De ce Soroș le-a dat ”ecologiștilor” Roșia Montană.

”Spune-mi cine te plătește, ca să știu ce urmărești” este regula de aur a filantropiei, dintotdeauna și de oriunde, și societatea civilă din România nu are cum să facă excepție.

Explicațiile patetice cum că ”activiștii” sunt conduși numai de conștiința lor și că nu are importanță cine îi finanțează, ar fi credibile numai dacă am presupune că finanțatorii sunt niște idioți, cărora nu le pasă dacă banii lor sunt folosiți pentru a le fi tăiată craca de sub picioare.

Ca să fiu direct, în cazul Roșia Montana, activitatea organizațiilor finanțate de Soroș este teatru de păpuși!

Unii zic că Soroș ar fi avut acțiuni la una dintre firmele din spatele RMGC și că ar încerca să compromită vocile oponente proiectului prin acuza de ipocrizie. Odată ce s-ar afla că oponenții au fost mercenari ordinari și au făcut o opoziție de fațadă, argumentele lor ar fi automat desconsiderate, pe motiv că ar fi bombastice, panicarde și mincinoase. Astfel, proiectul RMGC ar rămâne fără oponenți și ar merge înainte, iar Soroș s-ar mai îmbogăți puțin.

Totuși, este ciudat că, în mai mult de 10 ani de când jurnaliștii sapă în povestea Roșia Montana, nu a fost descoperit mecanismul financiar prin care Soroș ar urma să își tragă o parte din profitul RMGC. E foarte puțin probabil ca acesta să existe, din mai multe motive. Întâi, Soroș nu ar risca să fie prins cu o minciună ordinară, atâta timp cât a declarat în modul cel mai oficial că nu are interese financiare acolo. Doi, organismele financiare mondiale au refuzat să finanțeze proiectul minier, și e greu de crezut că au făcut asta fără acordul lui Soroș. Să nu uităm că el este omul care l-a oprit din treabă pe directorul FMI și l-a plimbat de toartă printr-un sat de țigani din România, ca pe un cățeluș în lesă. Și, trei, din tot ce a făcut Soroș în Europa de Est, este evident că el țintește mult mai sus decât banii!

Deci, nu mai este un secret faptul că, fără banii lui Soroș, ong-urile care ”salvează” Roșia Montană nu ar fi avut nici după ce bea apă – asta în cazul foarte improbabil că s-ar fi înființat. Spun foarte improbabil pentru că, cei care cunosc cum funcționează ong-urile, știu că inițiatorii se decid să înființeze unul numai DUPĂ ce află că cineva oferă finanțare.

Nu vreau să spun că, odată înființate, aceste ong-uri nu au făcut o treabă extraordinară. Ba dimpotrivă! Acești oameni au dovedit angajament, imaginație, dedicație și chiar spirit de sacrificiu. Mulți dintre cei implicați și-au dedicat enorm din timpul lor liber, și-au pierdut nopțile făcând materiale de propagandă, au cheltuit și bani personali, au manifestat prin vânt și ploaie, au riscat să fie cotonogiți de jandarmi și să ajungă pe holurile tribunalelor. Până aici, totul e la superlativ…

Și totuși, există un dacă: ce s-ar fi întâmplat dacă Soroș&Co nu ar fi dat bani și aceste ong-uri nu ar fi existat, sau ar fi avut o activitate minusculă, invizibilă? Și-ar fi făcut RMGC de cap? Politicienii români, din toate partidele, s-ar fi făcut preș și ar fi dat cale liberă la RMGC, iar acum am fi vorbit la trecut despre Roșia Montană?

Eu nu cred că s-ar fi întâmplat așa, ba chiar mai mult, am fi fost martorii unui fenomen cu muuuult mai benefic! Ca să încep cu concluzia, ong-urile ”ecologiste” au fost inventate și finanțate cu scopul de a pune în umbră pe adevărații oponenți ai RMGC, adică organizațiile naționaliste.

Banii lui Soroș au folosit ca opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană să fie ”confiscată” de organizații corecte politic, pe care presa le numește ”de mediu” sau ”ecologiste”. Banii lui Soroș au minimizat modul de evaluare a acestui proiect minier, de la cel bazat pe interesul național, către unul primordial axat pe protecția mediului. Banii lui Soroș au îndreptat pe oponenții sinceri ai acestui proiect către ong-uri care s-au limitat doar la proteste, fără viziune și fără viitor, doar pentru că aceste ong-uri au fost vizibile.

Acești oameni bine intenționați au fost astfel deturnați de la organizațiile militante, cu viitor politic, pentru care protecția mediului este un mod de manifestare a patriotismului, și nu un scop în sine sau un simplu act de civism. Din nefericire pentru ei înșiși, acești entuziaști au devenit ”idioții utili” ai sistemului, cum ar fi spus Lenin.

