Legea Invaziei României la Curtea Constituțională

ccr_ciocanel

Avem o Curte Constituțională, singura instituție care poate decide constituționalitatea unei legi. Avem o Lege a Invaziei României, votată de Parlament și semnată fără obiecțiuni de Președinte, Legea nr. 5/2016, care încalcă în mod evident și grosier Constituția. Numai că ea poate ajunge la Curtea Constituțională doar prin intermediul anumitor persoane, care cu toții au tăcut. Chiar și parlamentarii patrioți, chiar și partidele naționaliste, chiar și jurnaliștii deontologi, cu toții parcă sunt vorbiți să nu atragă atenția românilor asupra acestei legi.

M-am hotărât să o fac eu, în data de 16 Martie 2016, chiar dacă sunt un simplu cetățean și nu am calitatea, patriotismul, naționalismul și deontologia necesare, iar de acum înainte păcatul de a tăcea să cadă și asupra Curții Constituționale, în cazul în care va ignora demersul meu.

Dar mai întâi să sperăm că mai există români care își fac datoria și este momentul judecătorilor Curții Constituționale să o dovedească.

 

Către Curtea Constituțională a României

În atenția domnului Președinte, Augustin Zegrean

 

Stimate domnule Președinte,

Doresc să supun atenției Curții Constituționale o lege recent promulgată și a cărei aplicare poate prezinta un potențial real de încălcare a Constituției României. Este vorba despre Legea nr. 5 din 12.01.2016, cu titlul ”Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2015 pentru stabilirea unor măsuri aplicabile în cazul apariției la frontiera de stat a României a unui aflux masiv de imigranți”.

Chiar dacă nu am calitatea necesară pentru a mă adresa Curții Constituționale, consider că problema pe care o aduc în discuție prezintă un interes public major, atât din punct de vedere al consecințelor aplicării legii în discuție, cât și ca dezvăluire a unei posibile conjurații secrete, între cei care aveau datoria de a vă sesiza în privința constituționalității legilor, de a nu vă aduce în atenție această lege.

Textul legii este conținut în OUG nr. 53/2015 și constă în principal în modificarea prevederilor legislative privitoare la trecerea frontierei de stat și la obținerea statutului de solicitant de azil. Aceste modificări crează premizele suficiente pentru strămutarea pe teritoriul României a unui număr semnificativ de străini, ceea ce intră în contradicție cu Constituția României, Art. 3, alin. 4: ”Pe teritoriul statului român nu pot fi colonizate sau strămutate populații străine”.

Temerile că acest fenomen va fi făcut posibil, și chiar facilitat de această lege, sunt generate de următoarele aspecte:

1.Legea numește și tratează cu statut de ”imigranți” ceea ce experința altor state europene a dovedit că este vorba o invazie de populații, la un nivel fără precedent ca număr și organizare. Principiile internaționale de intervenție pentru imigranți nu se pot aplica pentru situația actuală, deoarece acestea au fost create plecând de la ipoteza ”imigrantului” care fuge de o zonă de conflict pentru a-și salva viața, pe când acum este vorba despre o mișcare foarte bine organizată de populații, care are strategie, logistică și centre de comandă nedeclarate oficial. În plus, există dovezi că aceste grupuri masive de persoane care forțează granițele sunt în căutare de facilități sociale și nu prezintă vreo intenție de a se întoarce în țările de origine, ceea ce dovedește că aceștia nu sunt imigranți de război, ci populații migratoare invadatoare.

2. Legea acordă accesul imediat și masiv în teritoriul României și la procedura ordinară de azil, adică conferă sine die statut de legalitate unor persoane care, în realitate, ar trebui să fie considerate și tratate inițial ca infractori pentru trecerea ilegală a frontierei și doar ulterior schimbat acest statut, pentru cei care pot dovedi că îndeplinesc condițiile legale de solicitant de azil. Articolul 18, punctul 3a, conferă automat statut de solicitant legal de azil persoanelor care trec ilegal frontiera doar pe baza apartenenței la un grup de persoane care constituie mai mult de 30% dintre cei care trec ilegal frontiera, adică majorității migratorilor. Faptul că migratorii au o origine majoritar comună nu poate constitui motiv de neaplicare a legislației azilului, adică de permisiune imediată de acces pe teritoriul României și de acordare fără interviu a statutului de solicitant de azil.

3. Legea intră în contradicție cu legislația UE privitoare la solicitanții de azil, prin faptul că permite intrarea migranților în România din alte state membre UE. Legislația europeană pe care România s-a obligat prin ”Noua Constituție” să o respecte, nu permite solicitanților de azil să părăsească țara europeană prin care au intrat în UE, iar orice modificare ulterioară a acestei prevederi trebuie să fie conformă cu celelalte articole din Constituția României, în cazul de față cu Articolul 3, aliniatul 4.

4. Legea nu limitează numărul celor ce pot intra în România prin deplasări în grupuri mari, ceea ce înseamnă că aceștia pot ajunge la ordinul milioanelor. Faptul că doar în anul 2015 au intrat în Germania peste un milion de astfel de migratori și fenomenul migraționist continuă și se amplifică este o dovadă că migrări de ordinul milioanelor în decurs de câteva luni sunt cât se poate de posibile și chiar emiterea OUG 53/2015 dovedește că la nivel de Guvern se consideră un risc real ca România să devină o destinație pentru acești migratori.

De parcă numărul migratorilor care pot intra în România nu ar fi suficient de mare, este de domeniul evidenței că legislația internațională va obliga ulterior România să permită venirea oricăror altor persoane pe care aceștia le vor nominaliza ca membri de familie, sub pretextul reîntregirii familiei, fără ca instituțiile statului român să aibă vreo posibilitate de verificare a corectitudinii informațiilor despre aceștia. Practic, la fiecare așa-zis azilant se vor putea adăuga un număr de trei-patru așa-zise neveste și câteva zeci de copii, doar pe baza declarației lor.

Faptul că Legea 5/2016 nu specifică condiții numerice pentru străinii care pot intra în acest mod în România prezintă pericolul ca numărul acestora să depășească în timp foarte scurt capacitatea instituțiilor statului de supraveghere și de eventuală evacuare a acestora, ceea ce înseamnă că există posibilitatea reală ca aceștia să se organizeze în enclave cu administare proprie, în afara legislației României, pe sistemul stat în stat, și să nu mai poată fi niciodată îndepărtați din țară.

Chiar dacă procesarea ulterioară a migratorilor se va face în regim individual și permisiunea de ședere în România se va acorda tot individual, este de necontestat faptul că aceștia îndeplinesc condiții suficiente de a fi considerați ”populație”, în sensul în care acest termen este folosit în Constituție, iar acceptarea prezenței lor în România fără o limită de timp și fără condiții ferme de părăsire a țării constituie o formă nedeclarată de ”strămutare”.

În concluzie, consider că sunt suficiente motive pentru a se considera că Legea nr. 5/2016 crează condițiile de facto pentru încălcarea Constituției României și, ținând seama de iminența apariției unor situații reglemetate prin această lege și prin încărcătura emoțională care va fi generată la nivelul întregii societăți, consider benefic ca CCR să emită cu celeritate un punct de vedere.

Vă rog să primiți omagiul înaltei mele aprecieri,

Mihai Tociu

Tags: , ,

Leave a Reply