Mori pe Dâmboviţa!

 

Mori pe Dâmboviţa!

Nu este vorba despre premoniţia unei ghicitoare dezvăluită politicianului proaspăt ales care îşi face bagajele pentru a veni la Bucureşti, ci despre instalarea unor ”mori de apă” pe râul Dâmboviţa, în Bucureşti. Adică un fel de hidrocentrale, dar la care să primeze aspectul estetic.

Cu ce folos? Simplu: să genereze curent electric şi să dea un motiv turiştilor să facă poze.

Cu aceste motivaţii în gând, am depus la registratura Primarului General şi a Consiliului General al Bucureştiului propunerea de a se instala generatoare de curent electric, sub forma unor mori de apă, la cele câteva baraje existente în prezent în lungul Dâmboviţei, în Capitală.

 Cât de eficiente energetic vor fi, vom afla în urma calculelor unor specialişti. O estimare simplistă arată că o cădere de apă de doi metri, cât are în medie fiecare cascadă actuală, şi un debit de 10 metri cubi pe secundă, cât are Dâmboviţa noastră, ar trebui să genereze o putere teoretică de 200 de kilowati. Dacă se consideră un randament de 25%, ar trebui să obţinem măcar 50 kW.

În total, în decursul a 24 de ore, ar trebui să se producă 1.200 kWh pe zi, care, la preţul actual de 0.5 lei/kWh, ar echivala cu 600 lei, adică 150 euro. Înmulţit cu 300 zile, înseamnă 45.000 euro pe an. Dacă dorim o amortizare a investiţiei în 10 ani, ar trebui ca costul construcţiei şi cheltuielile de exploatare să fie de maxim jumătate de milion de euro.

Cât să coste exploatarea? Hai să zicem că este necesară o echipă de 5 persoane pentru 5 astfel de instalaţii, adică un om de instalaţie. La un salariu de 15.000 euro pe an, timp de 10 ani, acesta ar costa 150.000 euro. Deci, costul unei instalaţii ar trebui să fie de maxim 300.000 euro.

E mult? E puţin? Am greşit undeva? Dacă nu, mie mi se pare fezabil. În plus, dacă se dovedeşte că proiectul este rentabil, ar trebui investigat cum de i-a scăpat acest aspect lui Ceauşescu.

.

Dar hai să presupunem că se hotărăşte că investiţia nu este profitabilă. Chiar şi aşa, câteva astfel roţi imense, de peste 5 metri în diametru şi late de un metru, pe care să le învârtă apa în cădere, ar da un pic de viaţă Dâmboviţei şi puţină culoare acestui oraş.

Fapt puţin cunoscut acum, Bucureştiul a fost un oraş al morilor de apă timp de sute de ani. Deci, un stil ”retro” al noilor construcţii, recuperat din imagini de epocă, le-ar transforma în varianta mioritică a morilor de vânt din Olanda.

Avem noi nevoie de aşa ceva? Da, ca de aer! Ce altceva să fotografieze turistul ca să dovedească că a fost în Bucureşti, în afară de ”Casa Poporului” şi câinii vagabonzi? Nu căutaţi alte exemple, pentru că, la ce rahat de primari are acest oraş, ba cu nume de flori, ba cu părinţi cu grade sovietice, în numai câţiva ani totul aici va fi numai beton şi sticlă.

.

De când mi-a venit această idee, de fiecare dată când trec pe lângă vreuna dintre cascadele de pe Dâmboviţa, văd acolo o roată de moară, mare, un amestec de oţel şi lemn care se învârte încet şi face zgomot, valuri şi bulbuci.

De ce mi-este teamă, e că vor fi în permanenţă acoperite cu reclame şi vor arăta ca un fel de magazinul Unirea rotitor.

Leave a Reply