Din această perspectivă, nu mai este de mirare faptul că presa oficială prezintă exclusiv acțiunile și luările de poziție ale ong-urilor soroșiste. Marea majoritate a votanților se informează de la tv și lumea lor politică trebuie să fie limitată la versiunea oficială: partidele parlamentare sunt singurele dintre care pot să aleagă din 4 în 4 ani și gălăgia ong-urilor este dovada supremă că există Democrație în România.

Acum, când toți se bat cu pumnul în piept că se luptă cu RMGC de la 1848, ar trebui republicat articolul din revista Noua Dreaptă din 2001. Toată coperta din spate era o poză cu o cruce celtică din lemn, ridicată de voluntari ai organizației pe un deal din Roșia Montană, pentru a atrage atenția asupra tragediei care se punea la cale. Primarul a dărâmat imediat crucea, pe principiul că ”Roșia Montană poate fi apărată numai de cine plătește”, iar presa a avut grijă să nu mediatizeze acțiunea și articolul din revistă.

Dacă unul pe care scrie ”Salvați RM” sau Greenpeace se leagă de gardul Guvernului, toată presa sare în sus și îi înghesuie microfoanele în față: ”Vrem un cântec nou despre cianură”. Dar când trei băieți cară în spate o cruce de două ori mai mare decât ei, până în vârful unui deal, ca să vadă tot poporul că aurul, și tot ce se află sub acea cruce, este și al lor, și că totul urmează să fie dat de pomană unora aduși de vânt, nimeni nu spune nimic. Și cum să spună, când Dulce et decorum est pro RMGC reclama?

La fel s-a întâmplat, de 15 ani încoace, cu atâtea alte acțiuni și declarații de presă ale Noii Drepte și ale partidului Totul Pentru Țară, și cer iertare celorlalte organizații patriotice care au ridicat vocea, dar pe care nu am avut posibilitatea să le cunosc.

Când vor fi alegeri și acestea vor spune că au luat atitudine împotriva jafului național de la RM, 90% dintre ”electori” vor spune că ei au auzit doar de Alburnus etc etc etc, și că Soroș e un salvator. Cum e posibil ca și unii, și alții, să aibă dreptate?

Acum, propunerea Guvernului din 27.08.2013 de a se permite totul companiei RMGC, mă forțează, ca cetățean, să iau o atitudine și, la fel, pe fiecare dintre noi.

De ani de zile suntem bombardați cu tot felul de mesaje contradictorii: reclame RMGC care promit bunăstare și responsabilitate, reportaje ale jurnaliștilor străini, mesajul Președintelui Băsescu pentru luarea unei decizii, jongleriile juridice ale Guvernului, campania Salvați RM, mesajele organizațiilor naționaliste.

Cum gândim?

Să începem cu problemele sociale din RM. Cu ce sunt ele diferite de cele din alte sate, de trebuie să-i căinim mai mult pe cei din RM? Din ce-am văzut eu prin țară, dacă aș avea o baghetă magică prin care să aduc bunăstare, cu siguranță că nu aș începe cu RM.

RMGC promite locuri de muncă în RM. Aiurea! Orice miner de oriunde, din Oltenia sau Dobrogea, va putea veni să lucreze acolo. Nu m-aș mira dacă RMGC va aduce muncitori din Asia sau Africa, cât timp contractul sau legea nu-i oprește.

Două miliarde la Buget, în decurs de 16 ani, parcă ne-au promis… Țara asta produce cam 140 de miliarde pe an, așa că nu ne îmbogățim prea mult cu două. Cel puțin nu noi, cetățenii… Așa că, cele două miliarde trebuie comparate cu ce anume se pierde prin acest proiect, tras linie și văzut dacă se iese pe plus sau pe minus.

Am auzit atâtea cifre vehiculate, încât nu știu ce să mai cred. În locul RMGC, eu aș fi promis de 10 ori mai mult, cât timp nu mi se impune o penalitate dacă nu-mi respect promisiunea. Pentru impresionarea opiniei publice, cifrele mari contează. Cum au prostit ei pe una să împletească ciorapi ca să facă reclamă la minerit, nu e greu să prostească încă 7,8 milioane, adică atâția câți se laudă Ponta și Antonescu că au adus la urne în 2012…

Dacă vorbim despre bani, nu am auzit ca cineva să fi luat în discuție ce se întâmplă dacă se găsește mult mai mult, sau mai puțin aur, decât se estimează acum. La fel, nu am auzit ca cele două miliarde să se modifice în cazul în care se descoperă acolo Poarta Raiului! Dacă e afacere, trebuie luate în calcul toate ipotezele, nu?

Apoi, nu este comic faptul că locuitorii cred că e dreptul lor natural să beneficieze de norocul că stau pe un munte de aur? Eu cred că acel aur aparține în mod egal locuitorilor țării și decizia trebuie să fie a tuturor, așa că hands off!

