Cum ne puteam lipsi de Jean Constantin?
Eu nu mi-aş fi dorit să avem nevoie de un aşa mare actor ca Jean Constantin.
Hai să fim cinstiţi cu noi înşine: oricât de comice au fost rolurile lui, câţi dintre noi se bucură la gândul că ar putea avea de-a face cu vreunul dintre personajele reale pe care maestrul le-a interpretat?
Da, ştiu contraargumentul: Izmail! Nu vă grăbiţi să spuneţi Izmail, până când nu aflaţi de la un turc adevărat cum s-a simţit când şi-a văzut rolul unui conaţional interpretat de un… altcineva.
Mie, de exemplu, nu mi-ar place ca rolul unui român, într-un film turcesc, să fie interpretat de un ţigan.
Bineînţeles că nu se pune în discuţie verificarea părinţilor şi bunicilor fiecărui interpret de roluri de români din filmele străine, dar aş avea o problemă cu cineva care a avut roluri notorii de ţigani şi a ajuns să fie astfel perceput în mentalul colectiv.
De exemplu, cum ar fi dacă actorul care l-a interpretat pe Borat ar juca rolul unui român, într-un film american excelent? Aşa cum acest Izmail a făcut o ţară întreagă să creadă că turcii cei mai turci sunt cei care au nasul lui Jean Constantin, la fel ar căpăta tot globul convingerea că românii adevăraţi sunt numai cei care seamănă cu ”Borat”. Ar fi de condamnat?
Sunt unii care argumentează că maestrul nu a fost ţigan, ci grec. Daaaa? Dar nu asta contează, ci personajul cu care Jean Constantin s-a identificat toată viaţa: ţiganul libidinos, infidel, turnător, şmenar, agasant, găinar, gălăgios, şmecheraş, bişniţar, tolerat de miliţie, apoi de poliţie, exact acela care ne amărăşte viaţa de zi cu zi.
Ah, era să uit ţiganul scârbos: maestrul a jucat rolul unui bucătar într-un restaurant mizer, iar inspectorul de la SANEPID l-a întrebat de ce avea unghia de la degetul mic crescută de vreo doi centimetri. ”Asta e măsura de sare pentru ciorbă” – a fost răspunsul, asezonat cu gestica şi referirile la mamă specifice. Toată ţara: ha, ha, ha!
Consecinţa lui ”ha, ha, ha”? O lungă bucată de timp am încercat să-mi ascund unghia de la degetul mic când mama îmi tăia unghiile, în speranţa că voi avea şi eu una la fel ca a lui Jean Constantin. Ocazional, vedeam copii şi adulţi cu o unghie de toată frumeseţea şi bineînţeles că îi invidiam.
Oare de ce a fost nevoie să mi se inducă astfel de idealuri: să am o unghie foarte lungă, să fiu şmecher, să vorbesc cu ”gagică, mişto, nasol, să moară mama”?
Evident că nu maestrul Jean Constantin a fost de vină, ci omniprezenţa acestor caractere în viaţa reală şi percepţia că modul lor de viaţă oferă mai multe şanse de succes decât munca şi respectarea legilor. Oricât de septică a fost cenzura comunistă în privinţa moravurilor, aceasta era o realitate mult prea evidentă pentru a fi ascunsă.
Şi încă este! Azi, ţiganii şmecheri din rolurile lui Jean Constantin sunt mari afacerişti şi probabil că bucătarul cu unghia pe post de linguriţă este proprietar de restaurant, în timp ce românii care îşi toceau coatele la şcoală şi râdeau la filmele sale au ajuns să vândă ziare.
După această întorsătură a istoriei, este de-a dreptul absurd că această tipologie umană încă îi mai distrează pe unii.
Când o să ne dăm seama că atunci când râdem de aceste creaturi, de fapt râdem de prostia noastră?
Ce este de râs în ”Acţiunea autobuzul”, când ”ţiganul” se suie în autobuz şi refuză să plătească biletele, abuzează verbal încasatoarea, împinge afară un alt călător, este obraznic cu un om în vârstă? Nu cumva pentru că am râs şi l-am tolerat de fiecare dată, am ajuns ca şi azi, după 50 de ani, să fim nevoiţi să îi suportăm acelaşi comportament?
Plătim poliţie, plătim justiţie, plătim administraţie, plătim clasă politică, dar totuşi ne împiedicăm la tot pasul de aceşti magraoni, suntem în fiecare zi umiliţi de obrăznicia lor, suntem orbiţi de opulenţa lor, am ajuns să ne ruşinăm de numele de român din cauza lor, şi încă ni se mai par comici?
O fi fost Jean Constantin un mare actor, dar în egală măsură întreaga sa carieră s-a datorat existenţei acestei lepre în societatea românească.
