Noul ambasador al Ungariei l-a spânzurat pe Avram Iancu de 15 martie!

Ungaria şi-a schimbat ambasadorul în România, începând cu 15 martie 2011, în persoana domnului Cibi Barna.

Pentru prima dată în istoria diplomaţiei, un ambasador se schimbă prin aprobare tacită: vechiul ambasador tace, guvernul Ungariei tace, guvernul României tace, iar singurul a cărui voce se face auzită este, fireşte, noul ambasador.

Vechiul ambasador, domnul Oszkar Fusez, obişnuia să vorbească când era în funcţie, aşa cum face orice ambasador.

De exemplu, într-o noapte din ianuarie 2011, cineva a scris ceva de dulce pe gardul ambasadei Ungariei din Bucureşti. Instantaneu, poliţia a pornit girofarele şi a demarat o anchetă, MAE român a condamnat actul de vandalism şi a sesizat instituţiile statului, iar domnul Oszkar a convocat imediat jurnalistii la o conferinta de presa tinuta in strada și a declarat că “Este un incident izolat. Nu trebuie acordată atenţie mare acestui incident”.

De parcă nu era suficient, a doua zi a mai ținut o conferință, la Centrul Cultural Maghiar, de data asta în numele Ungariei ca președintă a UE, amintind din nou de “evenimentul izolat”!

După numai două luni, pe 15 martie 2011, domnul Cibi Barna construieşte o spânzurătoare în centrul unui oraş din România, după care regizează un proces împotriva unui manechin cu chipul lui Avram Iancu, apoi condamnă manechinul la moarte şi îl spânzură, iar în final îşi însuşeşte toporişca de la brâul spânzuratului şi pleacă legănat să bea o ţuică.

De data aceasta, poliţia română a privit neputicioasă timp de o oră, cât a durat circul, deoarece domnul Barna are imunitate diplomatică, MAE român nu a mai condamnat nimic, ca să nu strice relaţiile cu MAE ungar, iar din clădirea ambasadei Ungariei nu a mai avut nimeni curaj să zică că ar fi un incident izolat, care nu merită atenţie, pentru că nimeni nu a riscat să se împuşte singur în picior.

Totuşi, ca să se facă că nu stau degeaba, personalul ambasadei a organizat o lansare de carte la Centrul Cultural Maghiar, prin care să aburească amatorii de pişcoturi gratuite cu europenismul capitalei lor, Budapesta.

A fost ideea prietenului Mihai Rapcea să profităm de ocazie şi să-i transmitem un mesaj de “Bun venit” noului ambasador şi să-l anunţăm că opinca românească este în continuare pregătită să scoată Ungaria din rahat, aşa cum a mai făcut-o în 1848 şi în 1919.

După cum în 1848 s-au trezit nişte damblagii să lăţească Ungaria ca pe-o gumă de mestecat şi s-a deranjat Iancu de le-a scos gărgăunii din cap, iar în 1919 au fost năpădiţi de o ciumă roşie de a fost nevoie de armata română ca să îi scoată la lumina civilizaţiei europene, la fel şi acum opinca românească s-a aşezat veselă în vârful gardului de la Centrul Cultural Maghiar, gata de acţiune!

Ca de obicei când echipa României intră în scenă, spectacolul a fost asezonat cu poliţişti care legitimează şi întreabă de sănătate, precum şi cu copaci care tuşesc.

Şi totul s-a desfăşurat sub egida Marii Uniuni Europene, a cărei preşedinţie este deţinută chiar de Ungaria, şi care nu are nimic de comentat la simulacre de execuţii publice atâta timp cât în ştreang nu atârnă ciori…

Iată filmul evenimentului, cu imagini de la camerele de supraveghere ale Centrului Cultural Maghiar:

http://www.youtube.com/watch?v=WLFvEKx0ZsA&feature=youtube_gdata

Şi acesta este memoriul pe care l-am înaintat ţării vecine europene:

.

Către: Centrul Cultural al Republicii Ungare

În atenția: D-lui Director dr. Bretter E. Zoltán

Spre știință:

Ambasadorului Republicii Ungare în România

Excelența Sa Füzes Oszkár


Cu prilejul Zilei Naționale a Maghiarilor de Pretutindeni, cetățeanul român de etnie maghiară CSIBI BARNA a comis un act incalificabil din punct de vedere moral, în centrul unui oraș din România, Miercurea Ciuc.

Acesta a batjocorit simbolic în public memoria eroului naţional Avram Iancu, aducând o ofensă fără precedent la adresa tuturor românilor şi un ultraj de neiertat împotriva celor mai sfinte simboluri naţionale româneşti.

Considerăm că acţiunile acestui provocator de profesie reprezintă expresia unui şovinism primitiv, acest gen de manifestări fiind de natură să incite la ură interetnică, vulnerabilizînd pacea şi stabilitatea din societatea românească şi reprezentînd, în aceste condiţii, un grav atentat la adresa siguranţei naţionale.

Noi apreciem că astfel de provocatori nu sunt reprezentativi pentru comunitatea maghiară și nu trebuie să generalizăm acest gest la întreaga populație de etnie maghiară.


DOMNULE DIRECTOR,

EXCELENȚA VOASTRĂ, DOMNULE AMBASADOR,

Poporul maghiar are o datorie morală de recunoștință față de poporul român. Vă reamintim că în luna august a anului 1919 Armata Română a eliberat Budapesta de regimul bolșevic. Ca simbol al eliberării poporului maghiar soldații români au arborat atunci în vârful clădirii Parlamentului de la Budapesta, o pereche de opinci a unuia dintre soldații românâni eliberatori.

Astăzi, în contextul afirmării apartenenței Budapestei la Europa, vă oferim cu acest prilej o opincă românească, pentru a o transmite oficialităților de la Budapesta – și dorind să vă reamintim că – fără ajutorul providențial al Armatei Române, astăzi la Budapesta s-ar fi vorbit rusește – de 100 de ani.


Această obligație de recunoștință față de poporul român și aderarea Ungariei la valorile europene multi-culturaliste, necesită să luați o poziție fermă, de condamnare a gestului provocatorului CSIBI BARNA, arătând că înțelegeți să vă delimitați față de acesta.


În cazul în care nu veți condamna public ofensa adusă memoriei eroului național Avram Iancu, vă puneți în situația de a aceepta în mod tacit mesajul defăimător la adresa poporului român.


Semnează:

Rapcea Mihai

Mihai Tociu

Grosu Ovidiu, Danoiu Constantin

Pal Adrian

Chirica Bogdan

Torcescu Bogdan

Leave a Reply