Dacă se începe exploatarea și, prin cine știe ce ghinion, cianura face o mare bucurie, care se întinde și prin țările vecine, vor fi locuitorii din RM care vor plăti oalele sparte? Mă îndoiesc… Asta seamănă a ”câștigul îl împart cu mine, paguba tine”! Parcă nu-mi convine…

Cianura!!! Un cuvânt care sună foaaaarte prost, dar care poate însemna foaaaaarte multe. Eu cred că niciun cuvânt nu este Bau-Bau, și aici trebuie să vedem cum s-au bucurat alții care s-au întâlnit cu cianura, și deja au fost câțiva… La câți bani sunt la mijloc, e greu să te mai bazezi pe opinia vreunui expert.

E oribilă ideea că țara se va pricopsi pe veci cu un iaz de cianură, dar nu am văzut activist de mediu care să nominalizeze o activitate socială care nu implică riscuri de mediu. În afară de cultivarea cânepii, of course!

Nu știu dacă e de râs sau de plâns propunerea lui Ponta de anulare a tuturor legilor în favoarea iazului de cianură, pentru că în propunerea sa nu apare nimic nou despre el. 15 ani acest pericol a fost motivul principal care a blocat proiectul, iar acum a dispărut ca un fum? În cazul ăsta, RMGC ar trebui să ceară despăgubiri pentru întârzierea fără motiv a investiției, nu?

Academia Româna… a emis un punct de vedere ferm împotriva exploatării. După ce aceeași Academie a considerat cuvântul din limba română ”țigan” ca fiind peiorativ și trebuie înlocuit cu cuvântul din limba țigănească ”rom”, adică românii trebuie să vorbească un pic țigănește, dacă vor să fie ”europeni”, nu știu cât să mă mai bucur că Academia a mai spus ceva…

Motive istorice sau culturale pentru oprirea proiectului? Bazaconii! Câte alte elemente culturale sau istorice au fost și sunt sacrificate în toată lumea pe altarul bunăstării economice? Numai lacurile de acumulare ale hidrocentralelor au înghițit liste nesfârșite… Totul are o valoare pe lumea asta. Dacă se consideră că țara asta se salvează economic prin proiectul ăsta, atunci tot ce e valoros la RM e un preț pe care merită să-l plătim. Personal, consider că banii de la RMGC vor fi irosiți, la fel ca toți ceilalți bani primiți din privatizări. Nu sunt pentru distrugerea zonei pentru ”doar” două miliarde, dar nici nu privesc RM ca pe un dumnezeu de neatins.

Și, la final, cireașa de pe tort: Pentru toți ecologiștii!

Voi, toți aceștia la care Big Brother v-a oferit privilegiul să apăreți la tv, să fiți singurii cărora li s-a pus în frunte eticheta ”Societate Civilă”, să fiți singurii care vorbiți în numele nostru, să fiți singurii care primiți finanțări ca să ”protestați”, care nu permiteți simbolurile altor organizații la acțiunile ”voastre”, dar la care îi invitați pe TOȚI cetățenii cu spirit civic, pentru că vă erijați în hârtia cu turnesol a civismului, voi, cei care vă feriți să vă asociați în demersul vostru cu organizațiile potente politic,

ce ați face dacă RMGC ar găsi o soluție tehnologică prin care să înlocuiască cianura cu miere și ar oferi garanții credibile că va proteja elementele culturale, istorice și arheologice din RM?

Ce ați face dacă ar dispărea obsesia otrăvii și ați fi convinși că, după 16 ani, ați mai putea să vizitați o mină romană, să beți o cafea într-o casă renovată din RM, să țină FânFest toată vara și să faceți poze cu o oaie pe pășune?

Din tot ce ați propovăduit până acum, ar trebui să vă pupați cu Frank Timiș în ”Piața Independenți” și să ciocniți pahare cu șampanie cu toți investitorii din RMGC. Dar nu oricum, ci în pielea goală, cu toții, pentru că ”Împăratul este gol!”, și voi la fel ca el.

Spre deosebire de voi, durerea mea cea mai mare este că se pune la cale evaporarea unei resurse naturale și românii vor primi, ca de atâtea alte dăți, praful de pe tobă.

DA, voi protesta, dar nu împotriva jafului de la Roșia Montană, pentru că acesta diferă prea puțin de celelalte jafuri și distrugeri la care suntem supuși de 23 de ani încoace. Nu Roșia Montană trebuie salvată, ci întreaga Românie, iar aceasta nu se poate face prin proteste, ci prin acțiune politică.

În momentul în care toate partidele politice care au fost alese democratic să conducă țara, au dovedit că acționează împotriva ei, singura explicație este că sistemul politic însuși, adică Democrația parlamentară și alegerile universale, nu sunt concepute să permită alegerea unor conducători care să reprezinte interesele românilor. Acesta este adevărul primordial!

Așadar, mesajul politic cu care voi protesta este: ”Democracy is a lie!”. De ce în engleză? Ca să îl doară și pe Big Brother, că pe noi ne-a durut destul.

1 septembrie 2013

Tags: , , , ,

Comments are closed.