Posts Tagged ‘Iorga’

Marian Munteanu și virusul Iorga

Wednesday, April 20th, 2016

1906. Iorga era profesor de istorie la Universitate. La cursurile lui veneau studenți de la toate facultățile, ciorchine de oameni. Nu mai erau despre istorie, ci despre starea națiunii și despre ce ar trebui făcut pentru oprirea valului de cosmopolitism și dez-românizare. La nivelul de conducere a statului, devenise o rușine să vorbești românește. Cursurile erau vulcanice și Iorga de neoprit.

Teatrul Național anunță o piesă de teatru în limba franceză, cu actori români, pentru public român. Chiar înainte de spectacol, Iorga are curs. O mare de studenți îl așteaptă pe Guru. ”Dom’ Profesor, așa nu se mai poate! Am ajuns străni la noi în țară. Ce facem?”

Iorga ține un discurs despre apărarea valorilor naționale. Studenții se îndreaptă către teatru, care se afla atunci pe Calea Victoriei, și fac o horă mare în fața intrării. Circulația se blochează. Guvernul trimite jandarmii. Studenții răstoarnă un tramvai și construiesc baricade în jurul teatrului. Jandarmii atacă cu baionetele. Foaierul teatrului se umple cu răniți. Sânge peste tot. Perdelele sunt transformate în bandaje. Lupta a ținut toată noaptea. Sute de arestări.

Iorga este arestat și acuzat de agitație cu consecințe deosebit de grave. Toți intelectualii români și toate universitățile la care Iorga era membru protestează. Cazul Iorga devine internațional. Iorga este eliberat. Și studenții.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

În tinerețe, Marian Munteanu a fost idolul unei generații. Iorga, la fel.

Fenomenul Piața Universității a fost simbolul dorinței de revenire la România normală. Articolele și discursurile universitare ale lui Iorga, la fel.

Marian Munteanu a fost simbolul celor care se doreau eliberați de tirania rețelei securisto-nomenclaturistă, omniprezentă și omnipotentă. Îndemnurile lui Iorga de eliberare de sub tirania cosmopolitismului conducătorilor statului și pentru renașterea românismului, la fel.

Revoluția spirituală pornită de Marian Munteanu a condus în final la intervenția brutală a forțelor de represiune și la bătăi în stradă. Cea pornită de Iorga, la fel.

Marian Munteanu a scăpat ca prin minune de înscenarea unei acuzații de instigare cu consecințe deosebit de grave și de mulți ani de închisoare. Iorga, la fel.

Marian Munteanu a organizat Drumul Crucii, o fascinantă demonstrație alegorică pentru Unire. Iorga a fost susținătorul cel mai important al rezistenței armate în timpul retragerii din Moldova din 1917. Într-un ocean de deznădejde, când totul părea pierdut, Iorga vedea Victoria și îndemna la luptă.

Marian Munteanu a devenit un erou și un idol. Iorga, la fel.

Și ar fi rămas așa, dacă nu-și băga Dracu’ coada….

~~~~~~~~~~~~

Marian Munteanu a devenit un apropiat al celor împotriva cărora ridicase întreaga țară. Iorga, la fel: a devenit un militant pentru acordarea cetățeniei române tuturor evreilor, în masă, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată până atunci, în toată istoria României.

Marian Munteanu s-a înrolat într-unul dintre așa-zisele partide democrate și acum îl ridică în slăvi ca pe Sfintele moaște. Iorga a ales să-și facă un partid propriu pentru a se face de rîs, în plan politic.

Este necesar să facem o clarificare importantă: este foarte bine că un naționalist de calibrul lui Marian Munteanu acceptă un culoar politic pentru a ajunge într-o funcție publică importantă, pentru că astfel va avea posibilitatea să dea viață ideilor și principiilor sale. Toți cei care s-au simțit reprezentați de el acum 25 de ani se așteaptă să devină un exemplu de acțiune naționalistă și creștină, și nici nu mai contează că ajunge acolo pentru interesul PNL-ului, sau al PSD-ului, sau chiar al lui Iliescu. Să fie ei sănătoși cu interesele lor, pentru că pentru noi contează interesul nostru: naționaliști în cât mai multe funcții publice.

Tot la fel și cu cei care îl contestă pe Marian Munteanu: toată armada soroșistă, diverse organizații evreiști și jurnaliștii democratoizi. Am observat la foarte mulți logica prin care Marian Munteanu crește în valoare doar pentru că este acuzat de legionarism de așa-zisul Centru pentru Monitorizarea Antisemitismului, sau de anti-occidentalism de către cățeii lui Soroș. Adică noi nu avem cap să vedem care este interesul nostru și ne luăm după interesele altora? Principiul arab ”dușmanul dușmanului meu este prietenul meu” este periculos, dacă nu știi care este motivul pentru care cei doi se dușmănesc. În plus, ce garanție ai că noul ”prieten”, dușman al dușmanului tău, nu îți este și ție dușman? Vorbim de principii aici, iar concluzia este că evaluarea lui Marian Munteanu trebuie făcută exclusiv prin prisma modului în care acesta va respecta idealurile noastre. Și aici apare problema.

