Parada gay, dezmăţul organelor
.
Hai să merg şi eu la Parada gay din Bucureşti, că este doar o dată pe an. Am sunat un prieten, el la rândul lui încă doi, şi uite aşa urma să ne adunăm 5-6.
Am intrat în atmosfera paradei încă din metroul spre Piaţa Unirii: două puştoaice, dintre care una cam nebărbierită, vorbeau în spatele meu despre riscul de a fi atacate de Noua Dreaptă.
În Piaţă, poliţie şi jandarmerie ca la balamuc. M-am simţit în siguranţă şi m-am hotărât să mă duc singur înainte.
Iată şi un Land Rover cu steguleţele Angliei pe capotă şi cu număr de corp diplomatic. Era parcat puţin în dos, la umbră, cu doi bodigarzi alăturea. Prin geamul coborât, se vedea însuşi ambasadorul, care se ruja, tacticos, în oglinda de la parasolar. Am pus capul în pământ şi am mărit pasul. Dă, Doamne, să nu aibă bucurii la mine!
Fac doi paşi pe Bulevardul Unirii şi gata: trotuarul este blocat cu un gard de fier, păzit de jandarmi. Îmi este indicat ”domnu’ maior”, cu care să negociez intrarea. Merg la el. Degeaba: tot centrul Bucureştiului este închis şi numai organizatorii dau aprobare de intrare. Îmi arată un grup portocaliu aflat vis-a-vis.
Dau să traversez, dar unul dintre jandarmi se bagă în seamă şi îmi arată o trecere de pietoni 50 de metri mai încolo. ”Ca să fim civilizaţi”, zice, adică eu şi el împreună, crezând că nu se vedea că unul din noi intrase la şcoală pe locurile pentru minoritari. Cu toate că circulaţia era blocată şi singurul risc era de a trezi din letargie câinii vagabonzi din mijlocul bulevardului, am traversat pe unde mi-a zis, numai să nu-i mai văd faţa.
Dar de ce nu veneau amicii? Îi sun şi… stupoare: fuseseră arestaţi la un km depărtare, pentru că unul purta tricou negru cu un Bau-Bau pe piept. I-au percheziţionat şi au găsit două prezervative, motiv pentru care i-au suit pe toţi în dubă şi i-au dus la secţia 10 poliţie, pentru ”identificare”.
Trecuse o oră şi nu le dăduseră drumul. Hai la secţie să văd despre ce este vorba. Ştiam unde e, pentru că în urmă cu doi ani le-am făcut o reclamaţie poliţiştilor pentru că nu m-au lăsat să parchez în faţa bordelului secţiei.
Secţia era tot acolo, în pădurea de manele. Poliţiştii, ca de obicei, au făcut pe neputincioşii, ca să nu zic altfel: ”nu ştim de ce au fost aduşi la noi, domnul căpitan este plecat şi nu am numărul lui, şeful nu este aici, mă doare puţin în cot” etc. Era evident că la materia asta luaseră 10 la şcoală.
Am vorbit cu băieţii prin gard. Deja asistaseră la un spectacol cu figuri de Buftea, de genul ”să vezi ce-ţi trag, bă, dacă nu recunoşti în 5 minute ce-ţi spun io”. I-am atenţionat să nu se lase amprentaţi, dar unuia deja îi făcuseră poze cu numărul în faţă.
În curtea secţiei, mai erau încă vreo 10 băieţi, cât se poate de normali, care se apropiaseră şi ei la 1 km de paradă. Tinerii arătau puţin îngrijoraţi, semn că făceau parte din categoria familiilor care îşi plătesc impozitul. Din fericire, prezenţa mea a schimbat puţin atmosfera şi au început să folosească o terminologie nouă: ”Refuz amprentarea!”.
Am sunat la 112 şi i-am explicat unei otrăvite că reţinerea unei persoane fără motiv este o urgenţă, indiferent ce crede ea, şi că sper să mai existe organe cu raţiune. Cu siguranţă ştia că sunasem la 112 şi cu o zi înainte, şi cu alte două, şi cu alte 100 de ocazii. Mi-a închis telefonul.
Nu-i nimic, o sun din nou. Sunt obişnuit cu neamurile proaste. N-am mai apucat, pentru că cei cinci tovarăşi au fost daţi afară din secţie!
Cu toţii erau trişti pentru că nu văzuseră Parada. Am încercat să le explic că oricum nu aveau nicio şansă să vadă ceva, pentru că parada poponarilor din Bucureşti este singura paradă din lume fără public.
”Ce rahat de paradă este aia fără public?”- s-au mirat ei.
La întrebarea asta ar trebui să răspundă Sorin Oprescu.
May 27th, 2010 at 8:24 am
[...] Mihai Ţociu [...]
May 27th, 2010 at 1:24 pm
[...] Sursa: Mihai Tociu [...]