Astfel privind lucrurile, nu ştiu cât de mult trebuie să ne bucurăm că Jean Constantin şi-a găsit un loc în cinematografia românească, şi las pe fiecare să mediteze la ce trebuia să fi fost făcut, în diferite momente istorice, ca să nu fi ajuns în situaţia în care să avem nevoie de talentul său.
În plus, astăzi, dispariţia sa ne pune în faţa luării unei decizii: cărui patrimoniu cultural îi aparţine actorul Jean Constantin? Dacă îi scriem şi lui pe soclu ”actor ROMÂN”, cum i-am făcut lui Ştefan Bănică, oare am tranşat problema?
De fapt, care este miza disputei? În niciun caz riscul de a ne certa cu ţiganii, turcii, grecii sau mai ştiu eu cine şi-l doreşte. Aş zice că dimpotrivă: oricare dintre ei chiar s-ar bucura să-l îmbrăţişăm ca fiind şi al nostru, al românilor, să-l omagiem şi să-i folosim numele pentru a denumi străzi, festivaluri şi instituţii de cultură. Îşi dau seama că nu există niciun pericol ca aceasta să-l facă pe Jean Constantin mai puţin ţigan, turc, sau grec decât vor ei să fie.
Dar noi oare ne dăm seama că, încercând să ni-l asumăm pe maestru, de fapt declarăm că dorim să fim mai puţin români, însă un pic mai ţigani, mai turci, mai greci?
Eu zic să nu încercăm să ne însuşim ceea ce nu ne aparţine şi, fără nicio părere de rău, să dăm ţiganilor ce este al ţiganilor: astăzi, pe actorul Jean Constantin. Pune cineva la îndoială faptul că în pielea lor s-a simţit cel mai bine toată viaţa?
P.S. Admiratorii de unghii linguriţă bărbăteşti au făcut deja următoarele propuneri pentru exprimarea admiraţiei faţă de personajele lui Jean Constantin:
1. La Constanţa, Teatrul ”Fantasio” se va numi Teatrul Naţional ”Haoleo, să moară mama”, cu două busturi la intrare, faţă şi profil
2. ”Jean Constantin” va fi numele pe care îl va purta Festivalul Naţional de Teatru al Puşcăriaşilor, organizat anual de Administraţia Penitenciarelor
3. În Bucureşti, Calea Victoriei, denumire belicoasă, anacronică şi care nu mai exprimă adevărul, se va numi ”Calea urmaşilor lui Jean”.
June 4th, 2010 at 8:46 am
Un pic cam acid totusi fata de un nume … La televiziuni s-a spus ca facea parte din comunitatea greaca. Nu stiu, nu mai conteaza, am mai scris aici ca si pe mine ma infioara gandul la viitorul tiganesc care ne paste in general. Pe de alta parte n-am nimic cu personalitatile care apar din randul etniei si care merita respect. Ion Voicu, Gheorghe Zamfir, chiar si Madalin Voicu. La fel si in cazul homosexualilor. Am citit cu placere postarea anterioara si pot sa iti inteleg punctul de vedere. Pe de alta parte, daca oamenii astia stau in banca lor si nu fac defilari d’astea ridicole si chiar ofensatoare mi-e indiferenta viata lor. Chiar am si un amic, din fostii colegi de liceu ai consoartei, care e un tip discret, saritor si cu care nu discutam niciodata aspectul asta al vietii lui. Nici cu religia nu stau stralucit asa ca toate astea m-au impiedicat sa ader la o miscare gen Noua Dreapta desi daca n-aveam punctele astea de vedere divergente poate ca m-as fi implicat.
Si aici ajung de fapt la ceea ce doream sa spun. Am fost extrem, dar extrem de dezamagit de implicarea celor din jurul acestui curent pentru salvarea casei din Gutenberg 3A. Am vazut o postare pe blogul respectiv care nu numai ca avut un singur comentariu dar chiar si continutul postarii era inexact si oarecum indiferent. Citeaza pe omul care s-a agitat cel mal mult - Florin Dobrescu de la “Carpatii” dar pe care nu cred ca l-au vizitat niciodata pe blogul sau caci altfel ar fi comentat acolo, s-ar fi mobilizat si, oricum, ar fi dat informatii corecte si nu decupaje din presa.
Caci presa … eu stiu cat de inepta e.
Cele bune!
(chiar imi place stilul articolelor de aici!)
July 20th, 2010 at 3:08 pm
Jean Constantin a fost ţigan. Dacă nu era ţigan nu ar fi înţeles personajul care i se da în sarcină. S-a jucat pe el însuşi. Totul vine de la turci în special în sudul României.