Patriotul anonim învins de sistem cu maşina de spălat
În ziua în care a fost dezgropat Ceauşescu, şi-a dat duhul maşina mea de spălat rufe. A fost făcută la Cugir, acum 21 de ani, şi am plătit pentru ea 3 salarii lunare de inginer din industria socialistă multilateral dezvoltată.
Da, a costat 6,000 de lei, iar eu primeam pe lună 1,800 - 2,000. E adevărat, pe ştat apăreau 2,500, numai că mi se reţineau 200 pentru taxa PIP (Port Ilegal de Penis) şi alte câteva sute pentru nerealizările de plan.
Acum, cadavrul ei îmi amintea de vremea când purtam plete şi mă îmbrăcam în blugi. Momentul de reculegere a fost întrerupt brutal de poetul Adrian Păunescu, care m-a îndemnat, din studioul Realitatea-Caţavencu, „Să ne apucăm de muncă!”. Parcă nici n-au trecut 21 de ani: tot Ceauşescu, tot Păunescu, aceiaşi prezentatori spălaţi pe creier, aceleaşi îndemnuri idioate…
Chiar niciunul să nu-şi dea seama că nu are rost să trimiţi românii la muncă dacă nu-i şi încurajezi să cumpere produse autohtone?
Patriotul anonim
În situaţia dată, m-am hotărât să fiu puţin mai patriot şi am decis să cumpăr o maşină de spălat românească. Şi o voi face fără mediatizare, fără să mă îmbrac în costum naţional, fără cocardă tricoloră în piept şi fără discursuri înălţătoare. Voi fi… patriotul anonim, adică un fel de erou necunoscut al unui război invizibil.
Emoţia deciziei a dispărut în secunda doi, în momentul în care nu am găsit nicio definiţie pentru „produsul românesc”. De atâtea ori am auzit vorbindu-se despre el, dar nimeni nu spune ce este şi cum îl recunoşti. Cum pot să gândesc şi cu mintea mea, am hotărât că este „produs româneasc” cel pe care muncitorii care îl produc, cei care îl transportă şi cei care îl vând, în frunte cu excrocul care îl intermediază, seamănă cu beligeranţi de pe Columna lui Traian. La treabă, deci.
Iată-mă într-un magazin, împreună cu soţia. Ea se uita la toate mărcile, eu nu aveam ochi decât pentru Arctic – singura firmă românească, de când a decedat Cugirul. Soţia zice: am o colegă care are un Siemens d-ăsta si e foarte mulţumită. Eu: tu nu vezi ca e facută în China? Ea zice: uite, Gorenje e făcută de europeni de-ai noştri. Eu, nu şi nu, cumpărăm Arctic, să salvăm un loc de muncă în România!
Viclenia multinaţionalelor
Dar, vai! Când mă uit pe etichetă ca să savurez înălţătorul Made in Romania, descopăr un debusolant Made in Turkey! Cum aia măsii? Două clicuri pe net şi rămân şocat: Arctic nu mai este de ani de zile o firmă românească.
Pentru a nu ştiu câta oară, m-am simţit înşelat şi dezamăgit. Dar sunt tare şi, în loc să beau Furadan, am trimis mailuri la primii 10 retaileri afişaţi pe gugăl, cu rugămintea să-mi comunice care maşină de spălat este produsă în România. Rezultatul? Nici în cur nu i-a durut să-mi răspundă. Şi ce se mai laudă Domo, Neomax, Marketonline, Shopmania, Altex etc, etc, etc că sunt firme private, care te respectă şi ar sta şi-n cap pentru tine…
Oricum, între timp am aflat că în România nu se mai produc maşini de spălat. Ce bine, am scăpat de-o grijă: pot să cumpăr orice marcă.
Cine e excrocul meu?
Acum întrebarea era: de la cine? Iau deci, saiturile la rând, încercând să descopăr ce burtoşi se vor îmbuiba din sudoarea muncii mele. Cora şi Carfur sunt excroci francezi, Domo nu recunoaşte nimic, dar iată că Altex spune că a început afacerile în Piatra Neamţ: uraaa, un excroc moldovean! Lui îi dau banii mei!
Iată-ne, deci, la cel mai apropiat Altex, în Plazza Romania din Drumul Taberei. Ce maşină alegem la 1000 de lei buget? Oricum, nu sunt mari diferenţe între ele. Soţia îmi atrage atenţia că Arcticul e singura care are semnificaţia butoanelor scrisă în limba română: bumbac, lână, sintetice, clătire, stoarcere. Ce frumos, ne-am zis, turcul s-a gândit că avem şi noi o limbă a noastră. Alegerea a fost făcută, căutarea a luat sfârşit.
Aiurea! Nu l-aţi văzut pe vânzător: săracul băiat, ţigan din cap până-n picioare. Zic săracul nu pentru că ar fi ceva rău în a fi ţigan, ci pentru că presupun că e foarte neplăcut să ştii că vei fi veşnic diferit de ceilalţi, în orice altă ţară decât India natală. Dar gata cu compasiunea! La urma urmei, nu îl opreşte nimeni să se întoarcă la locul de baştină. Cum principiul meu este „pe banii mei, vorbesc cu cine vreau”, am făcut stânga-mprejur şi duşi am fost.
Iată-mă, deci, într-o dilemă: să cumpăr de la un excroc venetic, dar cu vânzători români, sau de la presupusul autohton Altex, cu vânzător indian?
Abandonul
Gata, nu mai pot! Atâta bătaie de cap şi timp pierdut pentru ceva ce mă aşteptam să fie cât se poate de simplu. Mi-a ajuns să fiu patriot şi mă declar învins de sistem.
Deja, totul îmi este indiferent şi intru în primul magazin care mi-a ieşit în cale: Domo Lujerului. Dar nasului meu nu i-a fost indiferent de loc: în magazin puţea a căcat de lăcrimai, aşa că n-am ştiut cum să ies mai reprede, cu stomacul în gât. Vânzătorii au rămas, săracii români, să înfrunte în continuare canalizarea înfundată şi absenţa totală a geamurilor. Ce face criza din om!
Scăpat din camera de gazare, mă întorc înapoi la Altex. Intru şi… mi se luminează faţa: pe tura asta, vânzătorul e român. Când ajung la casă însă, îmi cade cerul în cap: casiera e maro şi are ochi de peşte! Fata e politicoasă şi chiar zâmbeşte. Dacă ar şti ce gândesc despre ea…
Dar acum sunt un zombi amorf identitar. Pun banii pe tejghea şi privesc pierdut la mâna cu palma vizibil mai albă decât dosul, care îi ia şi îi bagă în sertar.
Cine pe cine discriminează
Vânzătorul român pune maşina de spălat pe un cărucior şi mă însoţeşte, voios şi politicos, prin parcare. Uite un român normal, îmi zic.
Trecem pe lângă 4 angajaţi ai „Plazza Romania”, dintre care 3 erau ţigani şi, de dragul conversaţiei, îl întreb ce părere are despre disproporţia etnică a personalului. Ochii săi mă fixează, pupilele i se dilată, buzele încep să-i tremure şi zice mecanic: „Asta e discriminare!”.
Pe dracu! Discriminat am fost eu, că n-am reuşit, în ţara românilor, să cumpăr un obiect produs şi vândut de români.