Bupadesta pe lista localităţilor unde românii au murit vitejeşte pentru ţară şi Neam în timpul Primului Război Mondial. Ba, la Budapesta, pentru a fi ocupată de români prin alungarea armatei bolşevice, cominterniste, se poate spune că flăcăii noştri au luptat şi mulţi au murit pentru Europa şi pentru lumea întreagă, salvând-o de la bolşevizare!

Dar mai presus de priceperea inginerească cei doi români au dovedit că au un suflet întreg la simţire, precum şi elanul, mai ales elanul vitejesc, elanul făptuitor, care i-o oprit să accepte neruşinarea „celuilalt” şi să-i lase „în plata Domnului”! Soluţie prea des activată de români!…

Gestul ministrului udemerist, care a ticluit această manevră ruşinoasă pentru toată maghiarimea, rămâne unul pe cât de penibil, pe atât de caracteristic pentru năravul unguresc de a produce falsuri în toate domeniile, dar cu precădere în materie de istorie, cu accent deosebit pe falsificarea datelor privind contenciosul vlaho-bozgoresc… Nenorocitul de Kellemen, te pomeneşti că vreodată i se va ridica munumentul recunoştinţei maghiarimii mondiale pentru isprava de a fi ajustat Arcul de Triumf din Bucureşti, corectându-l: doar deh, intervenţia românilor la Budapesta s-a produs după închiderea oficială a lui WW1…

Sunt vreo trei ani, dacă nu mă înşel, de când s-a produs gestul neruşinat de a acoperi sub mizeria unui strat de tencuială numele Budapesta, timp în care câţiva români s-au adresat autorităţilor – primărie şi ministere, al culturii şi al apărării, fără nicio reacţie din partea acestora.

Dar s-au găsit doi flăcăi – cam tomnatici, e adevărat!, de care sunt mândru că îi cunosc de pe vremea când erau ceva mai …verzi, Mihai RAPCEA şi Mihai TOCIU, care au luat taurul de coarne şi, sfidând legile care la noi au devenit paravan al nelegiuirilor guvernamentale, au pus la loc numele Budapestei, pe panoul de onoare! Budapesta, numele unui oraş european pe care amprenta românească este la tot pasul prezentă, chiar dacă edilii maghiari se străduie să o ascundă…

Pe partea interioară a Arcului de Triumf, unde sunt săpate în piatră numele localităţilor devenite repere ale vitejiei româneşti, a reapărut deci numele Budapesta, scris cu vopsea, peste tencuiala cu care UDMR a încercat să elimine din istorie datoria de recunoştinţă pe care maghiarimea de pretutindeni ar trebui s-o arate Armatei Române.

Cei doi viteji merită recunoştinţa noastră a tuturor, români de pretutindeni! Pre numele lor avocatul MIHAI RAPCEA şi inginerul MIHAI TOCIU. Mergeţi în pelerinaj la Arcul de Triumf să vă bucuraţi şi să vă mâniaţi totodată!

Gestul lor are valoare de model, de simbol: nu putem aştepta la nesfârşit să se producă reacţia legitimă şi legală a autorităţilor. Aceste autorităţi, este limpede, s-au vândut duşmanilor noştri! Trebuie acţionat fără să mai aşteptăm nimic bun de la nemernicita noastră clasă politică!

Trebuie urmat şi aplicat modelul MIHAI de vitejie românească: mâna pe par sau pe cutia de vopsea, după cum situaţia o cere!

Aux armes, citoyens!

E timpul să constituim batalioanele rezistenţei naţionale la agresiunea totală care se face de la zi la zi tot mai vizibilă, mai periculoasă şi mai dureroasă!

„Batalioane române”! Treceţi la acţiune! Constituiţi-vă ca nuclee de rezistenţă lucidă şi tenace în toate domeniile! Iar în cadrul larg şi camaraderesc al acestor „batalioane”, să-şi afle rostul specialişti din toate domeniile şi de toate vârstele, de pretutindeni, căci suntem agresaţi în toate felurile imaginabile, şi mai ales cu armele laşităţii şi ale sperjurului!… Lovitura pe la spate fiind specialitatea adversarilor noştri!

…Auzi la ei ce să le treacă prin cap! Să şteargă de pe hartă numele localităţii pentru a cărei cucerire eliberatoare românii au vărsat atâta sânge!…

O asemenea infamie nu se poate şterge decât prin ridicarea la Budapesta a unui monument al recunoştinţei ungaro-maghiare faţă de budoş olahii care le-au dat de mâncare şi le-au redat demnitatea de popor liber în vara lui 1919… Nu mai fuseseră ungurii un popor liber din 1527… Le-am redat noi, românii, acest statut!

Pe opincarii din Oltenia şi Moldova eliberarea Budapestei şi a Ungariei i-a costat viaţa a 69 de ofiţeri şi a 3601 de soldaţi. În total, morţi şi răniţi, pe pâmîntul Ungariei 188 ofiţeri şi 11.478 de soldaţi români. Sunt prea puţini pentru ca amintirea lor să rămână în memoria noastră?!… În memoria bozgorilor pe care acei morţi i-au salvat?!

În sinea lor, maghiarii din România chiar aprobă, acceptă şi îşi însuşesc toate potlogăriile şi ticăloşiile udemeriste?! Până când?!

ION  COJA

2 ianuarie 2014