8 Aprilie – Ziua când am fost ștampilat ”Etnic român”

În 8 Aprilie 1944, cu noaptea în cap, Nea Niculae a umplut căruța cu saci de făină, a pus și mașina de cusut Singer, care era zestrea nevestei, apoi și-a suit nevasta și pe cei 6 copii – dintre care unul născut de o lună, și a pleacat spre ȚARĂ. Lăsa în urmă, în Basarabia, toată avuția lui de o viață: pământul, atelierul de tâmplărie și casa, cea mai mare din oraș.

Se ”rupsese frontul” și drumurile erau pline de șiruri nesfârșite de căruțe, pline cu oameni care fugeau din calea rușilor. În arhiva din Craiova se găsește și acum documentul de refugiat emis când a fost lăsat să treacă Prutul, pe care, la motivul refugiului, scrie: ”Etnici români”. Unul dintre copii, fetița de 6 ani, era mama mea…

Nea Niculae și-a reconstruit aici viața, fără să ceară nimic de la nimeni. Din toată famila lui, și-a mai văzut un singur frate, o dată, care a venit în România două zile special ca să-l vadă, când eram eu copil. Povestea cum au fost duși în Siberia și cum s-au întors de acolo cu păr pe față… mâncaseră cadavre de oameni ca să trăiască. Fuseseră norocoși că au fost lăsați să se întoarcă. Mi-l amintesc pe bunicu cum îl ținea în brațe, la poartă, și plângea…

Astăzi, mama are dreptul la o indemnizație de refugiat ”etnic” de câteva sute de lei pe lună. Nu am făcut cerere să primească indemnizația și nicio altă compensație, pentru că am considerat că suferința trecutului nu se poate măsura în bani. Este o rană a familiei pe care deja Nea Niculae a vindecat-o, muncind ca să-și întrețină familia și educându-și cei șase copii. Doi dintre ei, încă în viață, acum râd când își amintesc cum mergeau iarna la școală în zile alternative, pentru că împărțeau o singură pereche de ghete. Toți cei șase copii au învățat o meserie, și-au format familii, au crescut copii și apoi nepoți, și acum cu toții sunt oameni ca toți ceilalți.

Din toată copilăria lor în Basarabia, astăzi mai amintesc câteva poze: una în atelierul de tâmplărie, una cu străbunica și poza de nuntă a lui Nea Niculae, cu bastonul cu mâner de argint și cu servitoarele undeva prin spate. Nimeni din familie nu vrea să revendice ceva din ce a rămas în urmă.

Ca o coincidență ironică, 8 Aprilie este o zi aniversară și pentru țigani: ”Ziua Internațională a Romilor”, zic ei. În România, laitmotivele aniversării lor sunt robia, discriminarea și compensațiile pentru suferințe.

Cică statutul de robi încă îi afectează emoțional și i-a făcut să pornească în viața liberă, acum 160 de ani, de la nimic. Când aud asta, nu pot să nu mă gândesc la Nea Niculae și la ”averea” cu care și-a reînceput viața: o căruță cu saci cu făină.

Cică ar fi putut fi și țiganii acum în rândul oamenilor, dar îi oprește ”discriminarea”! Daaaa? Să-l văd și eu pe țiganul ăla care vrea să-și schimbe discriminarea la care e supus cu frica în care a trăit Nea Niculae că va fi returnat la ruși, și asta timp de 10 ani, că doar după ce a murit Stalin le-au făcut acte de identitate românești! Să mai spun că mai era și beteag de un picior, de nu putea merge fără baston? Să mai spun că cercurile de fier pentru roți i le făcea un fierar țigan, pe care îl salutau toți românii și care nici nu cunoștea cuvântul discriminare?

Cică țiganii au nevoie de compensații și de ”măsuri afirmative”, ca să reducă din decalajul dintre ei și români. Când aud asta, mă gândesc la câtă bătaie i-ar fi tras Nea Niculae unuia care ar fi încercat să-i dea ceva de pomană. Și asta nu pentru că nu ar fi avut nevoie, ci pentru că l-a oprit acel sentiment al demnității, adică acel ceva care îți conferă statutul de om egal între oameni.

Astăzi, 8 Aprilie, este zi aniversară pentru mine. O tragedie petrecută în familie acum 72 de ani a devenit o lecție de viață și mi-a oferit un document oficial pentru un statut pe care trebuie să-l onorez: ”Etnic român”. Cel puțin după mamă…

După povestea asta, înțelegeți de ce nu am nicio considerație pentru cei care le scot altora ochii cu suferințele prin care au trecut ei odată, când era străbunica fată mare, și pentru care, zic ei ”în compensație”, vor bani, vor bani, vor bani?

Tags: , , ,

Leave a Reply