Posts Tagged ‘Ion Iliescu’

Nu Iliescu a organizat Mineriada!

Thursday, September 21st, 2017

Învinovățirea lui Iliescu este o pistă falsă, chiar o diversiune, care are scopul de a-i ascunde pe adevărații autori și beneficiari.

De la început, trebuie definit la ce ne referim când spunem ”Mineriadă”. Tendința generală este de a limita Mineriada la distrugerile, agresiunile și crimele comise în intervalul 13-15 iunie 1990. Din această perspectivă, vinovățiile se limitează la identificarea celor care au avut funcții de execuție și la acțiunile lor, respectiv cât de legale au fost și consecințele lor, la care se adaugă unii indivizi care au comis fărădelegi luați de val. Astfel, în așa-zisul ”Proces al Mineriadei”, avem de o parte victime și pagube, iar la polul opus avem vinovați, fapte penale și prejudicii. Această abordare induce așteptarea că Dreptatea se realizează prin pedepse grele pentru vinovați, adică câțiva angajați din poliție, armată și servicii, plus câțiva miniștri, secretari de stat, directori și funcționari, în frunte fiind, bine înțeles, Ion Iliescu.

Perspectiva se schimbă dacă adăugăm la faptele din perioada 13-15 iunie, care sunt vizibile, dovedibile și comensurabile, unele evenimente care au avut loc pe parcursul a câteva săptămâni anterioare, și care au generat condițiile pentru declanșarea Mineriadei. Mai interesant este dacă luăm în calcul și consecințele politice ale Mineriadei, la nivel național și, mai ales, internațional.

Împărțim astfel Mineriada într-o parte ”văzută”, pe care o aflăm din documente, poze, filmări, martori etc, și o parte ”nevăzută”, pe care o aflăm prin deducții, pe baza a două principii: Unu, nimic nu se întâmplă fără un serviciu în spate, și Doi, ”cui folosește?”

Să începem cu partea ”pregătitoare” a Mineriadei: greviștii foamei, adică pretextul pentru acțiunea în forță a poliției în dimineața de 13 iunie.

Principiul Unu: aceștia au fost niște indivizi apăruți din neant, unii dintre ei aparent boschetari (să remarcăm că ”boschetarii” au apărut în România după Revoluție, majoritatea fiind bărbați tineri), și care au dispărut din viața publică imediat după Mineriadă, cu toate că evoluția evenimentelor ar fi trebuit să-i transforme în eroi. Aceștia au beneficiat de corturi ”oferite” de nu se mai știe cine (un alt erou care se vrea anonim) și, mai ales, de o atenție mediatică constantă, pozitivă și negativă deopotrivă, de parcă de ei depindea soarta țării. Nu exista zi fără o știre sau un articol despre ”greviștii foamei” din fața Teatrului Național!

Principiul Doi ne arată că aceștia nu foloseau cauzei pe care o invocau, și anume că vor înceta greva foamei când Iliescu își va da demisia sau când activiștii PCR și foștii securiști vor fi scoși în afara vieții publice – solicitări total utopice, din moment ce fuseseră alegeri și Iliescu și FSN-ul lui luaseră, pe bune, peste 90% din voturi. Cât de posibil era ca Iliescu să-și dea demisia doar pentru că niște neica nimeni făceau de o lună greva foamei în Piața Universității? Cu greu putea fi imaginată o condiție mai imposibil de obținut pentru plecarea lor de acolo!

În concluzie, momentul real al începerii Mineriadei a fost aducerea în Piața Universității a celor ce aveau rolul de a fi bătuți de poliție în dimineața de 13 iunie, restul evenimentelor fiind doar bifarea etapelor unei ”foi de parcurs” deja stabilite.

Surescitarea mediatică cu privire la greviști a fost tot o componentă a Mineriadei, după cum ne arată Principiul Unu, singura necunoscută fiind serviciul care a butonat presa și jurnaliștii timp de trei săptămâni încontinuu, între 22 aprilie și 13 iunie. Hai să fim deștepți și să nu considerăm SRI-ul un serviciu de informații, ci doar o babilonie de servicii străine.