~~~~~~~~~~~~~~

De când cu nominalizarea, Marian Munteanu pare a fi alt om. A început să vorbească despre Partid, despre liberalism, despre continuitatea ideilor lui Brătianu… Se poartă de parcă este în PNL de când lumea și nici nu știm ce ratăm dacă nu ne înscriem și noi. Dintr-o dată, PNL nu mai are nicio legătură cu clasa politică, cu PSD, cu USL, cu PDL, cu FSN, cu PCR, cu Securitatea… PNL nu a fost acolo când economia a fost ruinată, terenul agricol înstrăinat, jumătate dintre românii în putere plecați în pribegie, confundați în lume cu țiganii, și ei și numele țării, istoria interzisă, poarta deschisă imigranților și, uber ales, omniprezența interlopilor.

 

Iorga, la fel. Într-o țară distrusă de camarila amantei regelui, el îi făcea apologia. Le-a reproșat tinerilor naționaliști care acuzau monopolul evreilor asupra comerțului, că nu dovedesc că și românii pot face comerț. După câțiva ani, când naționaliștii au deschis magazine și restaurante românești, și au dovedit că o pot face, și chiar mai bine, și chiar mai corect, același Iorga a cerut regelui să le închidă… fără motiv. Când i s-a reproșat că nu este cinstit sufletește, a abuzat de o lege stupidă și l-a băgat șase luni la închisoare pe cel care a avut curajul să-i spună adevărul.

Spre stupoarea tuturor, în doar câțiva ani, Iorga nu mai era omul care a fost. Dar Marian Munteanu, mai este?

~~~~~~~~~~~~~~~~

Acum 25 de ani, nu ar fi existat niciun dubiu la cum ar fi reacționat Marian Munteanu dacă i s-ar fi cerut să permită un marș al homosexualilor prin mijlocul Bucureștiului, sau construcția unei mega-moschei, sau aducerea unei mase de imigranți musulmani, de exemplu.

Acum însă, ne vorbește despre starea de legalitate cu privire la acestea. ”Dacă marșul homosexualilor este legal, de ce nu?” – este răspunsul său tranșant la întrebarea dacă va da aprobare pentru așa ceva. După acest răspuns, dacă observăm că și mega-moscheea, și invazia imigranților, au baze legale, să ne pregătim pentru foarte multe ”De ce nu”-uri.

Da, astăzi avem un Marian Munteanu care acceptă cu nonșalanță ca valorile naționale și creștine să fie eclipsate de niște legi, absurde, trimise în plic în România, votate de niște parlamentari mafioți, sub șantajul DNA. Astăzi avem un Marian Munteanu căruia nu îi pasă că aceste legi nu reprezintă voința cetățenilor, adică sunt NEDEMOCRATICE, și că poate apela la Referendum, dacă ar vrea ca Bucureștiul să fie o capitală așa cum o vor românii, și nu cum o vor americanii, englezii, belgienii.

~~~~~~~~~~~~~~~~

În timpul guvernării legionare, Iorga umbla însoțit de unu-doi legionari, trimiși de conducere, care aveau grijă să nu fie luat la bătaie pe stradă de tinerii care cu ani în urmă îl idolatrizau, dar care acum se simțeau înșelați în idealurile lor. Ar fi fost o pată pe imaginea legionarilor dacă s-ar fi întâmplat ca Iorga să fie agresat.

După acel ”De ce nu?”, oare câți dintre vechii golani nu l-ar lua acum de guler pe MM, când l-ar întâlni pe stradă, ca să-i zică: ”Marianeeee, m-au durut oasele când m-au bătut minerii pe semnătura lui Iliescu, dar acum o să mă doară sufletul când o să mă bată jandarmii, pe semnătura ta, când o să le strig homosexualilor ”România e țară creștină”, pentru că, spre deosebire de tine, eu nu m-am schimbat – am rămas același Golan!”.

Dar, probabil că o să-i asigure PNL-ul bodiguarzi, pentru că ar fi o pată pe imaginea Democrației să nu-și protejeze oamenii care le fac treaba și le scoate pulimea la vot.

 

În încheiere, mă gândesc cum ar fi fost dacă Marian Munteanu era omorât de nenorocitul acela de miner. Acum ar fi fost considerat un simbol al luptei pentru Democrație și pentru Libertate, ar fi avut nume de stradă, sau chiar de piață, s-ar fi învățat despre el la istorie, am fi avut statusuri pe FaceBook ”Je suis Marian Munteanu”, ar fi fost insigne cu imaginea lui hristică, cu Crucea în mână.

Se pare însă că Istoria românilor l-a refuzat pe Marian Munteanu. Acum este un PNL-ist oarecare, un candidat ca oricare altul la Primăria Capitalei, un fel de Gabriela Firea cu barbă… Ce păcat! Ce păcat!…