Senatorul patriot care a uitat pentru ce a fost ales și își petrece mandatul scriind scrisori ambasadorului SUA

senator-disparut-dupa-alegeri-serban-nicolae-scrisoare-ambasador-sua

Un senator PSD, Șerban Nicolae, ne-a făcut capul mare cu scrisoarea lui patriotardă către ambasadorul SUA, fără să-și dea seama că el de fapt se autodenunță și paragrafe întregi din scrisoare ar putea fi folosite ca justificare pentru cerea sa de demisie din Parlament. Și iată de ce:

  1. Senatorul nostru critică folosirea sintagmei ”ținutul secuiesc”, dar a tăcut ca rahatu-n ploaie când Ministerul Transporturilor a organizat, la un eveniment internațional, un stand de prezentare pentru ”ținutul secuiesc”, și pe care l-a vizitat ministrul în persoană – ministru al României, nu al Ungariei! Tot la fel tace și când sintagma e folosită în presă, la TVR și Radio România, de parcă acesta deja ar exista pe hartă. Exact în cur l-a durut de fiecare dată când a văzut și auzit până acum despre ”ținutul secuiesc”, pentru că altfel nu l-ar fi așteptat pe dl. ambasador Klemm să repete ce zice toată lumea, de ani de zile. Mai țineți minte evenimentul nocturn cu lanțul de lumânări aprinse, care să delimiteze ”ținutul secuiesc”, acum vreo doi ani, anunțată cu surle și trâmbițe în toată presa? L-ați auzit cumva pe dl. senator spunând atunci că ”ținutul secuiesc” nu există, că nu are bază istorică, juridică, administrativă, că el contestă dreptul României de a fi întreagă … adică tot ce behăie acum?
  2. Senatorul îi acuză pe maghiarii cu care s-a întâlnit dl. Klemm că sunt extremiști, revanșarzi, revizioniști și segregaționiști. Pe bune? Păi, dacă ei sunt așa, cum se face că sunt încă liberi, într-un stat național așa cum scrie în Constituție că am fi? Unde este legea care să-i lege pe cei care atentează la unitatea statului Român, la istoria nostră, la demnitatea noastră? Cine trebuia s-o facă, dacă nu chiar senatorul nostru patriot?

Unde e legea care să oprească anti-românii de la funcțiile publice, pentru că maghiarii pe care el îi acuză acum, nu numai că nu au fost niciodată condamnați, și nici măcar acuzați, ci sunt chiar conducători de județe – și asta datorită incompetenței, nepăsării și prostiei parlamentarilor… dintre care unul este chiar ”patriotul” nostru!

  1. Acum un an, senatorul nostru patriot a ales ca membru la Consiliul Național pt Combaterea Discriminării pe unul dintre cei mai antiromâni dintre maghiari, pt al treilea mandat consecutiv, doar pt că PSD avea o înțelegere politică cu UDMR. Când a ridicat mâna aia cârnățoasă ca să-l voteze, credeți că s-a interesat de discriminarea la care îi supun maghiarii pe români și la care acest consiliu închide ochii? Credeți că n-a știut că un maghiar care l-a amenințat pe un român că îi ia gâtul a fost declarat nevinovat de acest consiliu, pe motiv că a fost doar o glumă? Credeți că n-a știut că d-alde Sabin Gherman, Patapievici sau Boia scuipă continuu pe români și n-au pățit nimic niciodată?

Ei, uite așa, cu senatori din ăștia, numai român în țara ta să nu fii, dar trebuie să te simți mândru că mai scrie câte o scrisoare belicoasă, dar inutilă, în ajun de alegeri parlamentare.

Partea proastă e că se găsesc destui fraieri care să pună botul la șmecheria asta și să îi mai dea încă un mandat.

Democracy is a Lie

Leave a Reply