Evaluarea consecințelor Mineriadei în plan politic poate fi o teză de doctorat în sine. La nivel internațional, Mineriada a deschis robinetul exodului creierelor către Occident. Să ne amintim că imediat după Revoluție era practic imposibil pentru români să plece și să lucreze în vest, pentru că est-europenii primeau drept de muncă doar dacă erau solicitanți de azil politic, ori atunci se considera că plecarea lui Ceaușescu a adus democrație în România și nu mai existau motive pentru a solicita azil. Mineriada a oferit pretextul ideal pentru primul val de sute de mii de români ca să emigreze, pe motiv că erau persecutați și se temeau pentru viețile lor, pentru participarea la protestul din Piața Universității. S-au creat adevărate filiere de obținere de ”invitații” de călătorie în Occident, prin care se trăgeau unii pe alții – rude, colegi și prieteni – și se informau ce poezii trebuie să recite la birourile de solicitanți de azil pentru a primi drept de ședere, drept de muncă, ajutoare sociale etc. Acest exod trebuie evaluat prin prisma faptului că majoritatea celor care au plecat aveau studii superioare, făcute pe bune, și că statele primitoare cunoșteau că toți mint, dar le procesau solicitările cu anii, timp în care aceștia se ”împământeneau” acolo, adică se căsătoreau, își luau case, făceau copii, îi duceau la școli și… adio România!

O altă consecință directă a Mineriadei a fost degradarea instantanee a imaginii României în lume. Dintr-o țară privită unanim apreciativ, eliberată eroic de sub dictatură, în fața căreia Ungaria și celelalte țări est-europene erau doar o umbră, în doar câteva zile am devenit o paria internațională, un no-go land, condusă de o castă mafiotă comunist-securisto-fascistă, care bate și omoară oponenții în mijlocul străzii, în miezul zilei. România era, din nou, o țară bătută de soartă, ruptă definitiv de lumea civilizată, iar românii victime eterne ale fatalității istorice, demni doar de milă.

Mineriada a fost momentul în care s-a lansat sintagma ”rușinea de a fi român”.

Pe plan politic intern, cea mai importantă consecință a Mineriadei a fost acapararea arhivei cu dosarele incriminatorii ale Securității de către o anumită grupare. În cel mai idiotic mod, s-a afirmat că Arhiva Securității a fost incendiată și distrusă de protestatari în 13 iunie, ceea ce i-a făcut pe mulți să respire ușurați și să scoată capul în viața publică. Numai că foi din acele dosare apăreau hocus-pocus prin presă, ”pe surse”, la momentul potrivit, și ele sunt instrumentul prin care majoritatea politicienilor și jurnaliștilor români sunt șantajați și jucați pe degete de 27 de ani încoace, fără să se știe exact de cine.

Revenind la cei care au suferit și care de 25 de ani sunt vârful de lance în Procesul Mineriadei… Este imposibil de contestat traumele fizice și psihice prin care au trecut cele peste o mie de victime directe ale Mineriadei, iar despre cei uciși nu există cuvinte să exprime tragediile, fie ei ”doar” 6, numărul oficial, sau câteva zeci, cât se estimează neoficial. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să judecăm  Mineriada la un nivel mai amplu, în care victimele majore sunt imaginea României și întreaga ei viață politică ulterioară.

Și astfel ajungem unde am pornit: ce interes ar fi avut Ion Iliescu, proaspăt ales președinte cu cvasi-unanimitate, având în spate un partid FSN hegemonic, să schimbe atât de dramatic situația politică a țării, într-un mod total nefavorabil? Ce interes ar fi avut să-și schimbe statutul de ”președinte ales democratic” în ciumatul Europei? Ce interes ar fi avut să transforme într-un martir pe un lider al unui protest care fusese încheiat cu o lună în urmă, pe care rezultatul alegerilor l-a omorât politic, pur-și-simplu? Este deasupra oricărei logici să acuzi pe cineva de o faptă, fără să prezinți beneficiile pe care a urmărit să le obțină, pentru el sau pentru altul, și un proces real al Mineriadei cu asta ar trebui să înceapă!

Cu siguranță că Ion Iliescu este unul dintre vinovați și trebuie să i se acorde acest statut juridic cât încă mai trăiește, și la fel și tuturor celorlalți implicați, de la primul ministru până la ultimul miner care a lovit, dar este o mare diferență între fapte comise din proprie inițiativă, care pot avea o multitudine de explicații, și fapte care au constituit ordine executate militărește, ca parte a unui plan de acțiune bine pus la punct.

În concluzie, a judeca procesul Mineriadei doar prin prisma suferințelor și pagubelor produse este doar o perdea de fum, pentru că miza nu trebuie să fie satisfacerea sentimentului de dreptate prin pedepsirea unor vinovați, dintre care unii doar idioți, neprofesioniști sau simpli papagali, ci un astfel de proces trebuie să expună public structura de comandă a Mineriadei, de la strategi până la ultimul executant, chiar cu riscul de a scoate la lumină un beneficiar supranațional al Mineriadei.

A arăta cu degetul spre Ion Iliescu, în acest context, nu mai poate fi considerată o naivitate, pentru că cine a organizat o Mineriadă și nu a fost prins, va mai face una: atenție la Piața Victoriei!

Nu Iliescu a organizat Mineriada!

Thursday, September 21st, 2017

.